joi, 30 septembrie 2010

Acoperamantul Maicii Domnului.


La 1 octombrie praznuim pemenirea Acoperamantului Preasfintei noastre de Dumnezeu Nascatoare si Pururea Fecioarei Maria.
Trebuie sa stim ca acest praznic a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta: in zilele imparatului Leon cel intelept in Constantinopil, spre o duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in sfanta biserica Vlaherne a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, in intaia zi de octombrie, si multimea poporului stand inainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos si-a ridicat ochii in sus impreuna cu ucenicul sau, Fericitul Epifanie, si au vazut pe imparateasa cerului, pe ocrotitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se, stralucind cu lumina si acoperind pe popor cu cintitul sau omofor, inconjurata de osti ceresti si de multime de sfinti, care stateau in haine albe cu cucernicie imprejurul ei; din care doi erau mai alesi, Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinta graiuri ale rugaciunii ei catre iubitul sau fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Imparate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau; si unde se face pomenirea numelui meu, acel loc il sfinteste si preamareste pe cei ce te preamaresc pe Tine, si pe cei ce cu dragoste ma cinstesc pe mine Maica Ta. Primeste-le toate rugaciunile si fagaduintele si-ii izbaveste de toate nevoile si rautatile".
Stiind si noi pe solitoarea si acoperitoarea noastra, sa nazuim catre dansa cu umilinta strigand: "Acopera-ne pe noi cu Acoperamantul tau, Preasfanta Fecioara, in ziua rautatilor noastre; acopera-ne in toate zilele noastre, iar mai ales in ziua cea rea cand sufletul de trup se va desparti, de fata sa ne stai intru ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer si in ziua infricosatoarei judecati, sa ne acoperi pe noi intru ascunsul Acoperamantului tau".
Cu ale acesteia preaputernice si bineprimite rugaciuni, si cu ale tuturor sfintilor Tai, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi, Amin.

marți, 28 septembrie 2010

Sfintii Parinti despre boli si bolnavi.

'Trupul e slujitorul sufletului, iar sufletul este imparatul: drept aceea, adeseori se intampla, prin milostivirea lui Dumnezeu, si ca trupul sa fie ros de boli; ca urmare, patimile slabesc iar omul isi vine intru sine; de altfel, insasi boala trupeasca se naste cateodata din patimi.
Alunga pacatul, si boli nu vor mai fi, caci ele se intampla in noi de pe urma pacatului, cum zice Sfantul Vasile cel Mare. "De unde este boala? De unde sunt vatamarile trupesti? Domnul a zidit trupul, nu boala; sufletul, nu pacatul". Care este lucrul cel mai folositor si mai trebuincios? Unirea cu Dumnezeu si impartasirea cu El prin mijlocirea dragostei. Pierzand aceasta dragoste, cadem de la El; cazand, ne supunem multelor si feluritelor boli.
Cine indura boala cu rabdare si cu recunostinta, aceluia i se socoteste intru nevointa sau chiar mai mult.
Un Batran suferind de hidropica le spunea fratilor care veneau la el cu dorinta de a-l doftorici: "Parintilor, rugati-va sa nu fie supus unei boli ca aceasta omul meu cel launtric; iar cat priveset patimirea trupeasca, eu rog pe Dumnezeu sa nu ma sloboada dintr-o data de ea, caci pe cat se strica omul nostru cel dinafara, pe atat cel dinauntru se innoieste". (2 Cor.4,16)" - Din povetele scrise ale Cuviosului Serafim din Sarov.


