A trecut la cele vesnice un mare duhovnic dupa care mi-am ghidat toata tineretea mea, toata viata mea! Cartile acestui mare duhovnic au reprezentat pentru mine ghidul meu in viata! Nu am avut sansa sa-l cunosc personal niciodata, dar l-am urmarit pretutindeni in mass media! Sincer sunt socata, putin debusolata, chiar daca m-am obisnuit cu gandul ca suntem muritori, ajunsesem sa cred ca aceasta persoana, sfanta pentru mine, nu va pleca niciodata, ca trebuie sa stea printre noi pacatosii pentru a ne face mai buni! Bunul Dumnezeu sa-l aiba in grija Sa!
Sunt sigura ca acolo unde a ajuns, in Rai, se va ruga pentru noi pacatosii!
" Parintele Teofil Paraian, duhovnicul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, judetul Brasov, a trecut la cele vesnice in aceasta dimineata, joi 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. Parintele Teofil s-a nascut la 3 martie 1929 in satul Toparcea, din apropierea Sibiului. A primit la botez numele Ioan si a fost fiind primul dintre cei patru frati. S-a nascut fara vedere, motiv pentru care urmeaza cursurile unei scoli primare pentru nevazatori la Cluj-Napoca, in perioada 1935 – 1940. Intre anii 1942 – 1943, isi continua cursurile la o scoala de nevazatori la Timisoara. Cursurile liceale sunt facute tot la Timisoara, intr-un liceu teoretic pentru vazatori.Urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Sibiu, intre anii 1948 – 1952. La 1 aprilie 1953 intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Este calugarit in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului si primeste numele de Teofil. Dupa sapte ani de la calugarie este hirotonit diacon de catre Mitropolitul Nicolae Colan. La 13 mai 1983 este hirotonit preot de catre Mitropolitul Antonie Plamadeala. La aceasta data primeste si hirotesirea intru duhovnic. In anul 1986 este hirotesit protesinghel, iar in anul 1988 arhimandrit.
Autobiografie:
"Am fost hirotonit preot si hirotesit duhovnic in anul 1983, in ziua de 13 mai, la Izvorul Tamaduirii. In aceasta zi aici, la Manastirea Brancoveanu, este un fel de hram, la care se aduna multi credinciosi si se savarsesc Liturghia arhiereasca, cu un mare sobor de preoti si diaconi. Am fost hirotonit si hirotesit de I.P.S. Antonie, Mitropolitul Ardealului.
Cred ca in legatura cu aceasta intrebare e bine sa spun ceva si despre felul cum s-a ajuns la hirotonia mea ca preot si la hirotesia mea in duhovnic.
Inca din copilarie, imi placeau mult sfintele slujbe si mi-am dorit mult sa fiu preot. In vremea copilariei, ma jucam de-a slujba si imi inchipuiam ca sunt preot. In timpul liceului, m-am hotarat sa studiez teologia, cu gandul de a ajunge preot. In vederea implinirii acestei dorinte, m-am prezentat la Mitropolitul Nicolae Balan, in Sibiu, pentru a obtine aprobarea, in niste imprejurari care nu m-au favorizat la cei optsprezece ani ai mei de atunci, in loc sa-i vorbesc Mitropolitului de dorinta mea de a studia teologia in vederea preotiei, i-am spus - de la bun inceput si fara nici o ezitare - ca vreau sa ma fac preot. Raspunsul Mitropolitului a fost negativ: « Nu, nepoate», cu adaosul:« Sa ai lumina in suflet !». Am retinut indemnul sau urarea, desi nu mi s-a spus nimic despre metoda de a castiga lumina sufleteasca, nici in ce conditii se poate implini pentru mine aceasta urare - daca a fost o urare si nu un indemn. N-am considerat, insa, definitiva afirmatia ca nu pot deveni preot. Mi-am continuat scoala, caci mai aveam de facut doua clase de liceu, pe care le-am absolvit intr-un an, ultima clasa facand-o ca « particular» - cum se zicea pe atunci - adica la «fara frecventa». Intre timp, cu voia lui Dumnezeu, am cunoscut pe Parintele profesor Teodor Bodogae, care, pe acea vreme, preda Istoria Bisericeasca Universala la Institutul Teologic din Sibiu. I-am spus Parintelui Bodogae de dorinta mea de a studia teologia, ca si de insuccesul meu din vara precedenta. Sfintia Sa a fost foarte binevoitor fata de mine si mi-a promis ca va vorbi cu Mitropolitul in vederea intrarii mele la Teologie, ceea ce a si facut. Avind terenul pregatit, m-am prezentat din nou la Mitropolitul Nicolae Balan caruia, de data aceasta, i-am prezentat doar dorinta mea de a studia Teologia. Mitropolitul a fost de acord, dar a tinut sa-mi spuna, din nou, ca preot nu ma pot face. Am raspuns ca am inteles, pentru ca de fapt am si inteles si am ramas la acest cuvant pana la masura aceea, ca n-am cerut si nici n-as fi cerut vreodata promovarea mea in cler.
In timpul anilor de studii teologice, fiind eu de fata, Episcopul Valerian al Oradiei l-a intrebat pe Mitropolitul Nicolae daca are de gand sa ma hirotoneasca. Mitropolitul a raspuns doar atat:«N-am sa-i dau parohie». Raspunsul acesta imi dadea de gandit ca ar putea veni vremea sa fiu totusi hirotonit, cel putin ca diacon, si aceasta sa o faca chiar Mitropolitul Nicolae.
La 1 aprilie 1953, ca absolvent de Teologie, am intrat ca vietuitor la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, in vederea calugariei. De acum, totul depindea de mai marii mei, fie de cei de la manastire, fie de superiorii lor.
Initiativa hirotoniei mele a avut-o Mitropolitul Nicolae Colan, ajuns in anul 1957 Mitropolit al Ardealului. In anul 1960, cu prilejul hramului manastirii noastre - la 15 august - , m-a hirotonit diacon. Cu cateva zile mai inainte, trecand prin chilia in care locuiesc eu, m-a intrebat:« Vrei sa te fac diacon de Sfanta Maria?». Am raspuns spontan:« Daca ar zice cineva sa cer aceasta, n-as cere-o; dar daca mi se ofera, primesc !». Mitropolitul mi-a spus: « Si cel care este chemat la hirotonie trebuie sa vrea». Drept raspuns, eu am spus:« Fiti sigur ca n-o sa fac, cum se zice in Pateric ca a facut unul, pe care confratii lui voiau sa-l faca preot cu sila si care s-a dus si s-a ascuns. Cei care il cautau, aveau cu ei si un magar pe care l-au pierdut si acum il cautau. Cind au gasit magarul, au dat si de monahul pe care voiau sa-l faca preot, caci amandoi erau ascunsi in aceleasi buruieni. Ei atunci au vrut sa-l lege si sa-l duca cu sila pe confratele lor, ca sa-l faca preot. El insa le-a spus:« Nu ma mai legati, caci merg si nelegat, pentru ca am cunoscut ca este voia lui Dumnezeu sa fiu preot». Mitropolitul a ras si a zis:« Pregateste-te, ca de Sfanta Maria te fac diacon. Dar n-am sa te tin mult diacon, ci te voi hirotoni preot, ca sa fii duhovnic la manastire si coliturghisitor».
Intr-adevar, m-a hirotonit diacon de Sfanta Maria. Imi amintesc si acum ca, in cuvantul pe care l-a rostit cu acest prilej, Mitropolitul Nicolae Colan a spus:« Secerisul e mult si seceratorii sunt putini. Dumnezeu se bucura de orice plivitor . . .». Mitropolitul Nicolae Colan a mai afirmat despre mine ca sunt« om fara lumina - adica nevazator -, dar luminat». O astfel de convingere l-a facut sa ma hirotoneasca diacon si a ramas doar la atat caci, dupa cateva luni, s-a imbolnavit si, dupa ani de suferinta, a plecat la Domnul.
Urmasul sau, Mitropolitul Nicolae Mladin, chiar de la inceput m-a intrebat daca sunt de acord sa ma hirotoneasca preot. I-am raspuns ca as dori sa raman diacon. I-am spus, de fapt, un adevar. Asa s-a facut ca am ramas diacon vreme de 23 de ani.
Preot m-a hirotonit I.P.S. Mitropolit Antonie, in cel de al 30-lea an al vietii mele de manastire.
Acum, dupa ce am ajuns, cu voia lui Dumnezeu, preot si duhovnic, am simtamantul ca aceasta situatie este tot atat de reala si de normala, pe cat de reala si de normala este situatia mea de nevazator. Si pe una si pe cealalta le socotesc ca randuite de Dumnezeu si le primesc spre slava Lui, zicand din adancul inimii: «Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana in veac !». Aceasta, cu atat mai mult cu cat sunt incredintat de adevarul cuprins in cuvintele Sfantului Marcu Ascetul, care spune: « Cand binevoieste Dumnezeu sa se implineasca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca. Iar daca nu voieste Dumnezeu, toate se pun impotriva». Eu sunt convins de aceasta si in aceasta perspectiva le vad pe toate cele ce s-au petrecut cu mine".
In urma cu o seara, 27 octombrie 2009, a trecut la cele vesnice, parintele duhovnicesc, Mitropolitul Ilarion al Durostorului - Silistra.
Cunoscut de monahii din zona Dobrogei, in special, ca ducand un trai in sfintenie, prin propria nevointa si hotarare in credinta si prin misiunea sa deosebita dusa la indeplinire (alegand sa doarma doar pe un scaun - de peste 50 de ani - si atunci doar pentru 2 - 3 ore, insotindu-se cu rugaciunea lui Iisus), Mitropolitul Ilarion s-a mutat la Domnul, la varsta de 97 de ani. Intrat in manastire la varsta de 25 de ani, in scurt timp a fost numit protosinghel in vechea capitala, Veliko Tarnovo.
Pe rand, ocupand mai multe functii, Mitropolitul Ilarion al Durostorului - Silistra a fost numit vicar al Patriarhului si, din aceasta calitate de vicar al Patriarhului, a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Durostorului
A avut o viata de sfant! Vesnica sa-i fie pomenirea!
Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov este o manastire ortodoxa infiintata in pestera in care s-a nevoit Sfantul Dimitrie cel Nou. Pestera si manastirea se afla in localitatea bulgara Basarabovo, la o distanta de aproximativ 80 de kilometri de orasul Bucuresti. Trecand Dunarea prin vama de la Giurgiu, ajungem in orasul Russe, iar de aici si pana in localitatea Basarabovo nu mai sunt decat 10 kilometri. Satul Basarabov se afla la 3-4 kilometri de Dunare, in linie dreapta, insa vatra vechiului sat Basarabov era initial mai aproape de Dunare. Noua asezare s-a mutat putin mai spre Ivanovo, mai aproape de pestera unde s-a nevoit Sfantul Dimitrie. Asezat in pitoreasca vale a Raului Lom, satul Basarabov si raul Lom isi intampina pelerinii cu pestera in care s-a nevoit Sfantul Dimitrie cel Nou. Pestera este cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Basarabov. Aceasta manastire a luat fiinta in pestera iubitorului de nevointe Dimitrie cel Nou si este singura manastire sapata in stanca inca locuita din intreaga Bulgarie.
De la varsarea Lomului in Dunare, urcand spre Ivanovo, se intalnesc peste 300 de chilii sapate in malul stancos al raului. Dintre acestea, 40 au ajuns biserici, in care s-a slujit Sfanta Liturghie mai multe sute de ani. Urme de fresca se vad pe peretii pesterilor pana in zilele noastre. Chiliile si bisericile de la Ivanovo fac parte astazi din patrimoniul UNESCO.
Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov - scurt istoric
Manastirea Basarabov a fost ctitorita de familia Basarabilor chiar inainte de intemeierea Tarii Romanesti. Satul, mosia si manastirea au apartinut lui Ioan Basarab I, primul domn al Tarii Romanesti. Cat de mult unea Dunarea cele doua maluri ale sale, se poate vedea chiar si din hartile mai tarzii ale nordului Peninsulei Balcanice; judetul Teleorman exista odinioara atat la nord cat si la sud de Dunare.
Biserica actuala din Pestera Sfantului Dimitrie a fost construita in anul 1865, cu mai multe ajutoare primite din Romania. Manastirea actuala consta intr-o bisericuta, zidita in Pestera Sfantului Cuvios Dimitrie, si cateva chilii sapate in stanca din apropiere. Manastirea arde in anii 1877-1878, in timpul razboiului ruso-romano-turc. Tot acum sunt furate peste 60 de icoane valoroase din biserica. Probabil ca asa s-a intamplat si in anii 1769-1774, in timpul razboiului ruso-turc, cand satul Basarabovo este complet distrus, iar moastele nu puteau sa mai ramana in biserica pustiita de acolo. Cele mai vechi marturii istorice in legatura cu Manastirea si Pestera din Basarabov apartin secolului al XV-lea, putand fi gasite in unele dintre registrele de taxe ale Imperiului Otoman. O ampla descriere a proprietatilor detinute in acea vreme de catre liderul valah Ivanko Basarab, socrul tarului Ivan Alexander - descriere numita "timar" - se gaseste intr-unul dintre aceste registre; aceasta "timar" este cea mai veche marturie scrisa in care gasim mentionat numele localitatii Basarbov - "Manastirea Basarab". In anul 1911, un Comitet al Vestigiilor Istorice a fost infiintat la Muzeul National de Arheologie din Sofia. Principala sarcina a acestui comitet era de a elabora o mapa arheologica pentru intreaga Bulgarie. Faimosul pelerin ceh Karel Skorpil, care a intreprins mai multe calatorii stiintifice pe teritoriul bulgar in anii 1887 si 1892, a fost chemat pentru a face parte din comitet. In anul 1912, cehul Skorpil a plecat intr-o calatorie pe valea raului Lom; el va vizita si va descrie si faimoasa Manastire Basarbov. Anul in care manastirea a fost parasita de catre cercetatorii arheologi, datorita stapanirii otomane din Bulgaria, este inca necunoscut. Stim doar ca viitorul episcop de Smolyan, parintele Tihon, a ingrijit Manastirea Basarabov in jurul anului 1919, iar in anul 1937, calugarul Hadji Hrisant din Manastirea Preobrazhene s-a asezat intr-o chilia a manastirii, incepand si restaurarea complexului monastic. In acelasi an va fi infiintat si un nou comitet. Numit cu numele de "Comitetul de Ridicare a Capelei Sfantului Dimitrie Basarabov", acesta avea principala sarcina de a ridica o cladire de chilii, in chiar curtea din fata pesterii sfantului. Chiliile manastirii au fost terminate si binecuvantate in data de 14 mai 1937, insa nu au supravietuit decat pana in anul 1940, cand o inundatie a distrus intreaga cladire. Reinnoitorul Manastirii Basarabov a fost ieromonahul Hrisant, care s-a asezat in aceste locuri in 1937 si a trait pana in anul 1961. Dupa retragerea apelor, parintele Hrisant a inceput sa stranga donatii pentru refacerea celor stricate. Astfel, in mai putin de o luna, el a strans suficienta fonduri pentru a ridica doua chilii in apropierea bisericii din pestera. Acestea au fost terminate in data de 30 august 1940. Calugarul Hrisant a fost vizitat de Patriarhul Iustinian in anul 1953, impreuna cu actualul Patriarh Teoctist, pe atunci vicar patriarhal. Monahul Hrisant si-a sapat timp de 100 de zile mormantul intr-o pestera de aici. In prezent, Manastirea din pestera Basarabov functioneaza si se afla in buna stare de pastrare. In manastire, slujbele se tin in special sambata si duminica. Pelerinii ce vin sa se inchine si sa calce pe sfintele locuri de nevointa ale lui Dimitrie, intra intr-o curte cu cativa copaci plantati si cu o cladire cu chilii. In curte se afla si o fantana, sapata chiar de catre parintele Dimitrie, care are grija de manastire.Doua camere si o sala de mese sapata in stanca, construite in anul 1956, se afla asezate la poalele muntelui de piatra. Din curte si pana la biserica amenajata in Pestera Sfantului Dimitrie Basarabov, pelerinul trebuie sa urce o serie de 48 de trepte de piatra.In capatul scarii de piatra ne asteapta o bisericuta si un pangar. Bisericuta, sapata in partea dreapta a stancii, inca pastreaza iconostasul sculptat in lemn in anul 1941. O icoana de mari dimensiuni il infatiseaza pe Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabi, stand in picioare, iar de jur-imprejur 10 scene din viata acestuia ne descriu minunile si faptele sale deosebite. Icoana pastreaza o inscriptie in limba romana, scrisa cu litere chirilice, si una in limba greaca. In partea stanga a pesterii se afla un pangar sapat in piatra si pictat in exterior. De la bisericuta din pestera porneste o alta serie de trepte sapate in piatra, acestea ducand la o a doua pestera naturala, chilie si loc de inmormantare al parintelui calugar Hrisant. Mai tarziu, aceasta pestera va pastra si ramasitele altor calugari ai manastirii. Acum cativa ani, osemintele calugarilor au fost luate si puse in cimitirul manastirii.
Sfantul Dimitrie cel Nou din Manastirea Basarabov
Unii cercetatori sunt de parere ca Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabov a trait in perioada de maxima inflorire a isihasmului, in timp ce altii cred ca a trait in secolul al XII-lea. Paisie de la Hilandar consemneaza in istoria sa ca Sfantul Dimitrie inca mai traia in anul 1685, fiind un sfant recent al vremii. Intr-o copie a Istoriei slavo-bulgare facuta la Russe, de catre ieromonahul Pantelimon, se spune ca Sfantul Dimitrie a trait in secolul al XVII-lea si a fost ingropat la Manastirea din Basarabov. Nici in ceea ce priveste nationalitatea sfantului lucrurile nu sunt foarte clare, deoarece multe sate aveau populatie mixta; or, in perioadele de restriste, locuitorii lor se mutau pe celalalt mal al Dunarii, in Tara Romaneasca. Acest lucru s-a intamplat si cu satul Basarabov, in secolul al XVIII-lea, cand, in urma distrugerii lui, localnicii se muta in satul Slobozia de langa Giurgiu, insa se reintorc, in parte, spre sfarsitul secolului, formand actualul sat Basarabov. Sfantul Dimitrie cel Nou, al carui nume il poarta si manastirea din pestera, este mentionat de catre Sfantul Paisie de la Hilandar in renumita sa carte "Istoria slavo-bulgara". Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabov a dus o viata simpla de mirean. Aflam din insemnarile invatatorului Nicolae Nemtov (1898) din Basarabov, printre altele, despre casa natala a sfantului, despre biserica Sfantului Ioan, la care acesta mergea in fiecare duminica si sarbatoare, despre faptul ca, pazind vacile satului, el nu primea decat paine si sare, iar aceasta numai de la oamenii instariti. Sfantul Dimitrie se va calugari mai tarziu in Manastirea lui Basarab I de la marginea satului natal. Invatatorul descrie si felul in care s-au descoperit moastele Sfantului Dimitrie Basarabov. Se spune ca o tanara fecioara din satul Cerven Voda si-a pierdut vederea. Intr-o noapte, viseaza ca a mers la Manastirea Basarabov, unde s-a spalat pe fata cu apa din fantana Sfantului Dimitrie, dupa care si-a recapatat-o.
Tanara povesteste visul parintilor sai si hotaraste sa mearga la Basarabov, cale de 17 kilometri. Ajungand aici pe inserat, ramane peste noapte, impreuna cu parintii sai, dorind sa se spele cu apa din fantana a doua zi dis-de-dimineata. Noaptea, avand dureri ingrozitoare de ochi, merge la fantana, se spala si isi recapata astfel vederea. Privind spre apa Lomului, ce trece prin fata manastirii, vede, deasupra raului, mai multe candele si faclii aprinse. Se aproprie si zareste in apa moastele Sfantului Dimitrie stralucind. Tatal fetei este chemat, insa nu zareste nimic. A doua zi, trupul este scos din rau de catre preotii din Russe. Moastele Sfantului Dimitrie sunt luate mai intai pentru a fi duse in orasul Russe, insa boii care trageau carul se opresc in fata casei parintesti a sfantului. Aici se va construi biserica ce ii va purta mai apoi hramul.
Traditia din zona spune ca turcii, in vremea unui atac, din ispita diavoleasca, il dezgroapa dupa o vreme, in cautarea unei inchipuite comori. Afland sfintele moaste, le arunca in raul Lom, unde stau ascunse intre mal si pietre timp de 33 de ani, pana ce sunt descoperite de un crestin evlavios. Dupa aflarea acestora, ele au fost duse in satul Basarbov, unde au savarsit nenumarate minuni. Intr-o minune consemnata mai inainte ca moastele sa fie stramutate la Mitropolia din Bucuresti se vorbeste despre un turc care a vrut sa fure intr-o noapte candelele de argint din biserica Sfantului Dimitrie. Acestuia ii paralizeaza picioarele si este gasit dimineata de catre preot cazut in fata raclei cu sfintele moaste.
In timpul razboiului ruso-turcesc din anii 1768-1774, sfintele sale moaste au fost transportate in orasul Bucuresti de catre generalul Petru Saltikov. Acestea au fost asezate cu mare evlavie si bucurie in Catedrala din Bucuresti "Sfintii Imparati Constantin si Elena", unde se afla pana in ziua de astazi. In anul 1895, invatatorul Nicolae Nemtov viziteaza Mitropolia de la Bucuresti si se inchina la moastele Sfantului Dimitrie, rugand pe mitropolit sa-i deschida racla. Facand o descriere a vesmintelor si a infatisarii sfantului, invatatorul consemneaza ca o mana este mai alba, iar cealalta pare putin innegrita din cauza multimii inchinatorilor care o saruta.
"Lacrimile si ostenelile Prea Cuvioasei Parascheva, care a patimit pentru Tine, le aducem Tie Puternice, si ne rugam impreuna cu dansa, iarta pe robii Tai care sunt lipsiti de toata bunatatea si ne mantuieste pe noi de toate nevoile.
Pilda infranarii si neincetat izvorul Moldovei, care izvoraste noianuri de vindecari, pe dumnezeiasca Parascheva cu cucernicie sa o cintim."
Cu acest Acatist am trait in casa, era rugaciunea de capatai a mamei care mereu imi spunea sa nu-mi lipseasca niciodata din viata mea, ca este grabnic ajutatoare! Chiar mi l-a scris pe un caiet liniat, cu scrisul ei frumos si de acolo il citesc mereu. Si m-am convins ca Preasfanta Fecioara Maria m-a acoperit cu Sfantul Ei Acoperamant in cele mai grele momente! Regret ca sunt departe de tara, de biserica, dar am totusi o mangaiere ca ma gandesc ca Sfanta Fecioara imi poate intinde, ca un nor, Sfantul Ei Acoperamant, si pana aici!
