O rugaciune a Parintelui Sofronie de la Essex

"Doamne Cel Veșnic și Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viață, Care ai revărsat peste mine harul Botezului și pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorința de a Te căuta pe Tine Singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.
N-am viață, nici lumină, nici bucurie, nici înțelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule.
Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.
Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: ”Tot ce veți cere în rugăciune cu credință veți primi” și ”orice veți cere în numele Meu voi face vouă”.
De aceea îndrăznind Te chem: păzește-mă de orice prihană a trupului și a duhului.
Învață-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvintează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice.
Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc și să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândețe, pace, curaj și înțelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezența Ta.
Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, și dă-mi să umblu în fața Ta fără păcat.
Tu Doamne, Tu știi cele de care am nevoie. Cunoști orbirea și neștiința mea, cunoști neputința și stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea și întristarea mea nu-Ți sunt ascunse Ție. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea și prin Duhul Tău cel Sfânt învață-mă calea pe care să merg; iar atunci când voința mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruța Doamne, ci silește-mă să mă întorc la Tine.
Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă țin cu tărie de ceea ce este bine.
Păzește-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc buna plăcere înaintea Ta și-l rănesc pe semenul meu.
Învață-mă ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc.
Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.
Așează-mă în calea poruncilor Tale și până la ultima mea suflare să nu mă lași să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singura lege a ființei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine.
Păzește-mă în întristarea și nenorocirea mea și nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe și mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloșia și josnicia mea. Miluiește-mă!
Nu mă lepăda de la fața Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporește în mine conștiința acestei nevrednicii și dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine așa cum ai poruncit:
din toată inima mea și din tot sufletul meu și din tot cugetul meu și cu toată tăria mea: din toată ființa mea.
Dă, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt,învață-mă dreapta judecată și cunoștință.
Dă-mi să cunosc adevărul Tău Cel Sfânt, învață-mă dreapta judecată și cunoștința.
Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ține-mă în viață în această lume ca să-ți pot aduce pocăință după vrednicie.
Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă.
Când Îți va bineplăcea să pui capăt vieții mele, dă-mi de veste dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta.
Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoșător și dă-mi bucuria mântuirii Tale.
Curățește-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; și dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.
Doamne în mare mila Ta și necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea!”

"Printr-o minune, m-am lasat de fumat!"

In biografia cunoscutului scriitor ortodox S.A.Nilus, exista o relatare despre vindecarea sotiei lui, de o boala grava si despre alta minune legata de acest fapt - izbavirea lui de obiceiul pacatos, pe care il avea de multi ani, al fumatului.
"...7 iulie 1909. In noaptea asta am avut un acces serios de tuse sufocanta. Asa-mi trebuie! Totul mi se trage de la fumat, de care nu pot sa ma las. Fumez din clasa a treia de gimnaziu si acum sunt atat de imbibat cu nicotina, incat aceasta mi-a intrat, probabil in sange. Este nevoie de o minune ca sa ma zmulga din ghearele acestui viciu, fiindca vointa proprie nu ajunge. Am incercat sa ma las de fumat, n-am fumat cate doua zile, dar rezultatul este ca m-a apucat o asemenea tristete si inraire, incat acest nou pacat a devenit mai rau decat cel dintai. Parintele Varsanufie (de la Optina) mi-a interzis chiar sa fac asemenea tentative, limitandu-mi portia zilnica de fumat la cinsprezece tigari. Inainte vreme fumam fara sa trin socoteala..."
Acest text face parte din primul volum al cartii "Pe malul raului lui Dumnezeu", p. 230. Acum urmeaza randuri de manuscris: ", a zis Parintele Varsanufie, . Si parintele Iosif mi-a spus cu privire tot la fumat, de care nu ma puteam lasa nici cum: . Si dupa cuvantul celor doi Batrani, aceasta minune s-a savarsit asupra mea. Iata cum s-a intamplat.
Traiam cu sotia mea data de Dumnezeu ca un singur trup, in deplinul inteles al cuvantului Scripturii. Mare este aceasta mila a lui Dumnezeu, daruita noua de Sus dupa adanca si neclintita noastra credinta in taina cununiei, de care la vremea ei ne-am apropiat amandoi cu frica si cu cutremur. Si iata ca in iunie 1910, sotia mea s-a imbolnavit de o boala ciudata, de care nici felcerul de la Optina, nici doctorul pe care l-am chemat, n-au putut sa o defineasca: dimineata era practic sanatoasa, iar seara - pana la 40 grade temperatura. Si asa o saptamana, doua, trei la rand! Vad cum se topeste sub ochii mei bucuria mea ca o lumanarica de ceara, vad cum de abia mai palpaie si-i gata gata sa se stinga. Si de mare, nemasurat de mare mahnire si necaz s-a umplut atunci inima mea saraca, si am cazut la pamant inaintea icoanei Maicii Domnului Odighitria Smolenskaia din coltul cabinetului meu, si am plans inaintea Ei cu groaza si cu intristare si i-am grait: Asta a fost pe la zece seara. Dupa ce m-am rugat si m-am linistit putin, m-am apropiat de patul sotiei. Dormea; respiratia ii era lina, regulata. M-am atins de fruntea ei: fruntea ii era umeda, insa nu fierbinte. Dormea adanc porumbita mea gingasa. Slava lui Dumnezeu, Slava Preacuratei! Dimineata, temperatura era de 36,5 grade, seara de 36,4, iar dupa o zi s-a ridicat ca si cand nu ar fi fost de curand bolnava. Si eu am uitat ca fumam, ca si cum nu as fi fumat vreodata, desi fumasem treizeci si trei de ani in cap si intregul meu organism era atat de imbibat cu blestematul de tutun, ca nu puteam trai fara el nici macar un minut. Oare aceasta nu este cu adevarat o minune a Odighitriei? Amin."

