"Invatam sa ne rugam dupa cartile de rugaciuni, rugandu-ne prin mijlocirea rugaciunilor gata facute, predanisite noua de catre Domnul si de catre Sfintii Parinti care au sporit in rugaciune. Nu trebuie sa ne oprim insa aici: trebuie sa tindem inainte si, dupa ce am invatat sa ne intoarcem cu mintea si cu inima catre Dumnezeu avand ajutor din afara, trebuie sa facem experiente si ale propriei inaltari catre Dumnezeu, sa ajungem la aceea ca sufletul singur, cu spusele sale, ca sa zic asa, sa intre in impreuna-vorbire cu Dumnezeu prin rugaciune, singur sa se inalte catre Dansul si sa-L descopere si sa-I marturiseasca ce e in el si ce doreste el.
Si cu asta trebuie deprins sufletul. Va voi arata pe scurt ce trebuie facut pentru a spori in aceasta stiinta.
Si deprinderea de a te ruga cu evlavie, cu luare aminte si cu simtire dupa cartile de rugaciuni duce tot la asta - fiindca dupa cum dintr-un vas prea plin se revarsa singura apa, si din inima care prin mijlocirea rugacinilor citite s-a umplut de sfinte simtiri incepe singura sa tasnesca propria rugaciune catre Dumnezeu. Sunt insa si anumite reguli, indreptate numai si numai spre acest scop, a caror implinire sa si-o statorniceasca drept datorie oricine direste sporirea in rugaciune.
"De ce, veti zice, se roaga unii atatia ani dupa cartile de rugaciuni, si tot nu au rugaciunea in inima?" Printre altele, cred eu, de la aceea ca doar in timpul cand savarsesc pravila de rugaciune se incordeaza intrucatva ca sa se inalte spre Dumnezeu, iar in tot restul vremii nici nu-si aduc aminte de El.
De pilda, isi termina rugaciunile de dimineata si li se pare ca fata de Dumnezeu si-au implinit cu asta toate indatoririle; dupa aceea, intreaga zi nu fac decat sa se ocupe de treburi peste treburi, iar catre Dumnezeu nici nu se intorc; poate doar pe seara sa le mai vina gandul ca, iata, in curand trebuie sa stea iarasi la rugaciune si sa-si savarseasca pravila. Asa se intampla ca si atunci cand Domnul le da vreun simtamant bun dimineata, acesta e inabusit de desertaciune si de multele treburi ale zilei. Din aceeasi pricina nu vine seara cheful de rugaciune - omul nu reuseste de loc sa-si inmoaie cat de cat sufletul, si rugaciunea lui, indeobste, sporeste si se maturizeaza greu. Tocmai acest defect (cam al tuturor, nu-i asa?), trebuie indreptat, adica trebuie sa facem in asa fel ca sufletul sa nu se intoarca catre Dumnezeu numai atunci cand stai la rugaciune, ci si de-a lungul intregului rest al zilei sa se inalte spre El si sa ramana cu El fara curmare, pe cat se poate. In acest scop,
Unu: este nevoie ca in tot restul zilei sa strigam din inima cat mai des catre Dumnezeu cu spuse scurte, potrivit cu nevoia sufletului si cu imprejurarile. De pilda, atunci cand incepi ceva, sa zici: "Binecuvanteaza, Doamne!" Termini lucrul? Zi: "Slava Tie, Doamne!" - si nu numai cu limba, ci cu simtirea inimii. Se rascoala vreo patima? Zi: "Mantuieste, Doamne, ca pier!" Navaleste bezna de ganduri tulburatoare? Striga: Scoate din temnita sufletul meu!" Te trage pacatul la lucruri nedrepte? Roaga-te: "Invata-ma, Doamne, in cale!" sau "Nu da spre tulburare picioarele mele!" Pacatele te apasa si te arunca in deznadejde? Striga cu glasul vamesului: "Dumnezeule, milostiv fie mie pacatosului!" Si tot asa, in fiecare imprejurare. Sau pur si simplu zi cat mai des: "Doamne miluieste! Stapana de Dumnezeu Nascatoare, miluieste-ma!" Ingere al lui Dumnezeu, pazitorul meu cel sfant, apara-ma!", ori striga cu alte cuvinte de acest fel, numai sa strigi cat mai des in felul acesta, straduindu-te in tot chipul ca el sa iasa din inima, ca si cum ar fi stoarse din ea. Daca vom face asa, vom savarsi adeseori urcari din inima cu mintea spre Dumnezeu, dese intoarceri spre Dumnezeu, deasa rugaciune - iar indesirea aceasta impartaseste deprinderea impreuna-vorbirii mintii cu Dumnezeu.
Dar pentru ca sufletul sa inceapa a striga astfel, trebuie ca mai inainte sa il silim sa intoarca spre slava lui Dumnezeu totul - fiecare lucru al sau, mic sau mare. Si aceasta este al doilea mijloc de a deprinde sufletul sa se intoarca ziua mai des catre Dumnezeu. Pentru ca daca ne vom statornici ca lege implinirea acestei porunci apostolesti, de a face totul intru slava lui Dumnezeu, chiar daca mancati sau beti (I Cor.10,31), neaparat ne vom aminti de El nu oricum, ci cu teama de a nu proceda gresit in vreo imprejurare si de a nu-L jugni cu ceva. Asta ne va si face sa ne intoarcem spre Dumnezeu cu frica si sa cerem de la El prin rugaciune ajutor si inteptire. Intrucat aproape tot timpul facem ceva, aproape tot timpul ne vom intoarce catre Dumnezeu prin rugaciune si, prin urmare, aproape tot timpul vom studia stiinta inaltarii catre Dumnezeu in suflet prin rugaciune.
Dar pentru ca sufletul sa implineasca precum se cade si asta, adica a face troata intru slava lui Dumnezeu, trebuie sa-i creem dispozitia potrivita dis de dimineata, chiar la inceputul zilei, inainte de a iesi omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara. Aceasta dispozitie este produsa la cugetarea la cele dumnezeiesti (bogomaslie). Si tocmai aceasta este al treilea mijloc de a invata sufletul sa se intoarca des catre Dumnezeu. Cugetarea la cele dumnezeiesti este evlavioasa cugetare la insusirile si lucrarile lui Dumnezeu si la ce ne indatoreaza cunoasterea lor si legatura noastra cu ele; ea este cugetarea la bunatate, dreapta judecata, intelepciunea, atotputernicia, pretutindenea-fiintare, atotstiinta lui Dumnezeu, la facerea lumii de catre El si purtarea Lui de grija pentru ea, la randuirea mantuirii in Domnul Iisus Hristos, la harul si la cuvantul lui Dumnezeu, la Sfintele Taine, la Imparatia cerurilor. La oricare dintre aceste lucruri ai cugeta, cugetarea cu pricina va umple negresit sufletul de simtire evlavioasa fata de Dumnezeu. Cugeta, de pilda, la bunatatea lui Dumnezeu: vei vedea ca esti inconjurat de milele lui Dumnezeu atat trupeste cat si duhovniceste, si poate doar de piatra sa fii ca sa nu cazi inaintea lui Dumnezeu intr-o revarsare a umilelor simtaminte de recunostinta. Cugeta la pretutindenea-fiintare lui Dumnezeu si vei intelege ca peste tot esti inaintea lui Dumnezeu si ca Dumnezeu este inaintea ta si nu vei putea sa nu te umpli de frica evlavioasa. Cugeta la atotstiinta lui Dumnezeu si iti vei da seama ca nimic din tine nu este ascuns de ochiul lui Dumnezeu si negresit vei hotari sa iei aminte cu asprime la miscarile inimii si mintii tale, ca sa nu-L jignesti vreodata pe Atotvazatorul Dumnezeu. Cugeta la dreptatea lui Dumnezeu si te vei incredinta ca nici un lucru rau nu va ramane nepedepsit si negresit vei hotari sa cureti toate pacatele tale prin frangerea inimii inaintea lui Dumnezeu si prin pocainta. Asadar, la orice insusire si lucrare dumnezeiasca ai cugeta, orice asemenea cugetare va umple sufletul tau de simtaminte si dispozitii evlavioase fata de Dumnezeu. Ea face ca toata fiinta omului sa tinda drept catre Dumnezeu, si ca atare este mijlocul cel mai nemijlocit pentru a deprinde sufletul sa se inalte catre El. Cea mai cuviincioasa si mai indemanoasa vreme pentru aceasta este dimineata, cand sufletul nu este inca impovarat cu multimea impresiilor si a grijilor, si anume dupa rugaciunea de dimineata. Cand termini rugaciunea, aseaza-te, si cu gandul sfintit in rugaciune incepe sa cugeti acum la o insusire si lucrare a lui Dumnezeu, maine la alta, si da nastere in sufletul tau unei dispozitii potrivite acesteia. "Vino, zice Sfantul Dimitrie al Rostovului, vino, sfanta cugetare la cele dumnezeiesti, si sa ne cufundam in gandul la marile lucruri ale lui Dumnezeu!", si strabatea cu gandul ori lucrurile facerii si purtarii de grija dumnezeiesti, ori mununile Domnului si Mantuitorului nostru, ori patimirile Lui, ori altceva de felul acesta, isi misca inima prin ele si incepea sa-si reverse sufletul in rugaciune. Asa poate face oricine. Osteneala este putina, trebuie doar dorinta si hotarare - iar rodul este mult.