Preasfanta Fecioara, Acoperitoarea noastra, alunga sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau. Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Cea mai buna dobanda este un prieten credincios. Un prieten bun si sincer este mai apropiat decat orice ruda. Sa nu faci cunostinta cu omul viclean. Prietenia cu cel viclean este prietenie cu diavolul. Cu cei ce te viziteaza numai ca sa-si omoare timpul si sa ti-l omoare si pe al tau, vorbeste cu ei despre Hristos, despre moarte, despre viata viitoare, despre judecata si despre iad, si atunci ori se vor duce acasa folositi, ori nu vor mai veni la tine sa-ti rapeasca timpul. Fi in fata lui Dumnezeu si in fata constiintei tale limpede ca un paraiasi, dar nu-i lasa pe cei viciosi si pe cei rai sa se uite in sufletul tau, ca privirea viciului intuneca sufletul. Cu oamenii sa te impaci, dar cu pacatele sa te certi. Crestinul care plateste cu rau pentru rau acela e mai rau decat paganul. Cum va fi oare acela acela care plateste cu rau pentru bine? De indata ce ocara iti aprinde inima, adu-ti aminte de Hristos si de ranile Lui, gandeste-te ca cele ce le rabzi tu sunt nemarginit mai mici decat suferintele lui Hristos, si atunci se va stinge ca si o apa scarba ta. Vrajmasul dumitale nu merita iertarea? Dar, oare, Iisus Hristos nu merita ca din dragostea pentru El sa-l ierti pe aproapele tau care te-a jignit? E mai bine sa suferi raul decat sa fii pricina raului. E mai buna tristetea celui ce sufera pe nedrept, decat bucuria celui ce lucreaza pe nedrept. Cine se razbuna singur pentru sine, acela e ca si cum L-ar ocari pe Dumnezeu ca nu e drept in judecata Sa. Impotriva celui ce se razbuna singur se va razbuna Dumnezeu. Iarta pe cel ce te ocaraste ca si tu ai nevoie de iertare de la Dumnezeu. Daca noi iertam vom fi si noi iertati. Domnul a spus si nu se va lepada de cuvantul Sau. Cum ne vom purta cu semenii asa se va purta si Dumnezeu cu noi. Dumnezeu ne-a dat judecata noastra in mainile noastre.. De noi atarna, de aici de pe pamant, sa hotaram de mai inainte condamnarea si sentinta asupra noastra. Fericit este acela care poate spune cu Sf. Grigorie de Nissa: "Doamne, fa cu mine ceea ce fac eu cu altii". Crutati-va unii pe latii, ca sa va crute si pe voi Domnul. Sa fim ingaduitori cu vrajmasii nostri pentru ca sa-l dobandim pe Dumnezeu, Care este tot atat de ingaduitor cu noi. Sa nu ai dusmanie impotriva nici unui om, fie el si rau, altfel rugaciunea ta nu va fi placuta lui Dumnezeu. Cum vei spune: "Doamne miluieste" daca tu nu miluiesti? Zadarnice sunt rugaciunile si nevointele omului care intretine in inima rautatea impotriva aproapelui. Rugaciunea pomenitorului de rau e tot una cu semanatul de piatra. Unde nu e pace, acolo nu e Dumnezeu. Cel ce pastreaza pomenirea de rau in sufletul sau e asemenea celui ce pastreaza focul in paie. Cine ascunde in inima sa pomenirea de rau e ca cel ce ascunde sarpele in sanul sau. Daca in casa voastra a intrat sarpele, ce n-ati face ca sa scapati de el? Dar ura si dusmania sunt mai rele decat aceste animale, si cu toate acestea voi nu vreti sa va curatiti inima de ele, inima, care e templul lui Dumnezeu. Biruieste raul cu binele! Ramai oaie si, cu puterea lui Hristos, vei birui lupii! Cand suferi din partea oamenilor vreo necinste, gandeste-te la folosul pe care il poti primi daca suporti cu inima blajina. Cande vei suferi necinste de la oameni sa sti ca aceasta Dumnezeu o trimite pentru slava ta. Trebuie sa ne rugam si pentru vrajmasi. In cea mai mare parte, ei, saracii, singuri nu-si dau seama ce fac, ba, si mai mult, sunt si binefacatorii nostri, caci prin atacurile lor, ei ne intaresc in virtute, ne smeresc duhul pana la pamant, iar in ceruri ne pregatesc cununile paradisului. Pe vrajmasi trebuie sa-i socotim ca pe niste binefacatori. Cum sa nu le multumim, cum sa nu ne rugam ca si pe ei Dumnezeu sa-i pazeasca si sa-i mantuiasca, fiindca se cuvine sa ne rugam pentru ei mai mult decat pentru binefacatorii nostri. Insa sentimentul de cinste ar trebui si trebuie sa ne indemne catre implinirea poruncilor lui Hristos. Iubeste-ti vrajmasii si vei deveni prietenul lui Dumnezeu.
Exista o rugaciune atat de frumoasa, care parca mi s-a lipit de suflet. Eu stiu ca este o rugaciune a Parintelui Rafail Noica, si asa vreau sa ramana, pentru ca nutresc fata de acest parinte o mare admiratie! Mi-o postez aici pentru a o avea mai aproape si la indemana!
"Nu-mi spune nimic... Iti cunosc mizeria, necazurile, luptele si ispitele sufletului tau, asa cum esti tu! Da-mi inima ta! Daca o sa astepti sa devii un inger ca sa mi te daruiesti intru iubire, atunci n-ai sa Ma iubesti niciodata. Chiar cand esti las, fricos, neincrezator in implinirea dragostei si in savarsirea dragostei si a sfinteniei, chiar cand ai sa recazi in acele pacate pe care nu ai vrea sa le mai faci, Eu nu iti dau voie sa nu Ma iubesti. Iubeste-Ma asa cum esti tu! In orice moment si in orice situatie te-ai afla, in credinciosie sau in tradare, in ravna sau in uscaciune, tu iubeste-Ma asa cum esti. Eu vreau sa Ma poti iubi din putina si saraca ta inima. Daca vei astepta pana cand vei fi desavarsit, atunci n-ai sa Ma iubesti niciodata. N-as putea Eu oare, oare, sa fac din fiecare fir de nisip un serafim? Un inger care sa straluceasca de curatie si dragoste? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu care am creat toate si pot totul? Omule, ti-ai dat tu viata pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Ma lasi sa te iubesc? Fiul Meu, lasa-Ma sa te iubesc, Eu iti vreau inima, care este locasul Meu. Desigur, cu timpul am sa te schimb, insa chiar pana atunci, iubeste-Ma asa cum esti tu, fiindca Eu te iubesc cu toate ca esti asa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine sa se nasca din putina si saraca ta inima; din adancul neputintei si al murdariei tale. Eu te iubesc si cand esti slab si necurat. Nu vreau o dragoste izvorata si hranita din mandria "virtutilor" tale, ci dintr-o inima smerita pe care o poti curati oricand. N-am nevoie de "virtutile" tale, de talentele tale, de intelepciunea ta. Eu vreau doar sa Ma iubesti si sa lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu "virtutile" tale doresc; daca ti le-as da, tu esti asa de slab si mandru, incat as hrani amorul tau propriu si nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele sa nu fie un motiv pentru care tu nu Ma cauti si stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste! Unui fier negru flacarile unui foc nu numai i-ar curata rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeste-Ma deci, si pacatele se vor arde, si vei fi fericit. Iubeste-Ma nu numai ca sa fii curat, asta ar fi din nou o mandrie pentru tine, ci pentru ca Eu vreau sa odihnesc in inima ta. Deci nu te mai ingrijora de asta. As putea sa fac prin tine lucruri mari pentru mintea omeneasca, dar nu; tu ai sa fii sluga rea si nefolositoare si neputincioasa. Am sa-ti iau si putinul pe care tu te increzi ca-l ai. Eu te-am facut din iubire, si pentru ca sa-ti dau iubirea, fara ca tu sa-Mi poti da ceva. Nu incerca sa-Mi platesti iubirea prin nimic, asta Ma doare atat de mult la tine. Iubeste-Ma in dragostea Duhului Meu si fara motive. Nu mai sta departe de Mine; iti lipseste nu sfintenia -pe care numai Eu ti-o pot da- ci o inima gata sa Ma iubeasca oricand si pana la capat. Astazi Eu stau la usa inimii tale ca un cersetor, Eu singurul si adevaratul Imparat si Domn. Eu bat si astept. Grabeste-te sa-Mi deschizi prin smerenie; nu mai aduce motiv intinaciunea si saracia ta. Daca ti-ai cunoaste-o pana-n adanc si deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu si acum sa te indoiesti de dragostea ce o am Eu pentru tine. Crede ca Eu pot totul si tu nu poti nimic fara Mine; doar pacatul esti in stare sa-l faci fara ajutorul Meu. Sa nu te increzi in tine fara Mine, caci altfel voi fi nevoit sa te las in cadere in masura cu care tu te apreciezi. Nu te framanta ca n-ai "virtuti". Am sa-ti dau Eu Sfintenia Mea. Deshide-ti inima prin pocainta si Ma primeste in potirul sufletului tau prin Trupul si Sangele Meu, pe care in dar ti-L dau la Sfanta Liturghie. Atunci o sa te fac sa intelegi totul si sa Ma iubesti mai mult decat iti poti inchipui. Lasa sa curga Sangele Meu in sangele tau si sa bata inima Mea in inima ta. Eu ti-am dat-o pe Sfanta si Preacurata Mea Maica. Lasa sa treaca totul prin inima Ei curata, inca sa poate mijloci pentru tine. Orice s-ar intampla, nu astepta nicidecum sa devii sfant, ca pe urma sa Ma iubesti... In acest fel tu nu M-ai iubi niciodata.
Exista in noi un tron si o cruce. Cand noi stam pe tron, Domnul nostru Iisus Hristos sta pe Cruce, si invers. Crucificarile sunt mijloacele de lepadare de sine. Sinele este lumea dinlauntru sau stratul de mizerie interioara pus peste Chipul lui Dumnezeu din suflet; iar subconstientul este mostenirea ereditara. Trebuie sa alungi multa mizerie din suflet, ca sa dai de filonul de aur al Chipului lui Dumnezeu din tine. Insa nimicurile, fleacurile, iti faramiteaza puterea si energia, de aceea orice gunoi trebuie maturat. Il maturi in functie de constiinta ta, cat vrei sa fii de curatit. Cand mergi la Spovedanie, pune-ti in cantarul constiintei, al seriozitatii, al responsabilitatii, al sinceritatii: pe cine aperi? - pe omul cel vechi sau pe Cel nou venit din cer, in care ne-am imbracat, ne-am nascut, Il marturisim, Il traim pentru celalalt mod de existenta, dar cu virtutea dreptei socoteli si cu sfat? - pe omul Cel nou venit din cer ca sa ne ajute, sa ne primeasca, sa ne hraneasca, sa ne creasca, sa ne mute la alt nivel de existenta, sau pe cel ce te trage la moarte sigura? E grea lupta cu firea. Trebuie sa ne lasam prinsi de macaraua care ne ridica la alt nivel de existenta. Ce-i de facut? Sa ne convertim cu toata fiinta, cu tot cugetul, cu toata iubirea care rezuma Scriptura.
Porunca lepadarii de viata aceasta.