Pacatul fumatului.

Sfintii Parinti, despre fumat.

"Omul a pervertit placerile simturilor. Pentru miros si gust a descoperit si trage in piept aproape tot timpul un fum acru si puturos, astfel mereu pe diavol, cu acest fum strica aerul din locuinta sa si din afara ei, si mai intai de toate se imbiba cu aceasta putoare el insusi: fumatul inghitit mereu actioneaza nu doar asupra sanatatii fizice ci si asupra subtirimii simtirii inimii, impartasindu-i caracterul trupesc, grosolania, impatimirea simturilor". (Sf.Ioan din Kronstadt)

"Fumul slabanogeste sufletul, inmulteste si intareste patimile, intuneca ratiunea si distruge sanatatea, pricinuind o moarte inceata. Mania si intristarea sunt urmarile imbolnavirii sufletului prin fumat". (Cuviosul Ambrozie de la Optina)


In anul 1905 , Sfantul Siluan Athonitul a petrecut cateva luni in Rusia, mergand deseori pe la manastiri. Odata calatorind in tren, s-a asezat langa un negustor, care cu un gest prietenesc si-a deschis in fata lui porttigaretul de argint, imbiindu-l cu o tigara.
Parintele Siluan a multumit pentru propunere, insa a refuzat sa ia tigara. Negustorul a zis: "parinte, nu cumva refuzati deoarece credeti ca e pacat? Dar fumatul ajuta adeseori in viata activa; e bine sa mai inlaturi incordarea muncii si sa te odihnesti cateva clipe. Cand fumezi, este mai usor sa porti o discutie de afaceri sau prieteneasca. Si, in general, dupa felul cum merg lucrurile in viata..." In continuare, incercand sa-l convinga pe Parintele Siluan sa ia o tigara, a vorbit cu insufletire in apararea fumatului.
Atunci Parintele Siluan i-a zis: "domnule, inainte de a va aprinde tigara, rugati-va putin: spuneti doar Tatal nostru". Negustorul a raspuns: "pai, nu prea merge sa te rogi inainte de fumat". Parintele Siluan a incheiat: "deci, orice lucru inainte de care nu merge rugaciunea netulburata, mai bine sa nu-l facem".


Cum se poate scapa de fumat.

Este neaparata nevoie ca omul sa vrea din rasputeri sa scape de acest narav pacatos, ce duce la pierzare. Trebuie sa se pocaiasca de acest pacat si sa se spovedeasca cu frangere de inima.
"Cereti si se va da voua, cautati si veti afla, bateti si se va deschide voua, ca tot cel ce cere primeste" (Mt.7,7), ne spune Domnul.