Asadar iata trei mijloace, in afara pravilei de rugaciune, pentru a deprinde sufletul sa se inalte in rugaciune spre Dumnezeu, si anume: a inchina dimineata un rastimp oarecare cugetarii la cele dumnezeiesti, a intoarce orice faci spre slava lui Dumnezeu si a te intoarce des catre Dumnezeu prin chemari scurte. Cugetarea la Dumnezeu va face sufletul sa faca orice lucrare a sa, dinlauntru si din afara, cu bagare de seama si s-o intoarca spre slava lui Dumnezeu. Iar aceste doua lucruri vor pune sufletul intr-o asemena pozitie, incat din el vor tasni adesea chemari de rugaciune catre Dumnezeu. Acestea trei - cugetarea la cele dumnezeiesti, a face totul spre slava lui Dumnezeu si desele strigari - sunt cele mai eficace unelte ale rugaciunii mintii si inimii. Fiecare din ele inalta sufletul catre Dumnezeu. Cine si-a statornicit randuiala de a exersa in ele va dobandi in scurta vreme deprinderea de a pune suisuri in inima sa catre Dumnezeu. Osteneala aceasta seamana cu un urcus pe munte. Cu cat se suie omul mai sus, cu atat respira mai liber si mai usor. Si aici e la fel: cu cat se deprinde cineva in mai mare masura cu exercitiile amintite, cu atat isi inalta mai mult sufletul, iar cu cat se inalta mai sus sufletul, cu atat mai liber va lucra in el rugaciunea. Sufletul nostru este din firea sa locuitor al dumnezeiestii lumi de Sus. Acolo i s-ar cuveni sa fie neincetat atat cu gandirea, cat si cu inima, insa povara gandurilor si impatimirilor lumesti il apasa si il trage in jos. Mijloacele aratate il rup putin cate putin de pamant, iar la un moment dat il vor rupe cu totul. Cand il vor rupe cu totul, sufletul va intra pe taramul sau si va locui cu dulceata Sus - aici cu inima si cu gandul, iar mai tarziu si cu insasi fiinta sa se va invrednici sa petreaca inaintea fetei lui Dumnezeu impreuna cu cetele ingerilor si sfintilor. Lucru de care sa va invredniceasca pe voi, pe toti, Domnul cu harul sau. Amin!"
Sfantul Teofan Zavoratul
sâmbătă, 17 martie 2012
luni, 12 martie 2012
Inceputul stiintei rugaciunii.
"Lucrarea rugaciunii este cea dintai lucrare in viata crestina. Daca in privinta randuielii obisnuite a lucrurilor este intemeiata zicala: , cu atat mai mult poate fi aplicata la rugaciune, a carei lucrare nu trebuie sa cunoasca intrerupere si ale carei trepte nu au hotar.
Imi amintesc de inteleptul obicei al Sfintilor Parinti din vechime, potrivit caruia ei, dandu-si binete unul altuia cand se intalneau, nu intrebau de sanatate si de nimic altceva, fara numai de rugaciune, zicand: sau Lucrarea rugaciunii in ei era semnul vietii duhovnicesti si ei o numeau "suflare (respiratie) a duhului". Este respiratie in trup? Trupul traieste. In ceteaza respiratia? Inceteaza viata. Asa si in duh. Este rugaciune> Duhul traieste. Nu este rugaciune? Nu este viata in duh.
Totusi, nu orice rostire de rugaciune este rugaciune cu adevarat. A sta inaintea icoanei, acasa ori in biserica, si a bate metanii nu este inca rugaciune ci ceva ce tine de rugaciune; a spune rugaciune pe dinafara, sau a le citi din carte, sau a le asculta rostite de altul, inca nu este rugaciune, ci doar o unealta sau mijloc de descoperire si de intetire a ei. Rugacinea in sine este ivirea in inima noastra, unul dupa altul, a simtamintelor evlavioase catre Dumnezeu - simtamintelor defaimarilor de sine, devotamentului, recunostintei, slavoslovirii, iertarii, caderii cu osardie inaintea Lui, frangerii inimii, supunerii fata de voia dumnezeiasca si asa mai departe. Toata grija noastra trebuie sa fie pentru aceea ca in vremea rostirii rugaciunii aceste simtamine si cele asemenea lor sa umple sufletul nostru, asa incat atunci cand limba rosteste rugaciuni sau urechea le asculta, iar trupul bate metanii, inima sa nu fie pustie, ci in ea sa domneasca vreun simtamant care tinde spre Dumnezeu. Cand aceste simtaminte exista, ceea ce rostim este rugaciune; cand nu exista, nu este inca rugaciune.
Pare ca nu-i nimic mai simplu si mai firesc pentru noi decat rugaciunea, altfel spus tinderea inimii catre Dumnezeu. Si totusi ea nu se gaseste la toti si intodeauna.Ea trebuie starnita, iar odata starnita trebuie intarita - altfel spus, trebuie sa educam in noi insine duhul rugaciunii. Cel dintai mijloc pentru aceasta este citirea sau ascultarea cuvintelor de rugaciune. Savarseste asa cum se cuvine aceasta citire sau ascultare, si negresit vei starni si vei intari suis in inima ta catre Dumnezeu, altfel spus vei intra in duhul rugaciunii.
In cartile noastre de rugaciuni se afla rugaciuni ale Sfintilor Parinti: Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si ale altor mari rugatori. Fiind plini de duhul rugaciunii, ei au infatisat in cuvinte cele insuflate lor de duhul acesta si le-au predanisit noua. In rugaciunile lor se misca marea putere a rugaciunii si cine patrunde in ele cu toata luarea aminte si ravna, acela, in virtutea legii actiunii si reactiunii, gusta negresit din puterea rugaciunii, pe masura apripierii asezarii sale leuntrice de asezarea potrivita rugaciunii. Pentru ca citirea sau ascultarea rugaciunii sa ni se faca mijloc eficace de aducare a rugaciunii, trebuie sa o savarsim in asa fel ca gandul si inima se recepteze continutul rugaciuilor care o alcatuiesc. Voi arata in acest scop, cele mai simple 3 metode:
1. nu purcede la rugaciune fara pregatire, fie ea si scurta;
2. nu o savarsi la nimereala, ci cu luare aminte si cu simtire;
3. sa nu treci la indeletnicirile obisnuite indata ce ai terminat rugaciunea.
Sa zicem ca citirea sau ascultarea rugaciunilor este pentru noi o treaba cat se poate de obisnuita, dar nu se poate nicidecum ca ea sa nu ceara o pregatire. Ce este mai obisnuit decat cititul sau scrisul pentru cei ce stiu sa citeasca si sa scrie? Si totusi, apucandu-ne sa scriem sau sa citim, nu incepem deodata, ci zabovim putin, macar atat cat avem nevoie pentru a ne aseza intr-o pozitie potrivita. Cu cat mai mult este nevoie, inainte de rugaciune, de actiuni pregatitoare pentru rugaciune, de actiuni pregatitoare pentru rugaciune, mai ales atunci cand indeletnicirea premergatoare tinea de un cu totul alt domeniu decat cel caruia ii apartine rugaciunii.
Asadar, cand purcezi la citirea rugaciunilor dimineata ori seara, stai sau sezi, sau plimba-te putin, si in acest rastimp sa-ti osteneala sa-ti trezvesti gandul, desfacandu-l de toate treburile si lucrurile lumesti/ Dupa aceea cugeta: cine este Cel spre Care te intorci in rugaciune si cine esti tu, care ai sa incepi acum aceasta intoarcere prin rugaciune catre El, si in potrivire cu aceasta, desteapta in sufletul tau dispozitia starii inaintea lui Dumnezeu in inima, stare defaimatoare de sine si patrunsa de frica evlavioasa. In asta consta toata pregatirea si anume in a sta cu evlavie inaintea lui Dumnezeu: pregatire mica dar nicidecum neinsemnata. Aici se pune inceputul rugaciunii, iar inceputul bun inseamna jumatate din lucrare.
Dupa ce te-ai randuit launtric in acest fel, stai inaintea icoanei si, dupa ce ai facut cateva metanii, incepe obisnuitele rugaciuni: "Slava Tie, Dumnezeul nostru, Duhul adevarului... vino si Te salastuieste intru noi..." si celelalte. Rosteste fara graba, patrunde cu mintea in fiecare cuvant si du pana la inima ideea fiecarui cuvant", adica "intelege ce citesti si simte ceea ce ai inteles". Nu e nevoie de alte reguli. Acestea doua - "intelege" si "simte" - , implinite asa cum trebuie, impodobesc orice rostire de rugaciune cu vrednicie adevarata si ii impartasesc toata lucrarea cea roditoare. Citesti: "Si ne curateste pe noi de toata intinaciunea"? Sa iti simti intinarea, sa doresti curatia si sa o cauti cu nadejede de la Domnul. Citesti: "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri?" Si in sufletul tau sa ierti, si cu inima care a iertat toate tuturor sa ceri pentru tine de la Domnul iertare. Citesti "Faca-se voia Ta"? Si in inima ta sa incredintezi pe de-a-ntregul Domnului soarta ta si sa te arati gata a intampina fara cartire, cu seninatate, tot ce Ii va placea Domnului sa trimita asupra ta. Daca vai lucra astfel la fiecare stih al rugaciunii tale, vei avea o rugaciune adevarata.