"In vremea bolii simtim ca viata omeneasca este asemenea unei flori care se ofileste aproape indata ce isi desface petalele si unui nor care se risipeste fara sa lase urme; ca zilele noastre pier ca umbra; ca trupul nostru se usuca aidoma florii campului, ca viata celui mai tare om este numai o adiere, ca ea se scurteaza cu fiece rasuflare si ca bataia pulsului il apropie, ca bataile unui ornic, de ceasul cel din urma, care aproape intotdeauna bate tocmai in clipa cand omul crede ca pana la ea mai este multa vreme.
O, boala, doctorie amara dar aducatoare de sanatate! Cum fereste sarea pestele sau carnea de putrezire, asa si orice boala pazeste duhul nostru de putreziciunea si de stricaciunea pacatului, neaingaduind patimilor, viermilor sufletesti, sa se zamisleasca in noi.
Prin nerabdare nu scapam de suferinta pe care ne-a randuit-o Pronia lui Dumnezeu; dintr-insa nu urmeaza altceva, fara numai vatamare si pierzare. Prin rabdare orice suferinta se usureaza. Uita-te la cei aflati in boala de multa vreme sau care sed mult timp in temnita: asa s-au obisnuit cu nenorocirea lor prin rabdare, ca parca n-ar simti. "Ca necazul rabdare lucreaza" (Rom.5,3). Dimpotriva, prin nerabdare durerea se inmulteste..." - Sfantul Tihon de Zadonsk.


"Totul e de la Dumnezeu: si bolile si sanatatea, iar tot ce e la Dumnezeu ni se da spre a noastra mantuire. Deci primeste si tu boala ta si da multumita Domnului ca Se ingrijeste de mantuirea ta. Cum anume slujeste la mantuire ceea ce trimite Dumnezeu, poti sa nu cercetezi, ca poate nici nu vei afla. Dumnezeu trimite unele spre pedeapsa, ca pe o epitimie, altele spre invatatura de minte, ca omul sa-si vina in fire, altele ca omul sa scape de un necaz in care ar fi picat daca ar fi fost sanatos, altele ca omul sa dovedeasca rabdare si prin aceasta sa merite mai multa plata, altele care sa-l curateasca de toata patima, ca si din alte pricini... Iar tu, cand iti amintesti de pacatele tale, zi: "Slava Tie, Doamne, ca ai pus asupra mea epitimie spre pedepsire!" Cand iti amintesti ca inainte nu-ti aduceai aminte intotdeauna de Dumnezeu, zi: "Slava Tie Doamne ca mi-ai dat prilej si invatatura sa-mi amintesc mai des de Tine!" Cand iti vine gandul ca, daca ai fi fost sanatoasa, ai fi facut rautati, zi: "Slava Tie Doamne ca nu ingadui sa pacatuiesc!", si asa mai departe... Asadar sa fii cu inima buna!...
Pentru toate dati multumita lui Dumnezeu; si pentru boala dati multumita. Stiu, mie imi vine usor sa vorbesc asa, dar dumneavoastra poate ca nu va vine usor sa simtiti asa. Oricum, vorbind despre rabdare eu ma rog ca Domnul sa va dea sa rabdati cu inima buna boala si sa trageti din ea o invatatura. Cine stie de ce v-a legat Domnul? Neindoielnic e insa faptul ca lucrul acesta s-a intamplat in ajutorul vietuirii pe care v-ati ales-o si in care va straduiti sa ramaneti macar cat de cat. Din aceasta latura, puteti sa nici nu mai iscoditi rosturile bolii voastre. In clipele cand suferinta este mai grea, cautati barbatie spre rabdare cu inima buna si in amintirea patimirilor cu care au patimit toti sfintii, mai ales mucenicii. Cat si cum au rabdat?! E greu sa ne inchipuim. De altfel, tuturor "prin multe necazuri se cade noua a intra intru Imparatia Cerurilor" (Fapte 14,22).
Si ceea ce ne-a fagaduit Domnul se numeste "cununa". De ce? Fiindca acolo nu se poate intra fara patimiri. Un singur drum duce intr-acolo: crucea de voie sau fara voie.
Ingerul Pazitor sa va aduca mangaiere si inima buna! De faptul ca zgomotul din cap nu va lasa sa va adunati gandurile sa nu va plangeti. Dumnezeu judeca sufletul dupa ceea ce depinde de el, nu dupa cele asupra caruia n-are stapanire. In inima sa pastrati hotararea de a nu va departa de Domnul si El va primi aceasta.
Acum trebuie sa lasati randuiala de postire de dinainte. O sa recuperati pe urma, daca va placea inaintea lui Dumnezeu sa va ridice din boala; dar acum, cat sunteti bolnavi, puteti manca orice spre intremare, la sfatul medicului,
Exista boli asupra vindecarii carora Domnul pune opreliste cand vede ca boala e mai de trebuinta pentru mantuire ca sanatatea". - Din scrisorile Sf.Ierarh Teofan Zavoratul.