"Dar pentru a cere cu atata tarie si sinceritate izbavirea de necazul sufletesc, de naravurile si impatimirile pierzatoare, este neaparat nevoie sa le vedem in noi, sa cugetam si sa ne dam seama de toata vatamarea pe care o aduc si de toata greutatea pacatului de a urma lor. Numai atunci vor fi sincere dorinta si tugaciunea; in plus, propria silinta este o conditie indispensabila a primirii ajutorului de la Dumnezeu.
Domnul ajuta doar pe cei ce cauta din rasputeri ajutorul Lui si nu se lasa de bunavoie prada patimilor. Rea este nadajduirea in sine, nechibzuita si nefolositoare; dar si a nadajdui ca Dumnezeu te va ajuta daca ramai de bunavoie in pacat si cedezi cu buna stiinta deprinderilor pacatoase este un lucru jignitor pentru Domnul". (din cartea "Pacatul fumatului").

"Alexei Stepanovici Maiorov, locuitor al Sankt Petersburgului, se impatimise foarte tare de fumat si simtea ca acesta ii vatama sanatatea. Cand sfaturile prietenilor lui au ramas lipsite de rezultat, s-a adresat in scris Batranului Ambrozie de la Optina, cerandu-i sfatul in vederea renuntarii la aceasta patima. Ca raspuns la cerere, Batranul i-a trimis o scrisoare, datata 12 octombrie 1888, in care ii spunea urmatoarele: "Scrieti ca nu puteti sa va lasati de fumat. Ceea ce este cu neputinta la om este cu putinta cu ajutorul lui Dumnezeu; trebuie doar sa luati hotararea neclintita de a va lasa, dandu-va seama de vatamarea pe care fumatul o aduce sufletului si trupului, intrucat slabanogeste sufletul, inmulteste si intareste patimile, intuneca ratiunea si distruge sanatatea, pricinuind o moarte inceata. Mania si intristarea sunt urmarile imbolnavirii sufletului prin fumat.
Va sfatuiesc ca impotriva acestei patimi sa folositi o doctorie duhovniceasca: spovediti-va amanuntit toate pacatele care le-ati savarsit in toata viata dumneavoastra, incepand de la 7 ani si impartasiti-va cu Sfintele Taine, si cititi zilnic, stand in picioare, cate un capitol sau mai multe din Evanghelie; iar cand va navali mahnirea, cititi din nou, pana ce va trece; iarasi va navali, iarasi cititi din Evanghelie. Sau in loc de asta, faceti cand sunteti singur cate 33 de metanii mari, intru pomenirea vietii pamantesti a Mantuitorului si a Sfintei Treimi".
Primind scrisoarea, Alexei Stepanovici a citit-o, dupa care a vrut sa fumeze o tigara, (dupa cum arata chiar el intr-o insemnare scrisa cu propria mana), dar a simtit deodata o durere de cap puternica, precum si sila de fumul de tutun, asa ca noaptea aceea n-a mai fumat. In ziua urmatoare si-a aprins tigara de patru ori, masinal din obisnuinta, dar nu putea sa inghita fumul din pricina puternicei dureri de cap. Si astfel s-a lasat de fumat cu usurinta, asta in timp de doi ani incercase sa se lase de fumat fara sa o poata face si cu toate ca desi se imbolnavise, fuma cate 75 de tigari pe zi. "Iata ca, tocmai cand incepusem sa simt ca sunt bolnav si sa imi recunosc neputinta de a desradacina aceasta patima, m-am adresat", scrie Maiorov, "la sfatul unor oameni buni, Batranului Ambrozie, cu pocainta sincera, cerandu-i sa se roage pentru mine. Dupa aceea, cand am mers la el ca sa-i multumesc mai bine, s-a atins cu toiagul de capul meu si de atunci nu mai simt nici o durere in cap".
(Din colectie de scrisori a Batranului Ambrozie, Serghiev Posad, 1908)


citate din cartea "Cand sufletul este bolnav" de Dr.Dmitri Avdeev.