Sa te bucuri cand esti crucificat pe nedrept. Prin incercare se spala menajarea de sine, crutarea de sine, iubirea de sine. Cand esti asuprit, rastignit pe nedrept, sa te bucuri. Unde-i rau, acolo-i bine. Unde-i rau, acolo sunt eu. Unde ne merge bine, acolo nu sporim. Unde-i mai greu, acolo te curatesti mai sigur. Acolo unde nu esti cioplit, esti un necioplit. Calugaria e o continua ispasire si spalare a firii; se spala iubirea de sine, mangaierea de sine, boala crutarii de sine. Calugaria (duhovniceste vorbind), este murire de sine. Slava Domnului ca am dat de omul (la Athos) care sa ma foloseasca. Cu un secol inaintea noastra, nevointelor mari calugaresti li se ziceau "indeletnicire pentru buna murire". Numai indeletnicindu-te cu "buna murire", mor patimile si ajungi oarecum mai repede la celalalt mod de viata al nostru. Legea ispasirii: calea calugariei ar fi si o cale a ispasirii si pentru ceilalti, te lupti cu propriile-ti greseli care vin pe cale genetica, biruindu-ti neputintele tale in contul alor tai: frati, parinti, mosi, stramosi, etc. Bolile sunt o pedeapsa sau un drept al satanei de a te chinui in lumea aceasta. Boala este ultima mila a lui Dumnezeu cu omul care a intarziat cu pocainta, cu omul care nu se gandeste la mantuire. Dumnezeu vede faptele cele rele ale omului si cauta sa le indrepte. Moartea napraznica poate fi si o ispasire. Omul se incarca cu pacate pana cand Dumnezeu pune capat. Neindoielnic se plateste fapta cu care ai asuprit pe altul Oamenii stau pe faptele lor si se vor duce la locurile lor. Mantuitorul a ispasit pentru noi prin Cruce dar cu o nota deosebita ca si-a iertat dusmanii. Posibilitatile de mantuire ale lui Dumnezeu sunt infinite. Daca nu ne smerim prin pricepere (de bunavoie), ne smerim prin vinovatie. Va asigur ca cineva va vede asa cum sunteti. Sa ne imbunatatim din zi in zi, caci este cine sa ne ajute. Dumnezeu e atent la conceptia de viata a omului, si-ii randuieste anii. Pentru unii batranetea e canon, pentru altii e minte si invatatura. Va folositi in masura ascultarii caci nu ascultati de mine, ci de cine trebuie. Cei care vorbesc, vorbesc dupa darul ce li s-a dat de Dumnezeu, iar ascultatorii se folosesc dupa credinta ce o dovedesc. Cunoasteti Adevarul si Adevarul va va slobozi pe voi. Adevarul ca persoana reala. Nu e bine sa slujesti la doi domni. Oamenii iau chipul celui pe care il slujesc sau il iubesc.
” O, crestine, nici un lucru sa nu faci, pana nu faci semnul Sfintei Cruci, cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi; pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau descantece sau de vraji. Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful in fata vantului."
La 14 septembrie, Biserica praznuieste prin post, Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea aflarii si aratarii Crucii pe care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos. Istoria descoperirii acestei sfinte relicve nu este pe deplin elucidata. Sursele istorice, nu de putine ori controversate, traditia si legendele spun ca, dupa moartea si invierea Domnului, ucenicii Lui au ingropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sånge, la poalele Golgotei. In råndurile care urmeaza vom incerca sa creionam - in limita posibilitatilor - istoria acestei Sfinte Cruci, incepånd cu momentul descoperirii ei.
In anul 326, dupa trei secole de la rastignirea si invierea Mantuitorului Iisus Hristos, imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, avea sa descopere la Ierusalim, in timpul sapaturilor efectuate in cetate pentru identificarea locurilor sfinte ale crestinilor, trei cruci intr-o cisterna din piatra, care-i fusese indicata de un om oarecare. Acesta ii spusese reginei ca crucea pe care fusese rastignit Iisus Hristos se afla ingropata sub un templu pagan, inaltat in timpul imparatului Adrian (117-138). Dupa inlaturarea templului, au fost descoperite mormantul Domnului si cele trei cruci de lemn despre care vorbim.
Identificarea si aratarea Cinstitei Cruci
Traditia spune ca identificarea Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Iisus a fost facuta in mod miraculos de catre Patriarhul Ierusalimului, Macarie, care ar fi asezat peste trupul mort al unei fete de neam mare din Ierusalim crucile din lemn. In momentul in care s-ar fi apropiat cu Crucea lui Hristos, fata ar fi inviat. Dupa identificarea Cinstitei Cruci, la 14 septembrie 335, Fericitul Macarie s-a urcat pe un loc inalt - dupa alte surse ar fi vorbit chiar din amvonul Bisericii Sfantului Mormant - si a aratat Crucea multimilor, care, incredintate de semnul lui Dumnezeu si de puterea Ei, au rostit cea mai scurta rugaciune: “Doamne, miluieste!”. La plecarea din Ierusalim, Elena avea sa aduca cu ea o parte din Cinstita Cruce la Constantinopol si sa o aseze intr-una din bisericile ctitorite de familia imparateasca.
Misterul disparitiei si aparitiei sfintei relicve
Istoria Sfintei Cruci este, asa cum aratam, una zbuciumata. Multe date nu concorda, fiind foarte greu de stabilit cu exactitate adevarul. Surse catolice sustin ca, dupa aproape trei veacuri, in anul 614, racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost furata de persii care au invadat Ierusalimul, sub conducerea lui Chrosroes Parviz, si dusa la Ctesifon. Dupa 14 ani, imparatul Heraclie al Bizantului a readus-o la Ierusalim, depunand-o, in 628, cu mare cinste, in Biserica Sfantului Mormant. La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia a inaltat-o in vazul credinciosilor. Unii spun ca Sfanta Cruce ar fi fost tinuta ascunsa de crestini pana in anul 1009. Surse catolice sustin insa ca urmele acestei parti din Cruce s-au pierdut definitiv in anul 1187, cand a fost luata de Episcopul Bethleemului si dusa in batalia de la Hattin, unde ar fi fost capturata de catre conducatorul musulman Saladin, din sfanta relicva ramanand doar bucatile trimise de Elena la Constantinopol si la Roma. Cu toate eforturile lui Richard I, in timpul Celei de-a Treia Cruciade, Crucea ar fi ramas in mana musulmanilor. Exista si informatia conform careia cavalerii templieri ar fi detinut aceasta relicva, alaturi de altele, si ca fragmente din ea ar fost aduse de catre ei in Europa, mai tarziu. Cert este ca, in perioada Evului Mediu, a inflorit un adevarat comert cu mici bucati din Sfanta Cruce, aproape toate falsuri, usor de realizat.
Sfanta Cruce, astazi, in lume
Astazi, din Cinstita Cruce a Domnului se mai pastreaza fragmente in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, la Roma, Venetia, Constantinopol, in Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela “La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul “Sfanta Cruce” din Liège), Spania (Santo Toribio de Liebana) etc. La Manastirea Xiropotamou din Muntele Athos se afla cel mai mare fragment din Sfanta Cruce. Acesta a fost adus spre inchinare si in Romania, in anul 1992, pentru cateva saptamani.
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru... (Troparul praznicului)
SPRE LAUDA MAICII DOMNULUI!
Cand s-a faptuit zidirea Si oranduirea-n haos, Din nimicul fara margini Si din vesnicul repaos;
Cand pacatul odraslise Blestem, jale si amar. Licareai, marita Doamna, In obscurul milenar!...
Peste vesnicii te razimi, opera desavarsita! Din pamantul nostru negru, floare alba inflorita, Mai frumoasa, mai curata, niciodata n-ar sa creasca, Caci de la-nceput rapit-ai Dragostea Dumnezeiasca.
Tot ce Domnului a toate i-a fost drag, a pus in tine Tot noianul de miresme, si surasuri de virgine; Caci erai aleasa Mama, sa dai viata lui Hristos, Sa respingi amara roada, si-o orice patima de jos.
Erai doar intruchiparea, arca sfanta a iubirii Tu erai mladita verde, solul pacii, mantuirii. Ne-ai adus cu zamislirea-ti prima noastra primavara Si fiorii fericirii i-am simtit intaia oara;
Bucura-te Maica, pururea Fecioara
O Preasfanta pururea Fecioara, ajuta-ne noua, pacatosilor aici jos, sa laudam nasterea si vietuirea ta; iar in viata viitoare sa ne bucuram pururea, privind marirea ta cea stralucita, marita si preaslavita, de care te bucuri vesnic inaintea scaunului Dumnezeirii.
Cuvant al lui Ioan Damaschin, smeritul monah si preot, la Nasterea Preasfintei Stapanei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.
1. Veniti toate neamurile, tot neamul omenesc si toata limba, toata varsta si toata vrednicia, cu veselie, sa praznuim Nasterea bucuriei cea a toata lumea. Ca daca elinii, cu minciuna draceasca si cu basme, care fura mintea si intuneca adevarul si vatama, pe toata viata, cinsteau nasterea imparatilor, jertfe aducand fiecare dupa putere, cu atat mai vartos noi se cuvine sa cinstim Nasterea Nascatoarei de Dumnezeu, prin care s-a innoit tot neamul omenesc si amaraciunea Evei in bucurie a schimbat-o. Ca Eva a auzit: "Intru dureri vei naste copii", cu dumnezeiasca hotarare, iar Maria: "Bucura-te, cea plina de har". Eva: "Atrasa vei fi catre barbatul tau", iar Maria: "Domnul este cu tine". Deci, ce vom aduce Maicii Cuvantului, in afara de acest de lauda cuvant?
Toata faptura sa se ospateze si sa laude preasfintita nastere a sfintitei Ana, ca a nascut lumii comoara de bunatati nejefuita, fiindca printr-insa Ziditorul a prefacut, inomenindu-Se toata firea intr-o mai buna stare. Ca omul, avand suflet si trup, este o legatura a toata zidirea cea vazuta si cea nevazuta, ca S-a unit Cuvantul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor si, prin aceasta, cu toata zidirea. S-a unit. Deci, sa praznuim si dezlegarea neputintelor omenesti, ca s-a dezlegat multimea darurilor dumnezeiesti.
2. Dar pentru ce din cea stearpa s-a nascut Fecioara? Pentru ca se cadea ca intai-nascuta sa se nasca cea care a nascut pe Cel Intai Nascut decat toata zidirea, intru Care toate stau si se tin. O, fericita insotire Ioachime si Ana, datoare va este toata zidirea pentru ca prin voi S-a adus Ziditorului un dar mai ales decat toate darurile, Maica cinstita, singura vrednica de Ziditorul! O, coapse preafericite ale lui Ioachim, din care a iesit samanta prea fara prihana! O, pantece prealaudat al Anei, intru care a crescut putin cate putin si, inchipuindu-se, s-a nascut Prunca cea Preasfanta. O, pantece care ai purtat in tine cerul cel neinsufletit, mai desfatat decat inaltimea cerului. O, arie care ai adus Stogul de grau cel de viata facator, precum Insusi Hristos a zis: "De nu va cadea grauntele de grau in pamant, sa moara, el singur ramane". O, san care ai aplecat pe ceea ce a hranit pe Hranitorul lumii! O, minune a minunilor si marire a celor preaslavite! Ca se cadea ca Intruparea cea netalmacita a lui Dumnezeu si pogorarea Lui prin minuni sa-si faca drum inainte. Dar cum voi pasi inainte? Mintea se spaimanteaza si ma simt impartit intre frica si dorire. Inima mea tremura, limba sare, nu pot suferi dulceata, sunt biruit de minuni, in uimire m-am facut. Se biruieste dorirea, sa se departeze frica! Sa cante lauta Duhului, veseleasca-se cerurile, si sa se bucure pamantul.