"De la Atotbunul Dumnezeu vine doar binele nu si raul. Si boala ta este un bine, iar tu cartesti, te imputinezi cu sufletul, te trandavesti; rabda, multumeste; pentru placerile de voie din tinerete vin bolile fara voie la batranete.
"Cel ce patimeste cu trupul inceteaza de la pacat". Iata de ce este neaparata nevoie de suferinte, de cruce pentru crestin: fara suferinte, fara apasare trupul nostru se prosteste, se indraceste, pacatuieste, Il manie pe Dumnezeu, isi face necazuri siesi si sufletului. O, trup nenorocit, multpatimas, din pricina caruia vin toate necazurile in omenire! O, inima multpatimasa, spurcata! (Mc.7,20-23). Iata unde este izvorul raului din om: in inima!" - Sfantul Ioan din Kronstadt.

Despre suferintele pruncilor.

Despre aceasta l-a intrebat Cuviosul Grigorie pe Fericitul Nifon (episcopul Contantianei Ciprului), zicand:
"Iata, parinte, vad ca patimesc prunci in boli cumplite, ce pacat au facut acestia? Cum sa inteleg, de ce-i loveste Dumnezeu?
A raspuns Fericitul:
"Cand se inmultesc pacatele omenesti si rautatea oamenilor nu se mai vindeca, Domnul rapeste la Sine pruncii lor si trimite asupra-le boli multe si grele, ca prin aceasta sa-i aduca la intreaga intelepciune pe parintii lor. Vazand chinurile copiilor lor, care n-au savarsit pacat, oare acestia nu se vor infricosa si nu se vor intoarce la pocainta? Oare nu vor striga: "Vai noua, pacatosilor, ca pentru faradeledile noastre se chinuie pruncii fara de rautate! Ce va fi dar cu noi ticalosii, in Ziua cea Infricosata a celei de-a doua veniri a Domnului?" Si daca, vazand aceasta, parintii nu se vor indrepta, ci vor ramane intru paganitatea de mai inainte, vor fi supusi unui si mai groaznic chin, fiindca au fost pedepsiti si nu s-au invatat minte. Iar copiilor care aici au suferit si au fost chinuiti ca parintii sa se intoarca la pocainta Domnul le va da in schimb cununiile nestricaciunii si cinstiri in veacul vietii fara de sfarsit".
"Dar, parinte sfinte", i-a raspuns Cuviosul Grigorie Fericitului Nifon, "doar in Scriptura scrie ca fiecare dupa faptele sale va primi, dar nu s-a zis ca si pentru pacatele altuia".
A grait Fericitul Nifon:
"Milostivul Domn vede impietrirea si nechibzuinta inimii oemenesti, caci multi care traiesc in lume luand asupra-si osteneli mari de dragul slavei desarte, cartesc impotriva lui Dumnezeu si in intristarea lor cheama chiar moartea, dar de pacatele lor nu se pocaiesc si pentru sufletele lor nu se ingrijesc. Tocmai din pricina aceasta Domnul ii pedepseste atat pe copii cat si pe parinti cu felurite necazuri, ca prin suferinta copiilor sa curete faradelegile parintilor, sa-i faca pe parinti sa aduca prinos de pocainta si astfel sa le gaseasca indreptatire la Infricosatoarea Sa Judecata. Asadar, sa stii, fiule, ca pruncii fara de pacat patimesc ca pentru moartea lor cumplita sa primeasca viata nestricacioasa, iar parintii lor sa se invredniceasca pentru patimirile lor de intreaga intepciune a pocaintei adevarate". (Din cartea lui Serghei Nilus "Sfintenia sub obroc")

Din scrierile Sfantului Ierarh Teofan Zavoratul.

Din scrierile Sf.Ierarh Teofan Zavoratul.