Pentru a o putea savarsi cu mai mult spor in felul acesta, iata ce sa faci:
1. sa ai pravila de rugaciune, cu binecuvantarea parintelui tau duhovnicesc, nu mare, ci de asa fel incat sa o piti indeplini fara graba in conditiile unei zile de lucru obisnuite;
2. inainte de a te ruga, in timpul liber citeste cu luare aminte rugaciunile care intra in pravila ta, intelege pe deplin fiecare cuvant si patrunde-l cu simtirea, asa incat sa stii dinainte ce trebuie sa ai in suflet la fiecare cuvant, iar si mai bine este sa inveti pe dinafara rugaciunile randuite. Daca vei face asa, in timpul rostirii rugaciunii iti va fi usor sa intelegi si sa simti. Mai ramane o singura greutate: gandul zburator va tot fugi la alte lucruri. In aceasta privinta iata ce este de facut:
3. trebuie sfortare pentru pastrarea luarii aminte, stiind dinainte ca gandul va fugi. Dupa aceea, cand in timpul rugaciunii el va fugi, adu-l inapoi. Iarasi va fugi? Iar adu-l inapoi, si tot asa de fiecare data. Insa de fiecare data sa nu uiti sa citesti iarasi ceea ce citeai atunci cand a fugit gandul, prin urmare, fara luare aminte si fara simtire; si chiar daca gandul tau fuce de cateva ori in timpul rostirii aceluiasi loc, citeste locul cu pricina de cateva ori, pana ce vei ajunge sa o faci cu intelegere si simtire. Daca vei birui o data aceasta piedica, poate ca alta data nu se va mai repeta cu aceeasi putere. Asa trebuie sa faci cand gandul fuge si se imprastie. Poate insa ca un anumit cuvant lucreaza cu asemenea putere asupra sufletului, incat acesta nu vrea sa mearga mai departe cu rostirea rugaciunilor, si cu toate ca limba zice rugaciuni, gandul tot fuge inapoi, la locul care a lucrat astfel asupra lui. In acest caz,
4. opreste-te, nu citi mai departe, ci opreste-te cu luare aminte si cu simtire asupra acelui loc, hraneste-ti sufletul cu el sau cu acele cugetari carora el le da nastere. Si nu te grabi sa te rupi de starea aceasta, asa incat, daca vremea te stramtoreaza, mai bine lasi neterminata pravila decat sa strici o asemenea stare. Ea te va adumbri, poate, intreaga zi, ca un inger pazitor!
Asemenea lucrari harice asupra sufletului in timpul rugaciunii arata ca duhul rugaciunii incepe sa prinda radacini si prin urmare, pastrarea acestei stari este mijlocul cel mai de nadejde pentru educarea si intarirea in noi a duhului de rugaciune.
In cele din urma, ai terminat rugaciunea, nu treci indata la alte indeletniciri, oricare ar fi ele, ci stai si cugeta macar un pic, la ce ai savarsit si la ce te indatoreaza, straduindu-te, daca ti-a fost dat sa simti ceva in timpul rugaciunii, sa pastrezi lucrurl cu pricina si dupa incheierea ei. De altfel daca cineva isi face rugaciunile cum se cade, nu va mai avea chef sa se ocupe grabnic de treburi. Asa e felul rugaciunii! Ceea ce spuneau stramosii nostri cand s-au intors de la Tarigrad, ca cine a gustat dulce nu mai voieste amaraciune, se implineste cu oricine s-a rugat bine in vremea pravilei. Si se cuvine a sti ca tocmai gustarea acestei dulceti a rugaciunii e scopul pravilei si ca pravila educa duhul rugaciunii tocmai prin aceasta gustare.
Daca veti respecta aceste putine reguli, veti vedea in curand rodul ostenelii rugaciunii. Iar cine le implineste si fara indicatiile acestea deja gusta, bineinteles, rodul despre care vorbim. Orice pravila lasa urma rugaciunii in suflet, continuarea ei statornica dupa aceeasi randuiala face aceasta urma sa prinda radacini, iar rabdarea in osteneala aceasta va altoi pe ea si duhul rugaciunii. Pe care sa vi-l daruiasca Domnul, pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoare!"
Sfantul Teofan Zavoratul - Stiinta rugaciunii.
Imi amintesc de inteleptul obicei al Sfintilor Parinti din vechime, potrivit caruia ei, dandu-si binete unul altuia cand se intalneau, nu intrebau de sanatate si de nimic altceva, fara numai de rugaciune, zicand:
Totusi, nu orice rostire de rugaciune este rugaciune cu adevarat. A sta inaintea icoanei, acasa ori in biserica, si a bate metanii nu este inca rugaciune ci ceva ce tine de rugaciune; a spune rugaciune pe dinafara, sau a le citi din carte, sau a le asculta rostite de altul, inca nu este rugaciune, ci doar o unealta sau mijloc de descoperire si de intetire a ei. Rugacinea in sine este ivirea in inima noastra, unul dupa altul, a simtamintelor evlavioase catre Dumnezeu - simtamintelor defaimarilor de sine, devotamentului, recunostintei, slavoslovirii, iertarii, caderii cu osardie inaintea Lui, frangerii inimii, supunerii fata de voia dumnezeiasca si asa mai departe. Toata grija noastra trebuie sa fie pentru aceea ca in vremea rostirii rugaciunii aceste simtamine si cele asemenea lor sa umple sufletul nostru, asa incat atunci cand limba rosteste rugaciuni sau urechea le asculta, iar trupul bate metanii, inima sa nu fie pustie, ci in ea sa domneasca vreun simtamant care tinde spre Dumnezeu. Cand aceste simtaminte exista, ceea ce rostim este rugaciune; cand nu exista, nu este inca rugaciune.
Pare ca nu-i nimic mai simplu si mai firesc pentru noi decat rugaciunea, altfel spus tinderea inimii catre Dumnezeu. Si totusi ea nu se gaseste la toti si intodeauna.Ea trebuie starnita, iar odata starnita trebuie intarita - altfel spus, trebuie sa educam in noi insine duhul rugaciunii. Cel dintai mijloc pentru aceasta este citirea sau ascultarea cuvintelor de rugaciune. Savarseste asa cum se cuvine aceasta citire sau ascultare, si negresit vei starni si vei intari suis in inima ta catre Dumnezeu, altfel spus vei intra in duhul rugaciunii.
In cartile noastre de rugaciuni se afla rugaciuni ale Sfintilor Parinti: Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si ale altor mari rugatori. Fiind plini de duhul rugaciunii, ei au infatisat in cuvinte cele insuflate lor de duhul acesta si le-au predanisit noua. In rugaciunile lor se misca marea putere a rugaciunii si cine patrunde in ele cu toata luarea aminte si ravna, acela, in virtutea legii actiunii si reactiunii, gusta negresit din puterea rugaciunii, pe masura apripierii asezarii sale leuntrice de asezarea potrivita rugaciunii. Pentru ca citirea sau ascultarea rugaciunii sa ni se faca mijloc eficace de aducare a rugaciunii, trebuie sa o savarsim in asa fel ca gandul si inima se recepteze continutul rugaciuilor care o alcatuiesc. Voi arata in acest scop, cele mai simple 3 metode:
1. nu purcede la rugaciune fara pregatire, fie ea si scurta;
2. nu o savarsi la nimereala, ci cu luare aminte si cu simtire;
3. sa nu treci la indeletnicirile obisnuite indata ce ai terminat rugaciunea.
Sa zicem ca citirea sau ascultarea rugaciunilor este pentru noi o treaba cat se poate de obisnuita, dar nu se poate nicidecum ca ea sa nu ceara o pregatire. Ce este mai obisnuit decat cititul sau scrisul pentru cei ce stiu sa citeasca si sa scrie? Si totusi, apucandu-ne sa scriem sau sa citim, nu incepem deodata, ci zabovim putin, macar atat cat avem nevoie pentru a ne aseza intr-o pozitie potrivita. Cu cat mai mult este nevoie, inainte de rugaciune, de actiuni pregatitoare pentru rugaciune, de actiuni pregatitoare pentru rugaciune, mai ales atunci cand indeletnicirea premergatoare tinea de un cu totul alt domeniu decat cel caruia ii apartine rugaciunii.
Asadar, cand purcezi la citirea rugaciunilor dimineata ori seara, stai sau sezi, sau plimba-te putin, si in acest rastimp sa-ti osteneala sa-ti trezvesti gandul, desfacandu-l de toate treburile si lucrurile lumesti/ Dupa aceea cugeta: cine este Cel spre Care te intorci in rugaciune si cine esti tu, care ai sa incepi acum aceasta intoarcere prin rugaciune catre El, si in potrivire cu aceasta, desteapta in sufletul tau dispozitia starii inaintea lui Dumnezeu in inima, stare defaimatoare de sine si patrunsa de frica evlavioasa. In asta consta toata pregatirea si anume in a sta cu evlavie inaintea lui Dumnezeu: pregatire mica dar nicidecum neinsemnata. Aici se pune inceputul rugaciunii, iar inceputul bun inseamna jumatate din lucrare.