3. Astazi usile cele sterpe se deschid si dumnezeiasca Usa cea fecioreasca, rasare, din care si prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste decat toate cate sunt, intra in lume, dupa cum zice Pavel vazatorul celor negraite. Astazi, a odraslit toiag din radacina lui Iesei, din care iese floarea cea de ipostas de Dumnezeu. Astazi, firea pamanteasca cer pe pamant s-a facut, de Cel ce, de demult, oarecand pe ape a intemeiat pamantul si peste inaltime a intemeiat taria. Si, cu adevarat, acest cer, de acum, mult mai dumnezeiesc si mult mai slavit este decat acela. Ca Cel ce a lucrat atunci soarele, din Soarele acesta a rasarit: doua firi, chiar daca cei fara de minte innebunesc, un ipostas care ii manie nespus pe nestorieni. Ca Lumina cea pururea vie, adica Dumnezeu-Cuvantul, isi are fiinta din Lumina cea pururea vie mai inainte de veci, adica din Tatal: Lumina cea fara materie si netrupeasca, dupa aceasta Se intrupeaza si ca un mire din camara iese, Dumnezeu fiind mai pe urma nascut, pe pamant intrupandu-Se. Se va bucura ca un urias, precum zice Psalmistul, alergand pe calea firii noastre si venind prin patimi la moarte si legand pe cel tare si rapind vasele lui, adica firea noastra, si suind pe oaia cea ratacita, catre pamantul cel ceresc. Astazi, fiul teslarului, Cuvantul Cel atotmester, Bratul cel tare al lui Dumnezeu Celui Preainalt, al Celui ce a facut printr-Insul toate, ascutind tesla firii cea tocita, prin Duhul Sau ca si cu un deget Si-a facut lui o scara insufletita, a carei temelie s-a intarit pe pamant, iar capul pe cerul insusi, pe care Dumnezeu Se odihneste, pe al carei chip Iacov l-a vazut, prin care Dumnezeu, pogorandu-Se, nu cu mutare din loc, ci mai vartos smerindu-Se, pe pamant S-a aratat si cu oamenii impreuna a petrecut. Ca toate acestea sunt pogorarea, adica smerenia cea dupa pogorare facuta, petrecerea lui Dumnezeu pe pamant, cunostinta ce s-a dat despre El celor de pe pamant si asa, prin fecioara, scara cea gandita de pe pamant s-a intarit. Ca din pamant are nasterea, iar capul este la cer. Caci capul a toata femeia este barbatul. Si fiindca barbat n-a cunoscut, capul ei a fost Dumnezeu-Tatal, prin Duhul Sfant, care, facand impacare, a trimis, ca pe o dumnezeiasca samanta duhovniceasca, pe al Sau Fiu si Cuvant, pe Puterea cea atotputernica. Ca prin bunavoirea Tatalui, nu din impreunare trupeasca, ci din Duhul Sfant si din Maria Fecioara, mai presus de fire, trup fara schimbare S-a facut si S-a salasuit intre noi. Ca unirea lui Dumnezeu cu oamenii, prin Duhul Sfant se face. Cine intelege, sa inteleaga, cel ce are ureechi de auzit, sa auda, sa ne lepadam de cele trupesti. Fara patima este Dumnezeirea, o, oamenilor! Cel ce a nascut pe Fiul, mai intai dupa fire, fara patima, pe Acelasi Fiu Il naste si a doua oara, fara de patima, prin iconomie. Martor este David, dumnezeiescul parinte, cel ce graieste: "Domnul a zis catre Mine: "Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut" (Ps. 2,7). Dar astazi nu are loc nasterea cea mai inainte de veci, ca aceea fara de ani este.
4. Astazi s-a zidit Usa cea spre rasarituri, Usa prin care Domnul va intra si va iesi si ea va ramane incuiata. Usa dintru care este Hristos, usa oilor, rasaritul este numele Lui, prin Care am dobandit intoarcerea catre Tatal, incepatorul Luminii. Astazi a suflat vant subtire mai inainte vestitor de bucuria cea a toata lumea. Veseleasca-se cerul de sus si sa se bucure pamantul de jos, sa se clatine marea lumii, ca intru dansa se naste Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua in pantece si va naste pe Hristos, Margaritarul cel de mult pret. Scoica din care Imparatul Maririi, iesind si cu porfira trupului imbracandu-Se si venind la cei robiti, le va propovadui iertarea. Sa salte firea, ca se naste mieluseaua, din care Pastorul Se va imbraca in chip de oaie si hainele de moarte cele de demult le va rupe. Sa dantuiasca fecioarele, ca s-a nascut Fecioara, care, dupa cum a zis Isaia, va avea in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, adica: cu noi este Dumnezeu. Cunoasteti nestorieni, si biruiti-va, caci cu noi este Dumnezeu; nu om, nici sol, ci Insusi Domnul va veni si ne va mantui pe noi. Bine este cuvantat Cel ce vine in numele Domnului. Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua. Sa tocmim praznuire pentru nasterea Nascatoarei de Dumnezeu. Veseleste-te, tu Ana cea fara de fii, ceea ce nu puteai sa nasti! Bucura-te, Ioachime, ca din fiica ta Prunc S-a nascut noua, Fiul si S-a dat noua si se cheama numele lui Inger de mare Sfat, mantuirea cea a toata lumea, Dumnezeu tare! Sa se rusineze Nestorie si sa-si puna mana peste gura sa! Pruncul este Dumnezeu; cum nu este Nascatoare de Dumnezeu ceea ce L-a nascut? Oricine nu marturiseste pe Sfanta Fecioara ca Nascatoare de Dumnezeu, afara de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvantul, chiar daca al meu este cuvantul. Ca mostenire l-am primit pe acesta de la Cuvantatorul de Dumnezeu, Parintele Grigorie Teologul.
5. O, fericita pereche, Ioachim si Ana! Cu adevarat v-ati cunoscut preacurati si din rodul pantecelui vostru, dupa cum oareunde zice Domnul: "Din roadele lor ii veti cunoaste pe dansii". Ati trait dupa buna placere a lui Dumnezeu si dupa vrednicia celeia ce s-a nascut din voi. Ca intru intreaga infranare si cuviosie vietuind, pe odorul fecioriei l-ati adus, pe cea mai inainte de nastere fecioara si dupa nastere fecioara, pe ceea ce singura, si cu mintea si cu sufletul si cu trupul, petrece de-a pururea fecioara. Ca se cadea ca aceea ce au odraslit din intreaga infranare, pe Lumina cea singura, una nascuta, sa o arate trupeste... O, cate minuni si cate schimbari s-au facut pentru aceasta fiica! Nasterea din cea stearpa, fecioria nascand, amestecare a Dumnezeirii si a omenirii, a patimirii si a nepatimirii, a vietii si a mortii, pentru ca asa, intru toate sa se biruiasca cel mai rau, de cel mai bun. Si acestea toate pentru a mea mantuire! O, Stapane, ca atata m-ai iubit pe mine, incat nu prin inger, nici prin alta oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci, precum facerea cea dintai, intru acelasi chip si pe a doua facere Tu Insuti o ai lucrat. Pentru aceasta pricina, dantuiesc si cuget inalt si ma veselesc si catre izvorul minunilor iarasi ma intorc si, din raul veseliei indestulandu-ma, pe alauta Duhului iarasi o iau si dumnezeiasca lauda de nastere cant.
6. O, pereche de Turturele cuvantatoare, Ioachim si Ana, cu preaintreaga infranare! Voi, pe legea firii, adica intreaga infranare pazindu-o, celor mai presus de fire v-ati invrednicit, ca ati nascut lumii pe Maica lui Dumnezeu cea neispitita de barbat. Voi, cu buna credinta si cuviosie in firea omeneasca vietuind, pe fiica cea mai presus de ingeri ati nascut, pe cea care acum in ingeri stapaneste. O, fiica preafrumoasa si preabuna, o, crinule care ai rasarit in mijlocul spinilor, din imparateasca si de bun neam radacina a lui David! Ca prin tine imparatia s-a imbogatit cu preotia, si s-a facut mutare legii si s-a descoperit Duhul cel ascuns sub slova, ca s-a mutat vrednicia preotiei, din neamul lui Levi, in cel al lui David. O, trandafir ce ai rasarit prin spini, adica din pacatosi, si de buna mireasma ai umplut toate! O, fiica a lui Adam si Maica a lui Dumnezeu, fericita este coapsa si pantecele din care ai odraslit, fericite sunt bratele care te-au purtat si buzele ce s-au indulcit de sarutarile tale cele curate, ca sa fii intru toate de-a pururea fecioara. Strigati Domnului tot pamantul, cantati si va bucurati, cantati! Inaltati glasul vostru, inaltati, nu va infricosati, ca s-a nascut noua Maica lui Dumnezeu, ca o sfanta scaldatoare a oilor, din care bine a voit a se naste Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii! Saltati munti, firile cele cuvantatoare si cele ce va nevoiti catre inaltimea vederii celei duhovnicesti! Ca muntele Domnului cel preaaratat se naste, cel ce covarseste si sta mai presus de tot dealul si de tot muntele, adica de inaltimea ingerilor si a oamenilor, din care muntele bine a voit a se taia, fara de mana trupeasca. Piatra cea din capul unghiului, singurul ipostas, Cel cea pe cele despartite le impreuna, adica Dumnezeirea cu omenirea, ingerii cu oamenii, pe cei din neamuri si pe trupescul Israel, intr-un Israel duhovnicesc. Muntele lui Dumnezeu, munte intreg, munte inchegat, muntele in care a binevoit Dumnezeu sa locuiasca intru dansul. Carul cel dumnezeiesc, cel de mii de ori inmultit, a celor ce sunt imbogatiti cu dumnezeiescul dar, zic, al Heruvimilor si al Serafimilor; Varful cel mai sfintit decat Sinaiul, pe care nu fum, nu ceata, nici foc infricosator il acopera, ci stralucirea cea luminatoare a Preasfantului Duh. Ca acolo, adica, Cuvantul lui Dumnezeu a scris Legea pe lespezi de piatra, cu Duhul ca si cu un deget, iar intru aceasta, de la Duhul Sfant si din sangiuirile ei, Cuvantul Insusi s-a intrupat si pe Sine S-a dat firii noastre doctorie mult lucratoare de mantuire. Acolo mana, iar intru aceasta pe Cel ce a dat dulceata manei, sa intreaca cortul cel vestit pe care l-a lucrat Moise in pustie, din materie de mult pret si de multe feluri, si, mai inainte de aceasta, cortul Parintelui Avraam, intocmind cortul cel insufletit si cuvantator al lui Dumnezeu. Ca aceasta nu a fost o incapere a lucrarii lui Dumnezeu, ci o aratare a ipostasului Fiului lui Dumnezeu. Sa se cunoasca, dar, neasemanarea fata de dansa: a chivotului cel de toate partile acoperit cu aur, a nastrapei cea de aur, purtatoare de mana, a sfesnicului si a mesei si a tuturor celor vechi. Ca acestea numai ca preinchipuiri s-au cinstit, ca niste umbre ale chipului celui dintai fiind.
7. Astazi, Cel ce pe toate le face, adica Dumnezeu Cuvantul, pe care, din inima, Tatal L-a nascut, si a lucrat Carte noua, ca sa se scrie intr-insa cuvantul cel bun, cu limba lui Dumnezeu, ca si cu un condei de scriitor, adica cu Duhul (Ps.44, 1-2). Si s-a dat unui barbat ce stia slovele si nu a citit-o, ca n-a cunoscut Iosif pe Maria si nici puterea tainei. O, fiica preasfintita a lui Ioachim si a Anei, cea ascunsa Incepatoriilor si Stapanitorilor, si tainuita fata de sagetile cele infocate ale vicleanului! Ceea ce ai petrecut in camara cea de nunta a Duhului si pazita ai fost fara prihana ca o mireasa a lui Dumnezeu. O, fiica preasfintita, ceea ce te arati pe bratele cele de maica si esti infricosatoare puterilor celor departate de Dumnezeu si potrivnice! O, fiica preasfintita, ceea ce te hranesti cu lapte de maica si de ingeri esti inconjurata! O, fiica de Dumnezeu dorita, slava celor ce te-au nascut, pe tine neamurile neamurilor te fericesc, precum, adeverind, ai zis tu insati! O, fiica vrednica de Dumnezeu, frumusetea firii omenesti, indreptarea Evei, pentru ca prin nasterea de fiu, lumea cea cazuta s-a indreptat. O, fiica preasfintita, podoaba femeilor! Ca Eva cea dintai, calcatoarea poruncii s-a facut si printr-insa a intrat moartea, pentru ca a slujit pe sarpele de fata cu stramosul, dar Maria, deplin slujind dumnezeiestii voiri, pe sarpele cel amagitor l-a inselat si lumii a adus nestricaciunea. O, fiica, pururea fecioara! Ceea ce n-ai avut trebuinta de barbat pentru zamislire, pentru ca Cel purtat in pantece de tine are Tata pe Cel Vesnic. O, fiica de neam pamantesc, ceea ce ai purtat pe Ziditorul in bratele tale, cele de Dumnezeu purtatoare. Se intreceau veacurile laudandu-se cu nasterea ta, dar Sfatul cel mai inainte hotarat al lui Dumnezeu, Cel ce a facut veacurile, biruia intrecerea veacurilor. Si s-au facut cele de pe urma intai, fiindca au dobandit a ta nastere. Cu adevarat, mai cinstita decat toata zidirea te-ai facut. Ca din tine singura, parga framantaturii noastre, si-a luat parte Ziditorul: trupul Lui din carnurile tale, sangele Lui din sangele tau, laptele pieptului tau l-a supt Dumnezeu si s-au impreunat buzele tale cu buzele lui Dumnezeu. O, necuprinse si negraite minuni! Pe tine, mai inainte cunoscandu-te vrednica, Dumnezeul a toate te-a iubit si, iubindu-te, te-a randuit si, in vremile cele mai de pe urma, te-a adus la fiinta si Nascatoare de Dumnezeu, maica si hranitoare Fiului Sau, Cuvantului, te-a aratat.