Povete ale Cuviosului Serafim din Sarov

Despre Dumnezeu

Dumnezeu este foc, care incalzeste si inflacareaza inimile si rarunchii. Asadar, daca vom simti in inimile noastre raceala, care e de la diavol, fiindca diavolul este rece, sa Il chemam pe Domnul. Venind, El va incalzi inima noastra cu dragoste desavarsita nu numai catre Dansul, ci si catre aproapele. Si de la fata caldurii va fugi raceala uratorului de bine.
Cand au fost intrebati, Parintii au scris: Cauta-l pe Domnul, dar nu intreba unde locuieste El. Unde este Dumnezeu, acolo nu se afla rau. Tot ce vine de la Dumnezeu este pasnic si de folos si duce pe om la osandirea de sine si la smerenie. Dumnezeu ne arata iubirea Sa de oameni nu doar cand facem binele ci si atunci cand Il jignim si Il maniem cu pacatele.
Cu cata indelunga rabdare sufera El faradelegile noastre! Si cand ne pedepseste, cu cata milostivire ne pedepseste!
Cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, nu judeca dupa satul pantecelui tau: cu pantecele plin, despre ce cunoastere a tainelor Dumnezeiesti poate fi vorba?

Despre credinta.

Credinta cea adevarata nu poate ramane lipsita de fapte; cine crede cu adevarat, acela face negresit si fapte bune.

Despre luarea-aminte la sine.

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, pe langa fiecare om se afla doi ingeri: unul bun, altul rau. Ingerul bun este lin, bland si linistit. Cand intra in inima omului, vorbeste cu el despre dreptate, curatie, cinste, liniste, despre tot lucrul bun si despre toata fapta buna. Cand simti in inima ta aceasta, e limpede ca in ea se afla ingerul dreptatii. Iar duhul cel viclean este amarnic, impitrit si nebun. Cand intra el in inima ta, cunoaste-l dupa faptele lui...
Pune semn si intra necontenit in inima ta, si vezi ce patimi au ajuns neputincioase inaintea ta, care au fost nimicite, care au inceput sa amuteasca in urma insanatosirii sufletului tau, si nu numai a departarii lucrului care le-a starnit, si pe care te-ai deprins sa le birui cu intelegerea ta, iar nu numai prin lipsirea de pricinile patimii.

Despre pacea sufletului.

Semnul vietii duhovnicesti este cufundarea omului inlauntrul sau si lucrarea cea ascunsa in inima sa... Cand omul vine intru asezarea cea pasnica, atunci el poate de la sine si asupra altora sa reverse stralucirea luminarii intelegerii.

Despre pazirea pacii sufletesti.

Trebuie sa ne straduim, luand toate masurile, spre pazirea pacii sufletesti si sa nu ne tulburam de jignirile de la altii; pentru aceasta, trebuie sa ne infranam in tot chipul de la manie si sa ne pazim mintea si inima prin mijlocirea luarii-aminte de clatinarile cele necuviincioase. Jignirile de la altii trebuie rabdate fara de tulburare, deprinzandu-ne sa le primim ca si cum n-ar fi vorba despre noi. Aceasta deprindere poate sa aduca inimii linistea si sa o faca locas lui Dumnezeu Insusi...

Despre nevointe.

Nu trebuie sa intreprindem nevointe peste masura... Trebuie sa mergem pe calea cea de mijloc, fara sa ne abatem nici la dreapta nici la stanga (cf.Pilde 4, 27): duhului sa-i dam cele duhovnicesti, iar trupului cele trupesti, ce sunt de trebuinta pentru pastrarea vietii vremelnice.
Nu trebuie nici sa tagaduim vietii obstesti ceea ce ea in chip legiuit cere de la noi, ci sa implinim cuvintele Scripturii: "Dati cezarului ce e al cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu (Mt. 22, 21).

Despre Lumina lui Hristos.

Cand omul vede launtric lumina vesnica, mintea lui este curata si nu are in sine nici un fel de chipuri simtite, ci fiind cu totul cufundata in vederea frumusetii nezidite uita de toate cele simtite, nu vrea sa se vada nici pe sine insusi...

Despre post.