Dupa ce te-ai randuit launtric in acest fel, stai inaintea icoanei si, dupa ce ai facut cateva metanii, incepe obisnuitele rugaciuni: "Slava Tie, Dumnezeul nostru, Duhul adevarului... vino si Te salastuieste intru noi..." si celelalte. Rosteste fara graba, patrunde cu mintea in fiecare cuvant si du pana la inima ideea fiecarui cuvant", adica "intelege ce citesti si simte ceea ce ai inteles". Nu e nevoie de alte reguli. Acestea doua - "intelege" si "simte" - , implinite asa cum trebuie, impodobesc orice rostire de rugaciune cu vrednicie adevarata si ii impartasesc toata lucrarea cea roditoare. Citesti: "Si ne curateste pe noi de toata intinaciunea"? Sa iti simti intinarea, sa doresti curatia si sa o cauti cu nadejede de la Domnul. Citesti: "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri?" Si in sufletul tau sa ierti, si cu inima care a iertat toate tuturor sa ceri pentru tine de la Domnul iertare. Citesti "Faca-se voia Ta"? Si in inima ta sa incredintezi pe de-a-ntregul Domnului soarta ta si sa te arati gata a intampina fara cartire, cu seninatate, tot ce Ii va placea Domnului sa trimita asupra ta. Daca vai lucra astfel la fiecare stih al rugaciunii tale, vei avea o rugaciune adevarata.
Pentru a o putea savarsi cu mai mult spor in felul acesta, iata ce sa faci:
1. sa ai pravila de rugaciune, cu binecuvantarea parintelui tau duhovnicesc, nu mare, ci de asa fel incat sa o piti indeplini fara graba in conditiile unei zile de lucru obisnuite;
2. inainte de a te ruga, in timpul liber citeste cu luare aminte rugaciunile care intra in pravila ta, intelege pe deplin fiecare cuvant si patrunde-l cu simtirea, asa incat sa stii dinainte ce trebuie sa ai in suflet la fiecare cuvant, iar si mai bine este sa inveti pe dinafara rugaciunile randuite. Daca vei face asa, in timpul rostirii rugaciunii iti va fi usor sa intelegi si sa simti. Mai ramane o singura greutate: gandul zburator va tot fugi la alte lucruri. In aceasta privinta iata ce este de facut:
3. trebuie sfortare pentru pastrarea luarii aminte, stiind dinainte ca gandul va fugi. Dupa aceea, cand in timpul rugaciunii el va fugi, adu-l inapoi. Iarasi va fugi? Iar adu-l inapoi, si tot asa de fiecare data. Insa de fiecare data sa nu uiti sa citesti iarasi ceea ce citeai atunci cand a fugit gandul, prin urmare, fara luare aminte si fara simtire; si chiar daca gandul tau fuce de cateva ori in timpul rostirii aceluiasi loc, citeste locul cu pricina de cateva ori, pana ce vei ajunge sa o faci cu intelegere si simtire. Daca vei birui o data aceasta piedica, poate ca alta data nu se va mai repeta cu aceeasi putere. Asa trebuie sa faci cand gandul fuge si se imprastie. Poate insa ca un anumit cuvant lucreaza cu asemenea putere asupra sufletului, incat acesta nu vrea sa mearga mai departe cu rostirea rugaciunilor, si cu toate ca limba zice rugaciuni, gandul tot fuge inapoi, la locul care a lucrat astfel asupra lui. In acest caz,
4. opreste-te, nu citi mai departe, ci opreste-te cu luare aminte si cu simtire asupra acelui loc, hraneste-ti sufletul cu el sau cu acele cugetari carora el le da nastere. Si nu te grabi sa te rupi de starea aceasta, asa incat, daca vremea te stramtoreaza, mai bine lasi neterminata pravila decat sa strici o asemenea stare. Ea te va adumbri, poate, intreaga zi, ca un inger pazitor!
Asemenea lucrari harice asupra sufletului in timpul rugaciunii arata ca duhul rugaciunii incepe sa prinda radacini si prin urmare, pastrarea acestei stari este mijlocul cel mai de nadejde pentru educarea si intarirea in noi a duhului de rugaciune.
In cele din urma, ai terminat rugaciunea, nu treci indata la alte indeletniciri, oricare ar fi ele, ci stai si cugeta macar un pic, la ce ai savarsit si la ce te indatoreaza, straduindu-te, daca ti-a fost dat sa simti ceva in timpul rugaciunii, sa pastrezi lucrurl cu pricina si dupa incheierea ei. De altfel daca cineva isi face rugaciunile cum se cade, nu va mai avea chef sa se ocupe grabnic de treburi. Asa e felul rugaciunii! Ceea ce spuneau stramosii nostri cand s-au intors de la Tarigrad, ca cine a gustat dulce nu mai voieste amaraciune, se implineste cu oricine s-a rugat bine in vremea pravilei. Si se cuvine a sti ca tocmai gustarea acestei dulceti a rugaciunii e scopul pravilei si ca pravila educa duhul rugaciunii tocmai prin aceasta gustare.
Daca veti respecta aceste putine reguli, veti vedea in curand rodul ostenelii rugaciunii. Iar cine le implineste si fara indicatiile acestea deja gusta, bineinteles, rodul despre care vorbim. Orice pravila lasa urma rugaciunii in suflet, continuarea ei statornica dupa aceeasi randuiala face aceasta urma sa prinda radacini, iar rabdarea in osteneala aceasta va altoi pe ea si duhul rugaciunii. Pe care sa vi-l daruiasca Domnul, pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoare!"
Sfantul Teofan Zavoratul - Stiinta rugaciunii.
duminică, 11 martie 2012
Cuvinte de folos in Postul Mare.
Suntem in Marele Post al anului, Postul Pastelui, zile cand este necesar sa ne regasim, sa ne analizam interiorul sufletului nostru, sa luptam sa indepartam de acolo ce este rau si raul sa-l inlocuim cu binele.
Am cumparat o carte de ceva vreme si , inca o data imi dau seama ca nimic nu este intamplator din tot ce facem noi in aceasta viata, o carte care se numeste "Stiinta rugaciunii" de Teofan Zavoratul. Am cumparat-o si am rasfoit-o, nu prea mi s-a parut ca este ceea ce cautam eu la vremea aia asa ca a ajuns alaturi de altele in biblioteca. De cand a inceput acest Post ma gandeam sa-mi imbunatatesc rugaciunea si am ajuns la acesta carte care acum mi s-a parut o adevarata comoara!
Am gasit exact ce ma preocupa pe mine, cum sa-mi imbunatatesc rugaciunea, foarte multe cuvinte de folos!
"Cat de felurite sunt caile pe care Domnul duce la desavarsire crestina sufletele ce Ii sunt devotate! Pe unul il duce prin necazuri, iar pe altul prin bunastare; pe unul prin carti, care sunt in afara, iar pe altul prin insuflarile cele launtrice; unele se vad, celelalte sunt tainuite. In aceasta idee va voi spune ce a fost cu Sfantul Herma, barbat apostolic. Veti vedea cat de grijulie si cat de inventiva este dragostea lui Dumnezeu, care ne calauzeste spre mantuire, si totodata veti primi nu putine lectii de judecare corecta a felului in care alergati" scrie in Inainte-cuvantarea acestei carti ceea ce mie mi s-a parut extraordinar de interesant, ceea ce nu am vazut si in clipa cand am cumparat-o!
Sfantul Teofan Zavoratul incepe cu exemple din viata sf.Herma.
Herma a trait pe vremea Apostolilor la Roma. El ii era cunoscut Apostolului Pavel si este laudat de el in "Epistola catre romani" ca unul dintre cei mai buni crestini ai Romei (Rom.16,14). Insusirea caracteristica a sufletului sau era alcatuita din simplitatea foarte sincera a credintei si supunerea fara cartire fata de insuflarile dumnezeiesti. Aceste calitati ale inimii au atras asupra lui un deosebit har de la Dumnezeu si Domnul l-a invrednicit de vedenii si descoperiri neobisnuite, din care este alcatuita toata viata lui. Intrucat aceste minunate semne dumnezeiesti, ziditoare in sine, au fost insotite si de lamuriri la fel de ziditoare, Herma a primit porunca sa descrie tot ce i-a fost descoperit, spre folosul intregii Sfinte Biserici a lui Dumnezeu. Herma a implinit porunca si a alcatuit o carte pe care a numit-o Pastorul si care in vremurile dintai ale crestinismului se citea in biserici alaturi de scrierile apostolesti.
Pastorul este alcatuita din trei parti:
1. vedenii;
2. porunci;
3. parabole.
Vedeniile au fost patru la numar:
- prima priveste cu precadere persoana lui Herma,
- a doua mai mult familia lui,
- a treia intocmirea launtrica a Bisericii lui Dumnezeu,
- a patra destinul extrerior al acestei Biserici si al tuturor celor ce se mantuiesc.
Cartea aceasta o putem citi si pe internet, am gasit-o aici:
http://www.scribd.com/doc/3895719/Evanghelii-apocrife-Pstorul-lui-Herma
Sfantul Teofan Zavoratul vrea sa ne invete in cartea sa cum sa ne rugam si extrage din aceasta carte Pastorul invataturi legate de rugaciune foarte folositoare.
In cartea a doua a sf.Herma, Poruncile, Sf. Herma vorbeste cu Ingerul sau pazitor care ii infatiseaza 12 porunci:
1- Sa crezi in Unul Dumnezeu, in Treimea Cea inchinata, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute, Care dintru nimic a chemat la fiinta toate fapturile si le-a daruit atatea desavarsiri cate poate incapea fiecare.