"E bine ca ati randuit sa se faca rugaciune pentru fiica dumneavoastra. Doua molifte pe saptamana si pomenire la proscomidie. S-ar parea ca este destul. Dar cine se roaga cu durere pentru bolnava? Dumnezeu ia aminte la rugaciune atunci cand pentru bolnav se roaga cineva cu sufletul. Daca nimeni nu suspina din suflet, slujba va fi o polologhie, iar rugaciune adevarata pentru bolnava nu va fi. La fel cu proscomidia, la fel si cu liturghia. Dumneavoastra mergeti la slujbele pe care le-ati comandat, insa dand bani ca sa se roage altii, dvs v-ati lepadat de pe umeri orice grija... Nu este nimeni care sa se indurereze pentru bolnava. Celor care savarsesc slujba nici prin minte nu le trece sa se indurereze cu sufletul inaintea Domnului pentru cei pe care ii pomenesc la slujbe... Si de unde sa se indurereze ei pentru toti?
Altceva este cand sunteti de fata la slujba atunci cand este pomenita N... Atunci durerea dvs este purtata de rugaciunea Bisericii si inaltata mai grabnic la Scaunul lui Dumnezeu. Si face indurerata insasi rugaciunea Bisericii chiar daca cei care slujesc nu sunt indurerati. Vedeti deci unde sta puterea! Mergeti la slujbe dumneavoastra insiva si indurati-va cu sufletul pentru bolnava. Si treaba va iesi bine. Iin biserica, la Sf.Liturghie, frangeti-va sufletul in vremea proscomidiei si mai ales cand dupa "Pe Tine Te laudam" se canta cantarea Nascatoarei de Dumnezeu, "Cuvine-se cu adevarat". Atunci sunt pomeniti din nou vii si mortii.
Pomenirea la Liturghie este mai puternica decat numai cea de la proscomidie fiindca ea arata o mai puternica inpreuna-patimire a dumneavoastra cu bolnava si totodata credinta si nadejdea cat se poate de tare ca Domnul nu va va parasi cu ajutorul Sau. Unde sa dati liturghii? Unde va trage sufletul, acolo sa dati...
Lucrul cel mai insemnat e insa durerea sufletului dvs. pentru bolnava. Si ajutati mai mult saracilor. Nu numai celor care umbla pe strada, ci dati usurare unei familii apasate de saracie. Rugaciunea ei va va usura povara de pe inima...
Sa va binecuvanteze Dumnezeu pe voi, pe toti".

Despre slujirea bolnavilor.

"Ingrijeste pe cei bolnavi, in primul rand ca prin aceasta sa te faci milostiv, precum am zis adesea: pe langa asta, cand te vei imbolnavi la randu-ti, Dumnezeu va ridica om care iti va sluji, caci El a zis: (Mt7,2).
Unii slujesc bolnavilor dar slujesc ca sa primeasca plata; acesta este lucru lipsit de intelepciune. Drept aceea, daca va pati vreun necaz, lesne il va abate de la aceasta fapta buna si nu va ajunge la sfarsitul ei, fiindca o savarseste fara intelepciune. Iar cel care slujeste cu intelepciune o face ca sa dobandeasca inima milostiva, ca sa castige simtamantul impreuna-patimirii, fiindca orice s-ar intampla celui ce are astfel de scop, fie ca pateste necaz din afara, fie ca se imputineaza cu sufletul asupra lui chiar bolnavul, el rabda fara tulburare, urmarind scopul sau si stiind ca mai mult bine ii face lui bolnavul decat el bolnavului. Credeti: cine slujeste cu intelepciune bolnavilor, acela se slobozeste si de patimi si de lupte. Cunosc un frate care a rabdat lupta de la gandurile necurate si s-a slobozit de ele slujind cu intelepciune unui bolnav care suferea de hidropica" (Avva Dorothei)

marți, 21 septembrie 2010

Daca boala ar avea gura... de Konstantin V Zorin

Atunci cand suntem bolnavi, nu corespundem menirii noastre si planului dumnezeiesc; ce bucurie sa aibe El de pe urma diformitatilor si suferintelor noastre? El ne trimite bolile ca sa ne insanatosim, ca pe o cale spre insanatosire. De aceea, boala este ca un mesaj secret, pe care trebuie sa-l descifram: in el e scris despre viata noastra gresita de mai inainte si dupa aceea despre viata noua ce ne sta inainte, viata inteleapta si sanatoasa. "Cifrul" acesta trebuie sa-l decodam, sa-l interpretam si sa-l punem in practica. In aceasta consta sensul bolii.