8. Ca unde s-a inmultit pacatul, acolo a prisosit harul. Ca de am fi pazit impartasirea cea dintai cu Dumnezeu, nu ne-am fi invrednicit de impartasirea cea mai mare si slavita. Iar acum, acum, adica, prin pacat, nevrednici ne-am facut de impartasirea cea dintai, nepazind ceea ce am luat. Insa, prin milostivirea lui Dumnezeu, ne-am miluit, ca ne-a luat langa Dansul, ca intemeiata sa se faca impartasirea. Ca puternic este Cel ce ne-a luat prin intrupare, sa pastreze nedespartita unirea cu El. Ca, prin cadere, pacatuind tot pamantul si poporul Domnului ratacindu-se cu duhul desfranarii, Dumnezeu, Cel ce l-a castigat pe dansul, cu mana tare si cu brat inalt l-a scos, cu semne si cu minuni, din casa robiei lui Faraon si l-a trecut prin Marea Rosie si l-a povatuit ziua cu nor si noaptea cu lumina de foc. Dar s-a intors inima lui in Egipt si poporul Domnului n-a mai fost popor al Domnului, si poporul cel miluit, nu a mai fost popor iubit. Pentru aceasta, acum se naste Fecioara, luptatoare impotriva desfranarii stramosesti si se logodeste cu Dumnezeu si naste Mila lui Dumnezeu. Si popor al lui Dumnezeu se face cel care mai intai nu era popor si cel nemiluit s-a miluit, si cel neiubit este iubit. Ca dintr-insa Se naste Fiul lui Dumnezeu cel iubit intru Care Tatal a binevoit.
9. Vita de vie, bine odraslita din Ana, a odraslit si strugurele de viata a inflorit, care izvoraste bautura dulce pamantenilor, spre viata vesnica. Ioachim si Ana au semanat in dreptate si au secerat rod de viata. Luminati, cu lumina de cunostinta, si au cautat pe Domnul si le-a venit lor nasterea dreptatii. Indrazneasca pamantul si fiii Sionului! Bucurati-va de Domnul Dumnezeul vostru, ca a odraslit pustia, stearpa si-a adus rodul ei! Ioachim si Ana, ca niste munti ai gandirii, au picurat dulceata. Veseleste-te, fericita Ana ca ai nascut parte femeiasca. Ca aceasta parte femeiasca, Maica a lui Dumnezeu, Usa a luminii, Izvor al vietii este si toata prihanirea femeiasca o dezleaga. Acestei parti femeiesti ii vor sluji stapanitorii poporului, i se vor inchina imparatii neamurilor, daruri aducandu-i. Pe aceasta parte femeiasca o vor aduce Imparatului a toate, cu tesaturi de aur, imbracata fiind in buna-cuviinta a faptelor bune si impodobita cu darul Duhului, a carei slava este inlauntrul ei. Ca slava oricarei femei de la barbatul cel din afara ii vine. Dar slava Nascatoarei de Dumnezeu vine dinlauntru, adica de la rodul pantecelui ei. O, parte femeiasca preadorita si de trei ori fericita! Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau! O, parte femeiasca, fiica imparatului David si maica a lui Dumnezeu, Imparatul a toate! O, dumnezeiesc chip insufletit, pentru care Dumnezeu Ziditorul S-a veselit, ca ai, adica, mintea de Dumnezeu povatuita si numai la Dumnezeu singur, luand aminte, avand intinsa toata pofta catre singur Cel dorit si vrednic de indragit, iar mania numai catre pacat si catre cel ce pe aceasta de-a pururea il naste1 Viata mai inalta decat firea ai, pentru ca o ai nu numai pentru tine, ca nu pentru tine te-ai nascut, ci o ai pentru Dumnezeu, pentru Care la viata ai venit. Ca vei sluji mantuirii a toata lumea, ca sa se implineasca prin tine Sfatul lui Dumnezeu cel de demult al Intruparii Cuvantului si al indumnezeirii noastre. Pofta iti este sa te hranesti cu dumnezeiestile cuvinte si cu acestea sa cresti ca maslinul cel mult-roditor in casa lui Dumnezeu, ca un copac rasadit langa izvoarele apelor Duhului, ca un pom al vietii care a dat rodul sau la vremea lui dinainte hotarata, adica pe Dumnezeu intrupat, viata cea vesnica a tuturor; ceea ce ai tot gandul osardic si de suflet folositor, alergand si lepadand tot cugetul cel din suflet vatamator, mai inainte de a-l gusta. Ochii tai sunt pururea catre Domnul, vazand lumina cea neapropiata. Urechile tale asculta numai pe Dumnezeiescul Cuvant si se veselesc de alauta Duhului, prin care Cuvantul inauntru a intrat ca sa Se intrupeze. Narile tale se indulcesc de mireasma mirurilor Mirelui, Care este Mir dumnezeiesc, de buna voie varsandu-Se si ungand fiinta ei de om, pentru ca Mir varsat este numele Sau, zice Scriptura. Buzele tale lauda pe Domnul si de buzele Lui lipindu-se; limba si gatlejul tau cuvintele lui Dumnezeu alergandu-le si de dumnezeiasca dulceata saturandu-se; inima curata si neintinata, vazand si dorind pe Dumnezeul cel neintinat; pantecele tau, camara intru care Cel neincaput S-a salasuit si pieptul tau, izvorul laptelui, din care S-a hranit Dumnezeu-pruncul Iisus, Usa lui Dumnezeu, pururea fecioara. Mainile tale poarta pe Dumnezeu si genunchii sunt scaun mai inalt decat Heruvimii, prin care s-au intarit mainile cele slabite si genunchii cei slabanogiti. Picioarele tale sunt povatuite de legea lui Dumnezeu ca de o faclie de lumini si, alergand pe urmele Lui fara de intoarcere, ai tras pe Cel dorit catre aceea care Il dorea. Toata este camara a Duhului; toata cetatea a lui Dumnezeu celui viu, pe care o veslesc apele raului, adica valurile darurilor Sfantului Duh; toata buna; toata aproape de Dumnezeu. Ca suindu-se mai presus de Heruvimi si mai presus de Serafimi ridicandu-se, aproape de Dumnezeu s-a facut.
10. O, minune mai presus decat toate minunile! Femeie deasupra Serafimilor s-a facut, ca Dumnezeu S-a aratat micsorandu-Se cu putin fata de ingeri. Sa taca Solomon, preainteleptul, si sa nu mai graiasca: "Nici un lucru nou nu este sub soare". O, fecioara, de la Dumnezeu plina de Dar, Biserica sfanta a lui Dumnezeu, pe care "Solomon cel duhovnicesc", Incepatorul pacii, gatind-o, S-a salasuit intr-insa, impodobita fiind nu cu aur si cu pietre neinsufletite, ci, in loc de aur stralucind cu Duhul si, in loc de pietre scumpe, avand pe Hristos, Margaritarul cel mai de pret. Carbunele dumnezeirii, pe Care roaga-l sa Se atinga de buzele noastre, ca, facandu-ne curati, pe Dansul impreuna cu Tatal si cu Duhul sa-L laudam, strigand: Sfant, sfant, sfant Domnul Savaot, o fire in trei ipostaze. Sfant este Dumnezei si Tatal, Cel ce a binevoit intru tine si din tine sa se savarseasca. Taina cea mai dinainte de toti vecii hotarata. Sfantul cel tare, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu Unul nascut astazi, pe tine te-a luat intai-nascuta din maica stearpa, ca Unul nascut fiind din Tatal si nascut mai inainte decat toata zidirea, sa Se nasca si din tine. Maica-Fecioara, ca intai-nascut, intre multi oameni asemenea noua, si din tine impartasindu-se trupul si sangele Lui. Pentru ca Insusi este Unul nascut din Tatal Insusi si singur din singura maica. Sfantul cel fara de moarte, Preasfantul Duh, cu roua dumnezeirii Sale, te-a pazit pe tine nemistuita de focul cel dumnezeiesc, pentru ca acest lucru il insemna rugul lui Moise cel mai dinainte.
11.Bucura-te, scaldatoarea oilor, preasfintit locas al Maicii lui Dumnezeu, iar acum Biserica urmatoare cerului, a turmei lui Hristos celei cuvantatoare. Bucura-te, scaldatoarea oilor, care, oarecand, o data intr-un an, primea pe ingerul lui Dumnezeu, care, tulburand apa, numai pe unul il insanatosea si, de boala care il tinea, il izbavea, iar acum multime de puteri ceresti ai, care lauda, impreuna cu noi, pe Maica lui Dumnezeu, pe adancul minunilor, pe izvorul tamaduirii a toata lumea, nu primind slujitor un inger, ci primind pe Ingerul Sfatului celui Mare, Care este ploaie a bunatatii, ce s-a coborat ca pe niste lana, in taina si toata firea ce bolea si catre stricaciune era aplecata, iarasi a intors-o catre sanatate, fara de boala, si catre viata neimbatranita, scaldatoare intru care slabanogul cel dintru noi sare ca un cerb. Bucura-te, cinstita scaldatoare a oilor si sa creasca darul tau! Bucura-te Marie, fiica cea preadulce a Anei, ca spre tine iarasi dorirea ma atrage; cum sa zugravesc preacinstita umblarea ta? Cum, podoaba? Cum, fata ta cea mangaietoare? Cum voi zugravi batraneasca intelegere in trupul tau cel tanar, imbracamintea cuviincioasa, ce fuge de toata necuviinta si moliciunea, pasul cinstit si fara de tulburare si lobod de toata trandavirea, naravul stapanit, cu blandete amestecat, necautand apropierea barbatilor? Si, pentru aceasta, martor este frica ce i s-a intamplat la vestirea cea neobisnuita a ingerului. Parintilor bine supusa si ascultatoare, intelegere smerita la vederi preainalte. Cuvantul lin, venind din suflet nemanios. Si se altele, decat cele vrednice se salasuirea lui Dumnzeu! Pe tine dupa vrednicie toate neamurile te fericesc ca pe o slava aleasa a omenirii. Tu esti lauda preotilor si nadejdea crestinilor, rasad mult roditor la fecioriei, ca prin tine s-a raspandit bunatatea fecioriei. Binecuvantata esti tu intre femei si bine este cuvantat rodul pantecelui tau. Cei te marturisesc pe tine se binecuvanteaza si blestem cade peste cei ce se leapada pe tine.
12. O, sfintita insotire, Ioachim si Ana, primeste de la mine cuvantul acesta la nastere. O, fiica a lui Ioachim si a Anei si stapana, primeste cuvintele robului tau pacatos, dar care te doreste cu infocare si pe tine singura te are nadejde de bucurie, sprijinitoare a vietii, impacare cu Fiul tau si arvuna tare de mantuire. Pentru ca sarcina pacatelor sa o risipesti si norul cel ce intuneca mintea mea si grosimea cea de tina sa le luminezi. Sa incetezi ispitele, sa chivernisesti viata mea in sfintenie si catre fericirea cea de sus sa o povatuiesti si lumii pace sa daruiesti si tuturor credinciosilor desavarsita veselie si mantuire vesnica, pentru rugaciunile celor ce te-au nascut pe tine si ale intregii Biserici! Fie, fie! Ca sa strigam: Bucura-te, cea cu dar daruita, Domnul este cu tine. Bine esti cuvantata tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecului tau, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, intru, nesfarsitii veci ai vecilor. Amin!