2- Sa traiesti in curatie si neprihanire, sa nu-ti vatami aproapele nici macar cu cuvantul, ci, dimpotriva, sa ii ajuti pe toti in nevoile lor, fara sa faci deosebire cine cere si cui dai.
3- Cuvant putred sa nu iasa din gura ta: sa iubesti adevarul si sa fugi de minciuna.
4- Ca pe lumina ochilor sa pazesti credinta in casnicie, pentru ca aceasta este lege nestramutata a Fcatorului - a fi curat si fara de prihana inaintea fetei Lui fie in feciorie, fie in casnicia pazita cu cinste. Te-ai insurat? Nu cauta dezlegare sau alta sotie. Ai imbratisat randuiala de a petrece in feciorie? Nu cauta sotie. Cand moare sotul sau sotia, jumatatea ramasa in viata nu pacatuieste daca se casatoreste a doua oara, dar se invredniceste de mai mare cinste de la Dumnezeu daca hotaraste sa isi pastreze vaduvia in curatie si in neprihanire.
5- Mergand pe calea poruncilor, nu poti sa ocolesti piedicile si ostenelile. Imbarbateaza-te si sa se intareasca inima ta; fii rabdator in lucrarea faptelor cele bune si in suferirea tuturor neplacerilor care apar pe aceasta cale.
6- Adu-ti aminte ca pe langa fiecare om sunt doi ingeri: unul bun si unul rau. Unul il trage la fapte bune, iar celalalt la pacate si patimi. Deci ia aminte la sine-ti, si catre cel dintai sa te pleci, iar pe cel de-al doilea sa-l indepartezi, dandu-ti seama dupa gandurile launtrice ale inimii care dintre ei iti da sfaturi in acea clipa si vrea sa stapaneasca asupra ta.
7- Numai de Dumnezeu, Facatorul si Purtatorul de grija si Mantuitorul tau sa te temi, si cu temerea cea desarta de duhurile intunericului sa nu injosesti credinciosia prunceasca fata de El si nadejdea cea tare catre Dansul.
8- Ai grija sa te arati implinitor plin de ravna al tuturor poruncilor lui Dumnezeu, fara deosebire si lucrator osarduitor al tutror faptelor pecare ingerul le insufla inimii tale sau le arata trebuincioase imprejurarile vietii tale, si vei fi fiu al Imparatiei, nu rob.
9- Roaga-te, osteneste-te cu prisosinta in rugaciune, neaincetat roaga-te, ca de fiecare data, asa cum trebuie, sa se pogoare de Sus asupra ta puterea de a face binele si ajutorul de a te abate de la rau. Rugaciunea il face pe pamantean locuitor al cerului si il imbraca in curatia si in sfintenia cereasca.
10- Fugi de mincinosii proroci-ghicitori si vrajitori, prin care vrasmasul ii trage in pierzare pe robii lui Dumnezeu. Cei slabi in credinta merg la amagitorii acestia, iar ei, raspunzandu-le dupa pofta inimii lor, le umple capetele de nadejdi inchipuite. Amestecand cu o picatura de adevar o mare minciuna, ei ii insala si ii trag iarasi la paganism. Cine crede cu adevarat in Dumnezeu si s-a incredintat Lui nu se va duce la ei, unul ca acesta cauta cerul, iar ghicitorii ghicesc de obicei doar despre cele pamantesti.
11- Invatatoare, singura invatatoare sa-ti fie Biserica lui Dumnezeu Celui Viu, stalpul si intarirea adevarului. In ea este lumina cunostintei celei nestramutat adevarate. In afara ei este bezna si intuneric, unde stapanitorul acestei lumi a pus scaunul sau invatatoresc si orbeste intelegerea celor ce iau aminte la el si nu vor sa asculte glasul Bisericii, din pricina ca sunt lumesti. Iata piatra de incercare; ce nu potriveste cu invatatura Bisericii, e glasul parintelui minciunii. Ia aminte si pazeste-te curat de caderea aceasta. Iata inca un semn: cuvantul adevarului instapaneste pace adanca, tihna si dulceata in inima credincioasa, pe cand cuvantul celor mincinosi staneste inchipuiri si indoieli si la fel ca apa sarata, aprinde setea de cunoastere, ferecand mintea, ca pe un rob, intr-i pustie intunecata, unde nimic nu este sigur.
12- Fara povatuitori foarte apropiati este cu neputinta a trai in sfintenie pe pamant. Pe acestia ii vei gasi in Biserica, unde Duhul Sfant ii pune sa pasca turma lui Hristos. Roaga-L pe Domnul sa-ti daruiasca ceea ce este de buna treaba. In ceasul cand va fi nevoie, El iti va grai cuvant de mangaiere chiar si fara sa I-o ceri tu. Duhul lui Dumnezeu te va invata ce se cuvine sa spui, si vei auzi de la El ce vrea de la tine Dumnezeu. Ferete-te, totusi, si in acesta privinta de duhurile amagitoare. Smerenia si obiceiurile line il impodobesc pe povatuitorul adevarat, iar unde este pompa in cuvant si in viata, acolo este amagire. Ia aminte la aceasta si te vei mantui!"
La fel ca si Sf Herma si noi ne intrebam daca exista cineva care poate implini asa cum se cade toate aceste porunci?
La care Ingerul Pazitor raspunde:
"Primeste-le intru simplitatea inimii, fara sa despici firul in patru, si nu vei intampina in implinirea lor nici o greutate - dar indata ce vei incepe sa chibzuiesti in inima ta daca poti si cum poti sa implinesti una si alta si daca nu e chip sa te slobozesti cumva de sub acest jug, vrajmasul se va strecura, va vari moleseala in inima ta si te va face neinstare de nici un bine. Dar ce sa mai intindem vorba! Sa stii ca daca nu vei implini ceva din toate acestea, nu veti avea parte de mantuire, nici tu, nici copiii tai, nici restul familiei tale".
In partea a treia a cartii lui Herma, in continuare ii vorbeste Ingerul Pazitor:
"... infraneaza-te de la desertaciune, de la grija de multe, de la multele intreprinderi. Incurcandu-te intr-o gramada de treburi, vei uita cu usurinta de Dumnezeu si de lucrurile placute Lui. Si gandul tau si inima ta vor fi prinse de cu totul alte lucruri. Si atunci nu vei scapa de pacate multe si grele. Sa traiesti intr-o asemenea lepadare de lume, sa ravnesti doar implinirea cu strictete a poruncilor lui Dumnezeu, in care este toata nadejdea de mantuire. Daca ai nevoie sau doresti sa meriti o mai mare bunavointa dumnezeiasca, adauga nevointa, mai ales nevointa postului, care are mare pret inaintea ochilor lui Dumnezeu. Atunci cand postesti insa, iata cum sa postesti: sa nu-ti ingadui nici o nedreptate, sa savarsesti din inima curata slujirea lui Dumnezeu, sa nu ingadui sa apara in suflet dorinte rele si sa petreci cu gandul Sus, de unde fara indoiala se vor pogoti toata bunatatile fagaduite celor ce se ostenesc. Facand aceasta, sa nu gusti nimic altceva, fara numai paine si apa, iar banii pe care ar trebui sa-i cheltuiesti pentru o masa intreaga obisnuita pune-i deoparte si sa-i unei vaduve, unui orfan sau unui sarac. Pentru a implini mai usor toate acestea, cel ce posteste trebuie sa se insingureze de dimineata si sa se dedice rugaciunii. Aceste nevoine ale postirii ne sunt neaparat trebuincioase pentru a ne curati prin pocainta pacatele. Sa nu crezi ca se sterg indata pacatele celor ce au pacatuit si acum aduc prinos de pocainta! Cel ce se pocaieste trebuie sa-si potoleasca pornirile patimase prin toate mijloacele smeritoare si sa poarte tot felul de osteneli. Si cand va rabda tot ce ii e randuit, atunci se ca milostivi de el Ziditorul si ii va da inapoi mila Sa, si cu dulceata pacii va tamadui constiinta intaratata, care ii sfasie inima. A pacatui este usor, dar a plati pentru pacat nu este usor. Inca e o dovada de mila faptul ca se da putinta de a indupleca spre milostivire dreapta judecata dumnezeiasca."
Am cumparat o carte de ceva vreme si , inca o data imi dau seama ca nimic nu este intamplator din tot ce facem noi in aceasta viata, o carte care se numeste "Stiinta rugaciunii" de Teofan Zavoratul. Am cumparat-o si am rasfoit-o, nu prea mi s-a parut ca este ceea ce cautam eu la vremea aia asa ca a ajuns alaturi de altele in biblioteca. De cand a inceput acest Post ma gandeam sa-mi imbunatatesc rugaciunea si am ajuns la acesta carte care acum mi s-a parut o adevarata comoara!
Am gasit exact ce ma preocupa pe mine, cum sa-mi imbunatatesc rugaciunea, foarte multe cuvinte de folos!