OBEZITATEA

Vom preciza imediat: cei ce sufera de obezitate nu sufera nici pe departe in cazurile de "lacomia pantecelui". Un rol urias in aparitia acestei boli il joaca factorii genetici. Unii mananca o multime de alimente cu continut caloric ridicat, dar nu castiga in greutate. Altii, dimpotriva, se ingrasa repede si depun eforturi colosale ca sa slabeasca. In parte, aceasta se explica prin faptul ca tendinta de a fi gras sau uscativ este mostenita. Ca raspuns raspuns la oscilatiile masei corporale intra in actiune mecanisme compensatorii innascute. Astfel organismul se impotriveste singur schimbarilor survenite in greutate si tinde sa o mantina la nivelul initial, genetic predeterminat.
Parintii cu masa corporala normala au copii predispusi la obezitate in 7% din cazuri. Daca de obezitate sufera unul dinte parinti, la copil aceasta se observa in 40% din cazuri, iar daca ambii parinti sunt obezi, procentul creste la 80%. Per ansamblu, masa corporala depinde de circumstante exterioare (de ex dieta si efortul fizic), pe cand statura si constitutia fizica sunt conditionate genetic. De asemenea, obezitatea poate fi un rezultat al modului sedentar de viata, al anumitor traumatisme craniocerebrale, a hipotiroidiei, al dereglarilor activitatii hipovizare si glandelor sexuale, precum si, bineninteles, a obiceiului de a manca excesiv.
Ce ne impinge sa ne imbuibam?
Cultura mancatului se constituie pe baza traditiilor nationale si religioase. La diferitele popoare s-au alcatuit de foarte multa vreme diferite conceptii cu privire la frumusetea umana. Unele pretuiesc sveltetea, pe cand la altele corpolenta este un semn al statutului social inalt si al puterii. Este caracteristic faptul ca in Occident, fotomodelele si manechinele se chinuie rabdand de foame, pe cand liptatorii japonezi de sumo sunt ingrasati fortat pana la slutenie.
Uneori, imbuibarea devine devine o metoda de rezolvare a problemelor psihologice. Prin sipraalimentare si in general, prin tutela excesiva, parintii incearca in mod inconstient sa compenseze insuficienta dragoste pe care o nutresc fata de copil. La randul lor, prin intermediul mancarii, copiii se apara de depresia legata de absenta tandretei materne.
Cei posedati de aceasta neputinta slujesc, dupa expresia Apostolului Pavel, "pantecelui lor, sfarsitul acestora este pieirea, pantecele este dumnezeul lor, ca unii care au in gand cele pamantesti"
Cuviosul Ioan Scararul scrie ca "adeseori demonul sade pe stomac si nu-l lasa pe om sa se sature chiar daca ar manca si ar bea toata apa din Nil". Altfel spus, celui ispitit i se "toceste" simtul fiziologic al satietatii si deja nu mai simte ca stomacul ii este plin.
Nu intamplator savantii vorbesc despre dependenta psihica de mancare, ca si dependenta psihica de alcool si dependenta psihica de narcotoce.
Lumea duhovniceasca a gurmandului este condusa de o dependenta extrem de puternica. Aceasta perverteste gandirea si scade importanta intereselor care nu sunt legate de mancare. Pana la urma, supervaloarea impatimirii de mancare gustoasa isi subordoneaza toata viata psihica a omului, pana la relatiile lui interpersonale.
Acestei patimi trebuie sa-i rezistam in primul rand prin post si rugaciune. Nu este de prisos sa li se aminteasca gurmanzilor urmatorul aforism al lui Cehov:"Cand ne-am ridicat de la masa flamanzi, am mancat; cand ne-am ridicat satui, ne-am imbuibat; iar cand ne-am imbuibat, ne-am otravit".
Asadar obezitatea pe terenul lacomiei pantecelui este o fuga de insatisfactie, de probleme, un mijloc de aparare impotriva neplacerilor. Dar disconfortul sufletesc nu se trateaza prin mancare. "Imparatia lui Dumnezeu, invata Apostolul Pavel, nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant (Romani 14,17).
Din punct de vedere ortodox, nu mancarea ne va pune inaintea lui Dumnezeu. Ca nici daca vom manca, nu ne prisoseste, nici daca nu vom manca, nu ne lipseste. Vedeti insa ca nu cumva aceasta libertate a voastra sa nu ajunga poticnire pentru cei slabi.
Ca atare crestinismul ne cehama sa ne luptam nu cu mancarea, care sustine viata fizica, ci cu lacomia pantecelui, si aici aveam neaparata nevoie de Dumnezeu.
Dupa cum vedem, insuficienta incredere in Dumnezeu si frica in fata imprejurarilor vietii ii impinge pe unii oameni sa-si umple golul launtric prin mijloace exterioare. Acest sentiment al pustietatii launtrice atata pofta de mancare salbatica. Si daca vom discerne cu luare aminte sursele duhovnicesc-psihologice ale obezitatii, vom intelege si caile vindecarii ei.