"Ooo..., vreme, vreme! Cat de iute zbori si totodata cat esti de nesigura! Vremea pare lunga numai pentru cei ce nu stiu sa o intrebuinteze. Si cu toate acestea noi, nechibzuitii, ne marginim toate grijile noastre numai la acest nimic, iar la vesnicie aproape ca nici nu ne gandim, ca si cum ea nici nu ar exista pentru noi. Vremea zboara, iar vesnicia se apropie. Vesnicia este totdeauna si nu se va sfarsi niciodata. Adu-ti aminte totdeauna de vesnicie si nu vei pofti nimic in lume. Gandul la vesnicie a produs totdeauna o mare lucrare: el a insufletit pe ucenici si a facut ca cele mai cumplite suferinte sa fie de netemut. El i-a inchis pe nevoitori in pustie si i-a dus la nevointe supraomenesti de lepadare de sine. El a oprit pe pacatosii patimasi de la calea faradelegii si i-a ajutat sa se lupte barbateste cu patimile. Cate n-ar produce gandul la vesnicie chiar asupra noastra, daca noi luand aminte la mantuirea sufletului nostru am sti sa ne supunem lui macar din cand in cand, asa cum trebuie! Traieste, gandindu-te ca viata ta se va sfarsi curand si ca tu nu esti legat de aceasta viata. Traieste, gandindu-te la vesnicia care va urma acestei vremelnice vieti si vei trai crestineste. Traieste in asa fel ca si cum ar trebui sa mori astazi. Lucreaza in asa fel ca si cum ar trebui sa traiesti vesnic. Pretuieste vremea! Ea este mai scumpa decat aurul. Cu ea se cumpara vesnicia fericita. Nu numai zilele, ci si ceasurile sileste-te sa le intrebuintezi spre folosul mantuirii, pentru ca din cele mai mici sunt alcatuite toate lucrurile mari. Nu pierde chiar nici un singur minut cu care poti sa castigi ceva pentru vesnicie. Pastreaza fiecare clipa, caci pe fiecare din ele se reazama viata ta. Priveste cu folos, asculta cu folos, raspunde cu folos (Sf.Vasile cel Mare). Orice ora, orice minut sunt scumpe, pentru ca ne sunt date cu socoteala si o sa ni se ceara socoteala de ele! Vremea e scumpa si cu toate acestea cu cata usurinta ne gandim la ea, cat de putin o pretuim. Nu exista vreme pe care am putea sa o neglijam fara primejdie, caci in orice vreme ne putem mantui sau ne putem pierde. Fapta buna ce se poate face in ceasul de acum, nu trebuie sa o amanam pentru mai tarziu. Trebuie sa ne folosim vremea. Vai de cel lenes! Va cauta vremea pe care a intrebuintat-o rau si nu o va mai afla. Asa cum vorbele spuse nu le mai poti intoarce, tot astfel vremea pierduta nu se mai poate afla. Cine nu da lui Dumnezeu vremea sa, pe acela Dumnezeu il va lipsi de fericirea vesnica. Adu-ti aminte de dreapta judecata a lui Dumnezeu, ca sa te inspaimantezi, dar nu uita nici milostivirea Lui, ca sa nu cazi in deznadejde. A te deznadajdui inseamna sa indepartezi singur de la tine mila lui Dumnezeu, pe care Domnul e gata sa o dea in fiecare clipa. Doctorul ceresc nu are bolnavi de nevindecat. Atata vreme cat traim, pana atunci ne putem mantui, oricat de mari ar fi pacatele noastre. Daca insusi Iuda in locul lemnului pierzator ar fi alergat la "Lemnul Crucii" lui Hristos cu credinta si cu pocainta atunci ar fi intrat in Rai impreuna cu talharul ce s-a pocait. Caci pe om il pierde nu marimea, nu multimea pacatelor, ci inima nepocaita si impietrita. Numai acelora li se cuvine negresit o vesnica osanda cu diavolul in iad, care nu vor sa se pocaiasca si sa se lase de pacat, iar pentru cei ce se pocaiesc si se lasa de pacat, usile milostivirii lui Dumnezeu sunt deschise. Domnul nu voieste moartea pacatosului. El chiar a murit pentru cei pacatosi. Fiul lui Dumnezeu il iubeste pe omul ce n-a cazut, dar il doare pentru omul cazut, de aceea El insusi a venit sa-l ridice si i-a spus: "Desteapta-te cel ce dormi si scoala-te din morti si te va lumina Hristos" (Efeseni 5,14)".
In biserica Sfanta Sofia din Constantinopol supravietuieste un mozaic de o exceptionala putere, maretie si frumusete, salvat la timp din mainile unui paznic care desprindea din el cubulete de aur si le vindea turistilor.
Icoana se numeste DEISIS si-l infatiseaza pe Domnul Iisus in ipostaza Dreptului Judecator. Numele insa ii vine de la Maica Domnului, cea care sta de-a dreapta Fiului, implorindu-L. Grecescul deisis inseamna rugaciune, dar nu de orice fel, ci numai aceea pe care cineva o face pentru altii; este exact ceea ce face Maica Sfanta.
In partea stanga se afla Ioan Botezatorul, justitiarul de altadata si martorul de acum al omenitatii noastre slabanogite de pacat.
Maretia si frumusetea icoanei izvorasc din compozitie, culoare si stralucire; puterea ei insa se desprinde din trei elemente ale Personajului central: privirea, gura si mana. In raspar cu randuielile clasice ale artei, cele trei elemente exprima fiecare altceva.
Ochii lui Iisus sunt aceia ai Judecatorului. Nu e nici asprime in ei, nici blandete, ci doar lucirea otelului care inca n-a devenit secure. Daca, patruns de ei, vei fi cumva infiorat de teama, nu ei ti-o inspira, ci propria ta goliciune launtrica.
Gura, in schimb, exprima o imensa tristete. E o tristete amara, dureroasa, ca o aripa de vultur cazuta'n furtuna.
In sfarsit, mana: o mana care binecuvinteaza iertand. Gestul pluteste intr'un vazduh adiat de mila. E mila ce se revarsa de alaturi, din faptura Maicii Domnului.
De-abia acum iti dai seama ca fara Sfanta Feciara icoana n'ar fi completa.
Candva, la nunta din cana, Iisus Se'mpotrivise la'nceput sa faca prima Sa minune, caci planul Sau o hotarase pentru o alta zi. Dar, la rugamintea Maicii Sale, a facut-o. Ceea ce inseamna ca Rugaciunea, Deisis, poate schimba pana si planul lui Dumnezeu; atat este ea de puterinca in mana care binecuvinteza iertand.
Apostol şi sfânt naţional al Greciei, Sfântul Cosma Etolianul a trăit între anii 1714 – 1779 şi este considerat pe bună dreptate părintele naţiunii greceşti moderne şi unul din cei mai mari misionari ortodocşi din toate timpurile, figură exemplară a Ortodoxiei din epoca postbizantină. Născut într-un sat din Epir dintr-o familiei simplă, Constas – numele de botez al sfântului – va intra în anul 1743 în Sfântul Munte unde va urma Academia Atonită de lângă Mănăstirea Vatoped şi în scurt timp va deveni ieromonah la Mănăstirea Filotheu, primind numele Cosma. La 46 de ani părăseşte Athosul pentru a străbate vreme de 20 de ani ca predicator popular aproape întreaga Grecie continentală şi insulară, sfârşindu-şi viaţa pe 24 august 1779 martirizat de otomani. Prin acţiunea sa de predicator itinerant a determinat înfiinţarea a peste 200 de şcoli primare şi a 10 licee pentru salvarea limbii greceşti şi a identităţii spirituale şi culturale a elenismului balcanic. Credinţa şi Neamul, prin Biserică şi Şcoală, erau coordonatele apostolatului său. Mesajul Sfântului Cosma era cel al Evangheliei, exprimat într-un limbaj simplu dar convingător: creştinismul este iubire de Dumnezeu şi de aproapele manifestate concret în frecventarea cultului Biserici şi a Sfintelor Taine, smerenie şi rugăciune neîncetată, precum şi o viaţă morală la nivel individual, familial şi social. Moralitatea se obţine însă numai printr-o luptă neînduplecată atât împotriva patimilor şi viciilor, cât şi a nedreptăţilor şi inegalităţilor sociale, şi mai ales împotriva ignoranţei şi lipsei unei adevărate educaţii şi culturi, în care Sf. Cosma vedea originea întregii decăderi religioase, morale şi sociale a poporului grec. Semnul Crucii, regula de aur – ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face – şi rugăciunea lui Iisus (de rostit zilnic cu mătănii între 5150 -10300 de ori!), la care adăuga necesitate purtării bărbii de către bărbaţi şi a baticului de către femei, erau principalele mijloace predicate de Sf. Cosma pentru refacerea vieţii duhovniceşti. Sfântul Cosma Etolianul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă a Grecie în anul 1961. În limba română a apărut „Viaţa şi învăţăturile Cuviosului şi Sfinţitului Mucenic Cosma Etolianul, Luminătorul Greciei şi Apostolul săracilor”, la Editura Deisis, în anul 2001.
Să păstrăm credinţa ortodoxă şi comuniunea românească
Duminică, 16 august 2009, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte - pentru prima dată la nivelul întregii Patriarhii Române - Duminica românilor migranţi. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat românilor migranţi şi familiilor lor următorul mesaj:
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preţuind mărturia creştinească şi românească a fiilor şi fiicelor duhovniceşti care lucrează sau studiază în străinătate, în şedinţa sa de lucru din 25-26 februarie 2009 a luat hotărârea ca, în fiecare an, prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) să fie celebrată ca Duminica românilor migranţi, această duminică fiind înscrisă în calendarul bisericesc la rubrica Date Importante şi inclusă în programele liturgice şi pastoral-misionare ale fiecărei eparhii.
Rostul principal al acestei duminici speciale, celebrată anul acesta pentru prima oară la nivelul întregii Patriarhii Române, este de a spori dragostea creştină şi conlucrarea frăţească, astfel ca munca sau studiul departe de ţară, în străinătate, să nu devină îndepărtare sau înstrăinare spirituală între românii din aceeaşi familie sau din aceeaşi parohie din România. În Duminica românilor migranţi din acest an, celebrată în ziua de 16 august, cei de acasă şi cei veniţi de departe au prilejul de a se ruga împreună la Sfânta Liturghie. Astfel, toţi preoţii de la parohii şi mănăstiri sunt chemaţi să se roage în mod deosebit pentru românii din străinătate, care acum au venit în vacanţă, ca Mântuitorul nostru Hristos să-i izbăvească de încercări sau necazuri, să-i ajute să-şi păstreze credinţa ortodoxă şi identitatea românească, şi să cultive ajutorarea frăţească.
Prin mijloacele specifice, Biserica îşi manifestă grija pentru nevoile spirituale şi materiale pe care le au cei rămaşi acasă, în România, mai ales copiii, bătrânii, bolnavii şi săracii. Ne gândim cât de greu trebuie să le fie familiilor care, din sărăcie materială sau din alte motive, se află separate, fie prin plecarea la muncă în străinătate a unuia dintre părinţi, fie prin plecarea ambilor părinţi, lăsând copiii în grija bunicilor şi a rudelor din România sau uneori în grija nimănui. Cultivând bucuria reîntoarcerii acasă, Biserica îndeamnă la rugăciune pe toţi fiii ei duhovniceşti pentru ca cei aflaţi în această situaţie să-şi revadă familia reunită cât mai curând cu putinţă.
Rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi românii migranţi pentru ca şederea şi activitatea lor în străinătate să se împlinească în pace şi sănătate, în bună înţelegere cu cei din jur şi în apărarea bunului nume de creştin şi de român.
Cu aleasă preţuire, părinteşti binecuvântări şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu,
Pericopa bunului samarinean (Luca, 10, 25-37) care este a milei si a grijii de nevoile si necazurile semenului ne evoca pe acei falsi idealisti neobositi in a ne spune: Ce va tot plangeti si vaicariti ca nu aveti destula paine si nu mancati pe saturate! Sunteti, nu inceteaza ei a starui si dojeni, sunteti materialisti, robi pantecelui si prea putin crestini. Va tot plangeti si tot cartiti; dar nu painea este esentialul si nu ea va va mantui; oamenii, o stiti doar, nu traiesc numai cu paine.
Predicatorii acestia ai idealismului se recruteaza de cele mai multe ori dintre ghiftuitii si imbuibatii lumii. Pe deplin lamurit este ca nu au citit parabola samarineanului milostiv si ca nu se pricep sa faca distinctie intre necesar si exces. Una este lacomia, alta este strictul necesar vietii. Au dreptate cat priveste jindul dupa delicateturi si rasfaturi, nu insa cand e vorba de paine. Ni se pomeneste de infranare si ascetism, dar se pierde din vedere ca ascetismul e treaba voluntara; cand e impus nu de un imbold launtric, ci de o situatie obiectiva exterioara, el isi pierde orice merit soteriologic. In sfarsit, cei pe care i-as numi falsii idealisti mai dau dovada ca nu cunosc invatatura lui Hristos.
Hristos ce a facut, ce a propovaduit? A inmultit painile si pestii, a prefacut apa in vin. Intotdeauna Domnul si-a manifestat grija pentru nevoia de paine a oamenilor. I-a aparat pe Apostoli cand, fiindca le era foame, au smuls spicele de grau in zi de sabat (Matei, 12, 1 si urm.). A socotit ca bine au facut David si insotitorii lui cand, flamanzind, au intrat in casa lui Dumnezeu, in zilele lui Abiatar arhiereul, si au mancat painile punerii-inainte pe care nu se cuvenea sa le manance decat preotii (Marcu, 2, 25-26). A saturat cu paine o data patru mii de barbati si alta data cinci mii, motivand minunea savirsita astfel: „Mila imi este de multime ca sunt trei zile de cand asteapta langa Mine si n-au ce sa manance; si sa-i slobozesc flamanzi nu voiesc, ca sa nu se istoveasca pe drum" (Matei, 15, 32).
Iata cum graieste si cum faptuieste autenticul Iisus: nu certandu-i pe oameni ca sunt robi pantecelui si se gandesc numai la mancare, nu dandu-le povete idealiste si indemnandu-i sa se multumeasca cu hrana spirituala (si usor l-ar fi venit sa le ceara sa nu uite ca au ascultat cuvinte dumnezeiesti), nu lasandu-i sa se descurce cum vor putea, ci saturandu-i din belsug (de au ramas o data sapte si alta data douasprezece cosuri cu farimituri) si ingrijindu-se ca nu care cumva sa lesine de foame pe drum. Dar la sfarsitul capitolului al 25-lea din Evanghelia Sfantului Matei, unde e vorba de infricosata Judecata, cum ni se spune ca va proceda Fiul Omului intru slava Sa, cum va deosebi oile de capre, pe cei buni de cei rai, pe binecuvantati de osanditi, dupa care criteriu va efectua despartirea? Dupa cum I s-a dat sa manance cand a fost flamand ori nu I s-a dat sa manance cand a fost flamand (criteriu desigur trivial in ochii „idealistilor"). Pentru fiica lui Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum, dupa ce i-a poruncit: „Talita kumi" si a inviat-o, ce dispozitie da acolo pe loc si neintarziat: Sa i se dea sa manancel (Marcu, 5, 43). Pe smochinul neroditor care, atunci cand El a flamanzit si nu I-a dat roade, cum l-a tratat Domnul? Blestemandu-l! (Marcu, 11, 14). Si cum se auto-caracterizeaza Iisus? "Om mancacios si bautor de vin" (Matei, 11, 19; Luca, 7, 34). Domnul e mereu gata si dispus sa primeasca invitatii la masa: cineaza in casa lui Zaheu, a lui Matei-Levi, ba si in a fariseului Simon lepro sul (si probabil ca nu numai in a lui Simon, caci fariseii, iscodindu-L, II vor fi poftit in casele lor si la mesele lor spre a-L prinde mai lesne in cuvant).
Cum se mai numeste Domnul pe Sine? "Painea vietii" si adauga: "Cel ce vine la Mine nu va flamanzi" (Ioan, 6, 35 si 48). Si se mai defineste cu acelasi prilej: „Eu sunt painea ce S-a coborit din cer" (Ioan, 6, 41). Iisus, hotarat lucru, nu Se rusineaza a vorbi pe sleau de foame si de sete si de mancare si nici de a manca. Imparatia cerurilor cu ce o aseamana? Cu o cina, iar celui care Ii va deschide usa ce ii fagaduieste? Ca va intra la el si va cina cu el (Apoc, 3, 20). Dupa inviere, cum ii convinge pe Apostoli, care se spaimanteaza ca e naluca si se tulburasera, ca El este si ca nu-i aratare? Mancand in prezenta lor peste si miere (Luca, 24, 41-43).
Nu, Domnul, binecuvantat fie Numele Sau, nu a fost ceea ce in limbaj curent se cheama „idealist", ci a fost materialist, intrucat a luat fara gres aminte si in mod foarte deschis, foarte participatoriu la problema painii. Sa fie oare aceasta grija pentru paine - care-i si a noastra - marturisire de robie a pantecului, de josnica preocupare animalica, de materialism grosolan?
Problema o rezolva in mod definitiv, cred, Nikolai Berdiaev. Problema painii, spune marele ganditor, problema painii pentru mine, ca ins care, nu ma ascund, sunt lacom si cunosc tendinta de a ma vaicari si a fi nemultumit, este, da, o problema materiala. Dar painea aproapelui meu, continua Berdiaev, nu mai e o problema materiala, ci o datorie spirituala. Sa luam aminte, infiorati de respect, la schimbarea de registru tonal: cand sunt in joc eu, cu nesatul meu, eu, individul carcotas si pofticios, painea e o problema. Cand ma preocupa insa painea aproapelui meu, problema devine datorie, salta de pe taramul material pe cel spiritual. Iata cel mai bun raspuns dat falsilor idealisti. Daca in loc de a ma plange pe mine, ii deplang pe cei lipsiti, carteala se preface in compatimire si ia cu totul alta infatisare.
Si le mai amintim asa-zisilor idealisti ca Domnul nu ni se da noua spre consumare in idealitate si abstractiune, ci la modul materialitatii: ca paine si ca vin. Si ce sunt acestea de nu cele doua elemente consubstantiale vietii: painea (preacuratul Trup) pentru intretinerea vietii, vinul (scumpul Singe) pentru veselirea si indulcirea ei? Caci fiinta omeneasca nu e facuta numai pentru a vietui, a exista (animalic) si a trudi, ci si pentru a se bucura de viata in chip constient, a o gusta si proslavi in ceasuri de odihna si inaltare sufleteasca. Vinul simbolizeaza aceasta caracteristica din urma a fiintei inzestrate cu duh si cu darul cuvantarii. Painea si vinul, laolalta si dual, alcatuiesc cumpana vietii noastre, o metaforizeaza si totodata o explica, o conditioneaza.
Cum isi intituleaza frumosul sau roman scriitorul italian Ignazio Silone? Intocmai chiar: Painea si vinul. Iar fiului ratacitor, inapoiat la vatra parinteasca, ce i se arata mai intai in poezia lui Trakl? Painea si vinul - stralucind in curata lumina - pe masa. Si Domnul cum ne invata sa ne rugam in rugaciunea domneasca (atat de sintetica, de concentrata in esente)? Oare nu cerand sa ne fie data painea cea spre fiinta?
Falsul idealism nu mi se pare nimic altceva decat fatarnicie, nedragoste de aproapele, grandilocventa desarta si necrestinism. Bunul samarinean s-a apropiat de napastuit, i-a legat ranile, i le-a uns cu untdelemn si le-a stropit cu vin, l-a suit pe dobitocul sau si l-a dus la casa de oaspeti ca sa i se dea ingrijiri si sa fie, de buna seama, hranit. Iata idealismul in actiune. Falsul idealism nu-i decat fariseism si se identifica purtarii preotului si levitului care au trecut nepasatori pe langa cel aflat in mare stramtorare.
Hristos ne invata El sa nu dispretuim painea, sa nu facem parada de idealism fariseic si sa nu fim nepasatori - ca preotul si levitul - fata de foamea, setea, nevointele si necazurile fratelui nostru.
Painea, in invatatura Domnului, e sfanta. Si sfanta a fost din stravechime pentru intregul popor, atat cel din orase, cat si cel de la sate. In frumoasele noastre sate mai ales, unde s-au pastrat nestirbite valorile crestinesti si datinele stramosesti, unde se face atat de vadit vazuta continuitatea caracterului national, daca se intimpla ca un dumicat de paine sa cada pe jos e numaidecat ridicat; painea se aseaza numai la loc curat, de cinste; e oferita, odata cu sarea, oaspetilor de vaza; o taie numai capul familiei, avand mereu grija sa cresteze intr-insa semnul Sfintei Cruci cu varful cutitului.
Painea e datatoare si intretinatoare de viata. Prin mijlocirea ei, transsubstantializata, ni se da spre consumare Trupul Domnului. Nu numai cu paine va trai omul, desi¬gur, dar nici fara ea cat timp sufletul nu se va fi slobozit din lut. Hristos nu a binevestit "idealismul" (asa-zisul nerod si mincinos idealism al fatarnicilor), ci, dimpotriva, si-a exprimat grija (atenta, serioasa, parinteasca) pentru painea cea spre fiinta, cea de toate zilele, a fapturilor Sale.
Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. AMIN
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! AMIN
"Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L". Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi."
"Pace sa aveti intre voi. Fiti indelung rabdatori catre toti. Sa nu rasplateasca cineva rau pentru rau, ci pururea cele bune sa urmati unul fata de altul si fata de toti. Pururea bucurati-va. Neincetat rugati-va. Pentru toate multumiti, de tot felul de lucru rau sa va feriti." (1 Tes. 5, 13-22).
Sfantul Mc.Fanurie
''Scrie aceasta in inima ta: iubirea de placere si iubirea odihnei sunt pricinile parasirii din partea lui Dumnezeu.''
"Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua"
Sfintii zilei
CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
Tu singur plangi.
Tu singur plangi si azi, Iisuse, La miez de noapte-n Ghetsimani, Iti dorm departe ucenicii Si-nconjurat esti de dusmani.
Ti-e plin de neghina ogorul Si graul nimicit si smuls, Departe stau "semanatorii" Si dorm nepasatori de mult.
Umplut-au maracinii via, Ogoru-ntreg l-au coplesit, Iar "lucratorii" Tai departe, In somn adanc au adormit.
Ti-s oile pierdute toate, Pe munte si pe rele cai, Intrat-au lupii printre ele Si dorm adanc "pastorii" Tai.
Patrunsu-Ti-au in Casa furii Au profanat si au pustiit, Iar "pazitorii" pusi, Iisuse,... De mult cu dansii, s-au unit...
Cand vei veni, Iisuse Doamne, Credinta oare vei afla, Din cati i-ai pus Tu sa vegheze Cati oare treji vor astepta?
'Doamne, intoarce la bunatate si rugaciune pe toti dusmanii mei." ( spune-o de 30 ori pe zi timp de 40 zile si dorinta iti este indeplinita!) - Parintele staret Gherontie Puiu, Manastirea Caraiman Busteni.