"Cat de felurite sunt caile pe care Domnul duce la desavarsire crestina sufletele ce Ii sunt devotate! Pe unul il duce prin necazuri, iar pe altul prin bunastare; pe unul prin carti, care sunt in afara, iar pe altul prin insuflarile cele launtrice; unele se vad, celelalte sunt tainuite. In aceasta idee va voi spune ce a fost cu Sfantul Herma, barbat apostolic. Veti vedea cat de grijulie si cat de inventiva este dragostea lui Dumnezeu, care ne calauzeste spre mantuire, si totodata veti primi nu putine lectii de judecare corecta a felului in care alergati" scrie in Inainte-cuvantarea acestei carti ceea ce mie mi s-a parut extraordinar de interesant, ceea ce nu am vazut si in clipa cand am cumparat-o!
Sfantul Teofan Zavoratul incepe cu exemple din viata sf.Herma.
Herma a trait pe vremea Apostolilor la Roma. El ii era cunoscut Apostolului Pavel si este laudat de el in "Epistola catre romani" ca unul dintre cei mai buni crestini ai Romei (Rom.16,14). Insusirea caracteristica a sufletului sau era alcatuita din simplitatea foarte sincera a credintei si supunerea fara cartire fata de insuflarile dumnezeiesti. Aceste calitati ale inimii au atras asupra lui un deosebit har de la Dumnezeu si Domnul l-a invrednicit de vedenii si descoperiri neobisnuite, din care este alcatuita toata viata lui. Intrucat aceste minunate semne dumnezeiesti, ziditoare in sine, au fost insotite si de lamuriri la fel de ziditoare, Herma a primit porunca sa descrie tot ce i-a fost descoperit, spre folosul intregii Sfinte Biserici a lui Dumnezeu. Herma a implinit porunca si a alcatuit o carte pe care a numit-o Pastorul si care in vremurile dintai ale crestinismului se citea in biserici alaturi de scrierile apostolesti.
Pastorul este alcatuita din trei parti:
1. vedenii;
2. porunci;
3. parabole.
Vedeniile au fost patru la numar:
- prima priveste cu precadere persoana lui Herma,
- a doua mai mult familia lui,
- a treia intocmirea launtrica a Bisericii lui Dumnezeu,
- a patra destinul extrerior al acestei Biserici si al tuturor celor ce se mantuiesc.
Cartea aceasta o putem citi si pe internet, am gasit-o aici:
http://www.scribd.com/doc/3895719/Evanghelii-apocrife-Pstorul-lui-Herma
Sfantul Teofan Zavoratul vrea sa ne invete in cartea sa cum sa ne rugam si extrage din aceasta carte Pastorul invataturi legate de rugaciune foarte folositoare.
In cartea a doua a sf.Herma, Poruncile, Sf. Herma vorbeste cu Ingerul sau pazitor care ii infatiseaza 12 porunci:
1- Sa crezi in Unul Dumnezeu, in Treimea Cea inchinata, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute, Care dintru nimic a chemat la fiinta toate fapturile si le-a daruit atatea desavarsiri cate poate incapea fiecare.
2- Sa traiesti in curatie si neprihanire, sa nu-ti vatami aproapele nici macar cu cuvantul, ci, dimpotriva, sa ii ajuti pe toti in nevoile lor, fara sa faci deosebire cine cere si cui dai.
3- Cuvant putred sa nu iasa din gura ta: sa iubesti adevarul si sa fugi de minciuna.
4- Ca pe lumina ochilor sa pazesti credinta in casnicie, pentru ca aceasta este lege nestramutata a Fcatorului - a fi curat si fara de prihana inaintea fetei Lui fie in feciorie, fie in casnicia pazita cu cinste. Te-ai insurat? Nu cauta dezlegare sau alta sotie. Ai imbratisat randuiala de a petrece in feciorie? Nu cauta sotie. Cand moare sotul sau sotia, jumatatea ramasa in viata nu pacatuieste daca se casatoreste a doua oara, dar se invredniceste de mai mare cinste de la Dumnezeu daca hotaraste sa isi pastreze vaduvia in curatie si in neprihanire.
5- Mergand pe calea poruncilor, nu poti sa ocolesti piedicile si ostenelile. Imbarbateaza-te si sa se intareasca inima ta; fii rabdator in lucrarea faptelor cele bune si in suferirea tuturor neplacerilor care apar pe aceasta cale.
6- Adu-ti aminte ca pe langa fiecare om sunt doi ingeri: unul bun si unul rau. Unul il trage la fapte bune, iar celalalt la pacate si patimi. Deci ia aminte la sine-ti, si catre cel dintai sa te pleci, iar pe cel de-al doilea sa-l indepartezi, dandu-ti seama dupa gandurile launtrice ale inimii care dintre ei iti da sfaturi in acea clipa si vrea sa stapaneasca asupra ta.
7- Numai de Dumnezeu, Facatorul si Purtatorul de grija si Mantuitorul tau sa te temi, si cu temerea cea desarta de duhurile intunericului sa nu injosesti credinciosia prunceasca fata de El si nadejdea cea tare catre Dansul.
8- Ai grija sa te arati implinitor plin de ravna al tuturor poruncilor lui Dumnezeu, fara deosebire si lucrator osarduitor al tutror faptelor pecare ingerul le insufla inimii tale sau le arata trebuincioase imprejurarile vietii tale, si vei fi fiu al Imparatiei, nu rob.
9- Roaga-te, osteneste-te cu prisosinta in rugaciune, neaincetat roaga-te, ca de fiecare data, asa cum trebuie, sa se pogoare de Sus asupra ta puterea de a face binele si ajutorul de a te abate de la rau. Rugaciunea il face pe pamantean locuitor al cerului si il imbraca in curatia si in sfintenia cereasca.
10- Fugi de mincinosii proroci-ghicitori si vrajitori, prin care vrasmasul ii trage in pierzare pe robii lui Dumnezeu. Cei slabi in credinta merg la amagitorii acestia, iar ei, raspunzandu-le dupa pofta inimii lor, le umple capetele de nadejdi inchipuite. Amestecand cu o picatura de adevar o mare minciuna, ei ii insala si ii trag iarasi la paganism. Cine crede cu adevarat in Dumnezeu si s-a incredintat Lui nu se va duce la ei, unul ca acesta cauta cerul, iar ghicitorii ghicesc de obicei doar despre cele pamantesti.
11- Invatatoare, singura invatatoare sa-ti fie Biserica lui Dumnezeu Celui Viu, stalpul si intarirea adevarului. In ea este lumina cunostintei celei nestramutat adevarate. In afara ei este bezna si intuneric, unde stapanitorul acestei lumi a pus scaunul sau invatatoresc si orbeste intelegerea celor ce iau aminte la el si nu vor sa asculte glasul Bisericii, din pricina ca sunt lumesti. Iata piatra de incercare; ce nu potriveste cu invatatura Bisericii, e glasul parintelui minciunii. Ia aminte si pazeste-te curat de caderea aceasta. Iata inca un semn: cuvantul adevarului instapaneste pace adanca, tihna si dulceata in inima credincioasa, pe cand cuvantul celor mincinosi staneste inchipuiri si indoieli si la fel ca apa sarata, aprinde setea de cunoastere, ferecand mintea, ca pe un rob, intr-i pustie intunecata, unde nimic nu este sigur.
12- Fara povatuitori foarte apropiati este cu neputinta a trai in sfintenie pe pamant. Pe acestia ii vei gasi in Biserica, unde Duhul Sfant ii pune sa pasca turma lui Hristos. Roaga-L pe Domnul sa-ti daruiasca ceea ce este de buna treaba. In ceasul cand va fi nevoie, El iti va grai cuvant de mangaiere chiar si fara sa I-o ceri tu. Duhul lui Dumnezeu te va invata ce se cuvine sa spui, si vei auzi de la El ce vrea de la tine Dumnezeu. Ferete-te, totusi, si in acesta privinta de duhurile amagitoare. Smerenia si obiceiurile line il impodobesc pe povatuitorul adevarat, iar unde este pompa in cuvant si in viata, acolo este amagire. Ia aminte la aceasta si te vei mantui!"
La fel ca si Sf Herma si noi ne intrebam daca exista cineva care poate implini asa cum se cade toate aceste porunci?
La care Ingerul Pazitor raspunde:
"Primeste-le intru simplitatea inimii, fara sa despici firul in patru, si nu vei intampina in implinirea lor nici o greutate - dar indata ce vei incepe sa chibzuiesti in inima ta daca poti si cum poti sa implinesti una si alta si daca nu e chip sa te slobozesti cumva de sub acest jug, vrajmasul se va strecura, va vari moleseala in inima ta si te va face neinstare de nici un bine. Dar ce sa mai intindem vorba! Sa stii ca daca nu vei implini ceva din toate acestea, nu veti avea parte de mantuire, nici tu, nici copiii tai, nici restul familiei tale".