luni, 13 septembrie 2010

Sfantul Ioan de la Prislop.


Astazi, 13 septembrie pomenim pe Cuviosul Ioan de la Prislop.
Se spune ca un tanar pe numele Ioan din satul Silvasul de sus, in hotarul caruia se afla si sf.Locas, a parasit casa parinteasca, s-a inchinoviat in obstea calugarilor de la Prislop, ducand o viata aleasa de rugaciune, impletita cu munca si savarsirea de fapte bune. Dupa un numar de ani, dorind sa duca o viata si mai linistita, retrasa cu totul de lume, a gasit un loc, cam la 500 m de manastire, pe malul prapastios al raului Slivut (Silvut), unde si-a sapat singur cu mari nevointe, o chilie de piatra, cunoscuta pana azi sub numele de "chilia" sau iarasi "casa sfantului". Aici si-a petrecut restul zilelor in neincetate rugaciuni si ajunari, intocmai ca marii nevoitori intru cele duhovnicesti din primele veacuri crestine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui imbunatatita sa se sfarseasca prea devreme. Spune traditia populara ca, pe cand isi facea o fereastra la chilia lui, doi vanatori de pe versantul celalt al prapastiei l-au impuscat, fara sa stie cine era. Asa s-a savarsit din viata Cuviosul Sihastru sau Sfantul Ioan de la Prislop.
Nu stiu cu siguranta cand a trait Cuviosul Ioan . Presupunem ca in veacul al XV-lea sau in prima jumatate a celui urmator... El a fost si va fi, ptr credinciosii din partile Hategului si Hunedoarei, o pilda vie de sfintenie iar chilia lui ramane mereu un loc de pelerinaj si de reculegere sufleteasca ptr toti cei ce cauta cuvant de mangaiere si de intarire, in locurile de mare frumusete naturala ale Prislopului in care au trait atatia cuviosi calugari cu viata aleasa si bineplacuta lui Dumnezeu.
Sa-l rugam si noi pe Cuviosul Ioan de la Prislop sa ne ocroteasca si sa ne ajute ca in aceasta viata sa reusim sa ne mantuim. Amin!

miercuri, 8 septembrie 2010

Sf.Parinti Ioachim si Ana.




"Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, ca celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, ca cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: bucuraţi-vă, părinţi de trei ori fericiţi!"

marți, 7 septembrie 2010

NASTEREA MAICII DOMNULUI (Sf.Maria Mica)



"Astazi usa vietii se deschide, astazi raza Soarelui celui intelegator rasare, astazi Maica bucuriei se naste spre mantuirea a toata lumea. Veseliti-va popoare si va bucurati si cu credinta din inima laudati-o asa: Bucura-te dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!"