Postul sta nu numai in a manca rar, ci si in a manca putin; si nu numai in a manca o singura data, ci ci in a nu manca mult... De mancat trebuie sa mancam in fiecare zi atat cat trupul, intarindu-se, sa fie prieten si ajutator sufletului in savarsirea faptei bune: altminteri, slabanogindu-se trupul si sufletul poate sa cada in neputinta. In zilele de vineri si miercuri, si mai ales in cele patru posturi, trebuie sa mancam o data pe zi, dupa pilda Parintilor, si ingerul Domnului se va lipi de noi.

NICOLAE STEINHARDT - Jurnalul fericirii

Sfaturi practice date (în deplină cunoștință de cauză), după o convorbire cu părintele Traian Pop, celor loviți de un viciu capital, de un păcat cronic grav.
În primul rând, nu mai săvârși păcatul. (Asupra acestui dintâi sfat suntem ispitiți a trece repede pentru a ne pierde în lamentații și analize. Și totuși este pe cât de simplu pe atât de esențial. Nu este de ajuns să ai conștiința păcatului... E mare lucru, dar se mai cere înfrânarea.)
Apoi, nu te lăsa atras de ispita exhibiționismului, de plăcerea – și morbidă și indiscretă – de a ferici pe toți oamenii cu amănunte tehnice și confidențe intempestive. Păcătoșii care procedează astfel se aseamănă cu bolnavii care socotesc necesar să dea informații din cele mai puțin apetisante și mai lipsite de interes pentru alții.
Alt pericol este al tendinței de tragedizare. Nu orice om atins de un mare viciu este, necesarmente, un erou tragic. Se poate să fie un ins foarte banal și un spirit foarte mediocru. Gravitatea viciului nu implică măreția caracterului, ascuțimea minții, tăria personalității.
Sfatul al patrulea: nu strică puțină îngăduință față de tine însuți, oarecare zâmbet și modestie. Nu te lua prea în serios și în sublim. Nu te grăbi să admiți că ești o făptură cu totul excepțională, a iadului și a Răului. E o belea, firește, și mare, dar n-o preface în Blestem, ci mai degrabă în provocare; challenge.
În sfârșit: caracterul dramatic al viciului, ca și al bolii, nu te îndreptățește a nesocoti remediile de bun simț.

Domnul a grăit limpede: Pe cine vine la Mine nu-l voi scoate afară. Nici o restricție.

Sfintii Mucenici Ciprian si Iustina

Sfantul Ciprian era din Antiohia Siriei in vremea imparatului Deciu, de bun neam si bogat, filozof si vrajitor cumplit. Si a fost castigat la credinta cea in Hristos de catre Iustina fecioara si crestina, care pe toate demonicele lui lucrari ca pe o panza de paianjen le-a sfaramat, fiind si ea din Antiohia. Caci un barbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumusetii ei ranindu-se si neajungandu-si scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimitand demonii catre tanara, n-a izbutit nimic. Deci dupa ce a cunoscut ca mestesugul sau este neputincios, s-a botezat si, arzand vrajitorestile sale carti, a crezut in Domnul. Apoi a fost facut episcop si pe multi povatuindu-i la credinta lui Hristos, a fost prins impreuna cu Iustina de catre stapanitorul Damascului, si strujindu-se coastele au fost bagati in cazan de fier; si fiind trimisi la Nicomidia li s-au taiat capetele. Iar marele Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu, nu pe altul, ci pe acesta il numea iubit Fecioarei. Si se savarseste soborul lor la locul muceniciei, care se afla de acea parte, la locasurile lui Solomon.

Una din rugaciunile cele mai puternice impotriva vrajitoriilor este Acatistul Sfantului Ciprian.

Condacul 1

"Cela ce mai inainte ai fost invatator rautatii si te-ai aratat Arhiereu prin cinstita fecioara Iustina, si ca un pastor intelept, din spinii inselaciunii ai inflorit ca o floare prea frumoasa, si pe noi credinciosii, ne-ai umplut cu miresmele tamaduirilor, si de razele minunilor tale, intareste-ne ca sa-ti cantam tie: Bucura-te sfinte mucenice Cipriane, pururea slavite!"