In partea a treia a cartii lui Herma, in continuare ii vorbeste Ingerul Pazitor:
"... infraneaza-te de la desertaciune, de la grija de multe, de la multele intreprinderi. Incurcandu-te intr-o gramada de treburi, vei uita cu usurinta de Dumnezeu si de lucrurile placute Lui. Si gandul tau si inima ta vor fi prinse de cu totul alte lucruri. Si atunci nu vei scapa de pacate multe si grele. Sa traiesti intr-o asemenea lepadare de lume, sa ravnesti doar implinirea cu strictete a poruncilor lui Dumnezeu, in care este toata nadejdea de mantuire. Daca ai nevoie sau doresti sa meriti o mai mare bunavointa dumnezeiasca, adauga nevointa, mai ales nevointa postului, care are mare pret inaintea ochilor lui Dumnezeu. Atunci cand postesti insa, iata cum sa postesti: sa nu-ti ingadui nici o nedreptate, sa savarsesti din inima curata slujirea lui Dumnezeu, sa nu ingadui sa apara in suflet dorinte rele si sa petreci cu gandul Sus, de unde fara indoiala se vor pogoti toata bunatatile fagaduite celor ce se ostenesc. Facand aceasta, sa nu gusti nimic altceva, fara numai paine si apa, iar banii pe care ar trebui sa-i cheltuiesti pentru o masa intreaga obisnuita pune-i deoparte si sa-i unei vaduve, unui orfan sau unui sarac. Pentru a implini mai usor toate acestea, cel ce posteste trebuie sa se insingureze de dimineata si sa se dedice rugaciunii. Aceste nevoine ale postirii ne sunt neaparat trebuincioase pentru a ne curati prin pocainta pacatele. Sa nu crezi ca se sterg indata pacatele celor ce au pacatuit si acum aduc prinos de pocainta! Cel ce se pocaieste trebuie sa-si potoleasca pornirile patimase prin toate mijloacele smeritoare si sa poarte tot felul de osteneli. Si cand va rabda tot ce ii e randuit, atunci se ca milostivi de el Ziditorul si ii va da inapoi mila Sa, si cu dulceata pacii va tamadui constiinta intaratata, care ii sfasie inima. A pacatui este usor, dar a plati pentru pacat nu este usor. Inca e o dovada de mila faptul ca se da putinta de a indupleca spre milostivire dreapta judecata dumnezeiasca."
marți, 22 februarie 2011
Parintele Petroniu Tanase.
Parintele Petroniu Tanase, fostul egumen al Schitului romanesc Prodromu din Muntele Athos, a trecut la cele vesnice, marti, 22 februarie, in jurul orelor 16.00.
Parintele protosinghel Petroniu Tanase s-a nascut in anul 1914, in comuna Farcasa, in judetul Neamt. Ravna monahala, ce i-a cuprins sufletul inca din tinerete, l-a dus pe acesta in obstea Manastirii Neamt, unde se va si calugari. Parintele va ajunge apoi in Manastirea Antim, din Bucuresti. Cu toate ca a renuntat la lume, tanarul monah a urmat cursurile Facultatii de Teologie, alaturi de alte studii in Matematica si Filosofie
Parintele Adrian Fageteanu, intrebat despre Parintele Petroniu Tanase, va spune: "Avva Petroniu Prodromitul? Cel mai smerit. Cel mai smerit. Cel mai smerit." Tot el nu va spune ca, in anul 1937, perioada in care obstea Manastirii Antim a fost cea mai numeroasa, numarand 38 de monahi, cel mai smerit dintre ei si singurul care nu se indreptatea pe sine era Parintele Petroniu Tanase; la acea data, Parintele Petroniu avea doar 23 de ani."Toata actuala randuiala a bibliotecii i se datoreaza. Poate de aceea, desi e staret, continua sa se ocupe tot el de ea, aceasta fiind parte din viata sa, din ascultarea sa."
Dorul pentru o viata imbunatatita, asemeni marilor parinti nevoitori, i-au indrumat pasii spre Gradina Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos. Parintele Petroniu Tanase va ajunge in Sfantul Munte in anul 1978, el facand parte din a doua generatie de monahi trimisa de Patriarhia Romana spre a revigora obstea Schitul romanesc Prodromu.
Din anul 1984, parintele Petroniu Tanase a fost si protosinghel, si duhovnic, si bibliotecar. Nicolae Baciut, vizitand si admirand ordinea din biblioteca, va spune: "simt din nou ca sunt roman, cu tot cu pamantul pe care-l calc. Chiar daca e, administrativ vorbind, pamant grecesc, deasupra lui e duh romanesc. Si biserica, si curtea, si trapeza, chiliile, gradina - toate respira romaneste", iar acest lucru se datoreaza, atat cat tine de om, Parintelui Petroniu Tanase."Mare teolog si mare ascet!" Cand Placide Deseille l-a rugat pe parintele Macarios Simonopetritul (bibliotecar si autor al cartii "Triodul explicat") sa-l duca la un parinte dupa cuvant de folos, au venit, impreuna cu egumenul Elisei si toata sinaxa manastirii, la Avva Petroniu!"Merg pe jos, aceasta e bucuria mea, pentru ca multi Sfinti Parinti au sfintit pietrele acestea cu sudorile lor." Calcand pe urmele sfintilor de odinioara, parintele simte bucuria comuniunii si a rugaciunii neincetate."
Din gandurile unui parinte isihast - Avva Petroniu Tanase Prodromitul
"Chemarea Sfintei Ortodoxii pentru Parintele Petroniu poarta chipul chemarii la vietuirea monahala. Sunt emotionante paginile in care acesta relateaza primii sai pasi in manastire sau in scolile monahale si intalnirea sa cu colegii de generatie si de vocatie. Parintele Petroniu apartine unei generatii de monahi romani, cu adevarat binecuvantate de Dumnezeu, chemate sa traverseze una dintre cele mai grele perioade din istoria neamului si a Bisericii romanesti, cu ascultari si raspunderi bisericesti importante."
Calcand pamantul athonit al Prodromului, Nicolae Baciut scria: "In scurt timp, Parintele Petroniu Tanase va ajunge sa fie indragit si cautat pentru sfat de catre romani si greci, deopotriva.
Parintele Ioanichie de la Manastirea athonita Simonos Petra, il va numi: "Parintele Petroniu de la Prodromu imbina perfect dragostea cu asceza si nevointa cu blandetea. Pana acum cativa ani parintele Petroniu se ruga la priveghere stand toata noaptea in picioare, de seara pana dimineata. Sa ingenunchezi era o adevarata binecuvantare."
Nimeni, dintre cei ce au pasit in Schitul Prodromu, nu poate uita chipul luminos al Parintelui Petroniu Tanase si cuvintele duhovnicesti ale batranului, oferite pe cale, pe o banca, in lumina rasaritului sau in amurg.
Parintele Petroniu Tanase - carti publicate din dragostea fata de ucenici
1. "Chemarea Sfintei Ortodoxii" - Editura Bizantina, 2006
2. "Icoane Smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca" - Schitul Prodromu, 2002
"Sfantul Isaac Sirul ne da aceasta minunata invatatura: "Cand te intalnesti cu aproapele tau, sileste-te sa-l cinstesti mai presus de masura lui.. Lauda-l chiar si pentru cele ce nu le are.. Spune-i tot binele si tot ce este spre cinstirea lui." Si lucrul este firesc: asa cum cinstind icoana, cinstea se urca la chipul infatisat in icoana, tot asa cinstirea omului, a chipului lui Dumnezeu, se urca la cinstirea insasi a lui Dumnezeu. Traindu-mi viata smerita in lumea celor multi, anonimi, smeriti, am avut bucuria sufleteasca sa surprind unele din aceste frumuseti ale confratilor, pe care le-am insemnat aici spre, slava lui Dumnezeu. Cel minunat intru Sfintii Sai, si cu dorul de a bucura si pe altii din intalnirea cu ele." (Ieromonah Petroniu Tanase)
3. "Bine esti cuvantat, Doamne - Meditatii, Editura Bizantina 2004
"Bine esti cuvantat, Doamne!". Cand chipul senin al unui frate si cuvantul lui iubitor ma intampina si inima tresalta de duhovniceasca bucurie, un glas tainic dinlauntru murmur: "Bine esti cuvantat, Doamne!". In fata sfantului Prestol cand inima se topeste inaintea milostivirii celei negraite a Stapanului, un fior adanc suspina: "Bine esti cuvantat, Doamne!"."Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Cand piciorul sovaie si este amenintat cu alunecare in prapastie, un strigat de ajutor izbucneste: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Cand vrajmasul imi da tarcoale, sa ma inghita, inima infricosata cauta pe Domnul: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Si asa, adeseori: in chilie, la biserica, la lucru, la masa, pe cale, ma vad ca la spovedania cea de taina din fata Stapanului si in inima rasuna cele doua refrenuri: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!"
4. "Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului" - Editura Trinitas
"Este gresit sa se creada ca Biserica e inapoiata, retrograda, ca s-au schimbat vremurile si ca trebuie si ea sa se modernizeze. Biserica este traditionalista tocmai pentru ca are niste valori de aparat. Nu e vorba de inchistare, ci de consecventa in sfintele randuieli."Romanii nu au venit la Muntele Athos si nu au facut donatii ca sa aiba o manastire. Au facut-o pentru desavarsirea lor sufleteasca. Am avut, candva, multi calugari la manastiri precum Marea Lavra, Karakalu si Dionisiu. Sunt si acum multi calugari romani, raspanditi in Sfantul Munte."Sunt lucruri foarte interesante si frumoase in ortodoxia noastra romaneasca. Fiecare tara isi are amprenta si specificul ei crestin ortodox. Nu putea sa se intample altfel cu poporul roman. Sunt lucruri ce tin de evlavia credinciosilor nostri simpli.
De exemplu, ducandu-ma odata acasa de Pasti, in Joia Mare, o batrana se intorcea tarziu acasa si mama a intrebat-o de unde vine. A raspuns ca vine de la o vecina care este bolnava. - Domnul Hristos a spalat astazi picioarele ucenicilor, eu sa nu fac nimic? M-am dus si am spalat picioarele la o femeie bolnava, in pat. - O femeie fara carte!"Luxul, facilitatile tehnice nu se potrivesc cu spiritul manastiresc. Unele lacasuri primesc fonduri de la Uniunea Europeana, dar confortul nu este facut pentru duh, ci pentru trup. Prin navala lumescului, trairea athonita se dilueaza."Ce spune Mantuitorul? - Iar voi fiti desavarsiti, ca Tatal vostru desavarsit este. Fiti sfinti, ca Tatal vostru Sfant este. - Chemarea omului este desavarsirea, este sfintenia. Dumnezeu i-a dat putere omului sa fie desavarsit, iar omul e obligat sa se desavarseasca.
Desavarsirea e interesul nostru. Orice si oriunde ar fi, omul are posibilitatea sa se desavarseasca si sa fie fericit. Suntem datori sa inmultim talantul pe care ni-l da Dumnezeu. Ne mantuim prin Har, dar trebuie si noi sa punem straduinta." "Mai ieri ne ingrijoram la vestea sosirii luptelor celor duhovnicesti, de la inceputul Postului. Cateva zile doar ne despart de cutremurul si tanguirea Golgotei. (...) Dar, pana sa ajungem aici, a trebuit sa calatorim pe o cale stramta, insa foarte sigura, bine batatorita, pentru ca pe ea au calatorit multi inaintea noastra; aceea pe care ne-a aratat-o pas cu pas Sfantul si marele Post. (...) Va veni insa vremea cand calatoria pe calea cea stramta se va fi sfarsit pentru totdeauna. Cand va fi trecut putina osteneala si vom fi ancorat in limanul odihnei celei vesnice. Cu ochii mintii atintiti necontenit spre acest tarm, sa ne ducem mai departe calatoria. Putina este osteneala.. Gandurile de fata, un tovaras smerit pe aceasta cale." (Parintele Constantin Coman)
Lucrarea, constituindu-se intr-o meditatie asupra perioadei Postului Mare, subliniaza de fapt principalele coordonate ale vietii crestinului ce cauta calea spre Imparatia lui Dumnezeu. "Asadar, Usile pocaintei sunt usile cerului deschise in inimi. De aceea, perioada Triodului, ca scoala a eliberarii de pacat si nevointa pentru mantuire, este un urcus spre Sfintele Pasti, o ridicare a sufletului din pacat pentru a-L intalni pe Hristos, Cel Inviat, caci Invierea lui Hristos este cu adevarat viata imparatiei lui Dumnezeu, impartasita oamenilor". (P.F. Parinte Patriarh Daniel).
Dumnezeu sa il odihneasca in pace.
http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-petroniu-tanase-69757.html
Parintele protosinghel Petroniu Tanase s-a nascut in anul 1914, in comuna Farcasa, in judetul Neamt. Ravna monahala, ce i-a cuprins sufletul inca din tinerete, l-a dus pe acesta in obstea Manastirii Neamt, unde se va si calugari. Parintele va ajunge apoi in Manastirea Antim, din Bucuresti. Cu toate ca a renuntat la lume, tanarul monah a urmat cursurile Facultatii de Teologie, alaturi de alte studii in Matematica si Filosofie
Parintele Adrian Fageteanu, intrebat despre Parintele Petroniu Tanase, va spune: "Avva Petroniu Prodromitul? Cel mai smerit. Cel mai smerit. Cel mai smerit." Tot el nu va spune ca, in anul 1937, perioada in care obstea Manastirii Antim a fost cea mai numeroasa, numarand 38 de monahi, cel mai smerit dintre ei si singurul care nu se indreptatea pe sine era Parintele Petroniu Tanase; la acea data, Parintele Petroniu avea doar 23 de ani."Toata actuala randuiala a bibliotecii i se datoreaza. Poate de aceea, desi e staret, continua sa se ocupe tot el de ea, aceasta fiind parte din viata sa, din ascultarea sa."
Dorul pentru o viata imbunatatita, asemeni marilor parinti nevoitori, i-au indrumat pasii spre Gradina Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos. Parintele Petroniu Tanase va ajunge in Sfantul Munte in anul 1978, el facand parte din a doua generatie de monahi trimisa de Patriarhia Romana spre a revigora obstea Schitul romanesc Prodromu.
Din anul 1984, parintele Petroniu Tanase a fost si protosinghel, si duhovnic, si bibliotecar. Nicolae Baciut, vizitand si admirand ordinea din biblioteca, va spune: "simt din nou ca sunt roman, cu tot cu pamantul pe care-l calc. Chiar daca e, administrativ vorbind, pamant grecesc, deasupra lui e duh romanesc. Si biserica, si curtea, si trapeza, chiliile, gradina - toate respira romaneste", iar acest lucru se datoreaza, atat cat tine de om, Parintelui Petroniu Tanase."Mare teolog si mare ascet!" Cand Placide Deseille l-a rugat pe parintele Macarios Simonopetritul (bibliotecar si autor al cartii "Triodul explicat") sa-l duca la un parinte dupa cuvant de folos, au venit, impreuna cu egumenul Elisei si toata sinaxa manastirii, la Avva Petroniu!"Merg pe jos, aceasta e bucuria mea, pentru ca multi Sfinti Parinti au sfintit pietrele acestea cu sudorile lor." Calcand pe urmele sfintilor de odinioara, parintele simte bucuria comuniunii si a rugaciunii neincetate."
Din gandurile unui parinte isihast - Avva Petroniu Tanase Prodromitul
"Chemarea Sfintei Ortodoxii pentru Parintele Petroniu poarta chipul chemarii la vietuirea monahala. Sunt emotionante paginile in care acesta relateaza primii sai pasi in manastire sau in scolile monahale si intalnirea sa cu colegii de generatie si de vocatie. Parintele Petroniu apartine unei generatii de monahi romani, cu adevarat binecuvantate de Dumnezeu, chemate sa traverseze una dintre cele mai grele perioade din istoria neamului si a Bisericii romanesti, cu ascultari si raspunderi bisericesti importante."
Calcand pamantul athonit al Prodromului, Nicolae Baciut scria: "In scurt timp, Parintele Petroniu Tanase va ajunge sa fie indragit si cautat pentru sfat de catre romani si greci, deopotriva.
Parintele Ioanichie de la Manastirea athonita Simonos Petra, il va numi: "Parintele Petroniu de la Prodromu imbina perfect dragostea cu asceza si nevointa cu blandetea. Pana acum cativa ani parintele Petroniu se ruga la priveghere stand toata noaptea in picioare, de seara pana dimineata. Sa ingenunchezi era o adevarata binecuvantare."
Nimeni, dintre cei ce au pasit in Schitul Prodromu, nu poate uita chipul luminos al Parintelui Petroniu Tanase si cuvintele duhovnicesti ale batranului, oferite pe cale, pe o banca, in lumina rasaritului sau in amurg.
Parintele Petroniu Tanase - carti publicate din dragostea fata de ucenici
1. "Chemarea Sfintei Ortodoxii" - Editura Bizantina, 2006
2. "Icoane Smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca" - Schitul Prodromu, 2002
"Sfantul Isaac Sirul ne da aceasta minunata invatatura: "Cand te intalnesti cu aproapele tau, sileste-te sa-l cinstesti mai presus de masura lui.. Lauda-l chiar si pentru cele ce nu le are.. Spune-i tot binele si tot ce este spre cinstirea lui." Si lucrul este firesc: asa cum cinstind icoana, cinstea se urca la chipul infatisat in icoana, tot asa cinstirea omului, a chipului lui Dumnezeu, se urca la cinstirea insasi a lui Dumnezeu. Traindu-mi viata smerita in lumea celor multi, anonimi, smeriti, am avut bucuria sufleteasca sa surprind unele din aceste frumuseti ale confratilor, pe care le-am insemnat aici spre, slava lui Dumnezeu. Cel minunat intru Sfintii Sai, si cu dorul de a bucura si pe altii din intalnirea cu ele." (Ieromonah Petroniu Tanase)
3. "Bine esti cuvantat, Doamne - Meditatii, Editura Bizantina 2004
"Bine esti cuvantat, Doamne!". Cand chipul senin al unui frate si cuvantul lui iubitor ma intampina si inima tresalta de duhovniceasca bucurie, un glas tainic dinlauntru murmur: "Bine esti cuvantat, Doamne!". In fata sfantului Prestol cand inima se topeste inaintea milostivirii celei negraite a Stapanului, un fior adanc suspina: "Bine esti cuvantat, Doamne!"."Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Cand piciorul sovaie si este amenintat cu alunecare in prapastie, un strigat de ajutor izbucneste: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Cand vrajmasul imi da tarcoale, sa ma inghita, inima infricosata cauta pe Domnul: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Si asa, adeseori: in chilie, la biserica, la lucru, la masa, pe cale, ma vad ca la spovedania cea de taina din fata Stapanului si in inima rasuna cele doua refrenuri: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!"
4. "Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului" - Editura Trinitas
"Este gresit sa se creada ca Biserica e inapoiata, retrograda, ca s-au schimbat vremurile si ca trebuie si ea sa se modernizeze. Biserica este traditionalista tocmai pentru ca are niste valori de aparat. Nu e vorba de inchistare, ci de consecventa in sfintele randuieli."Romanii nu au venit la Muntele Athos si nu au facut donatii ca sa aiba o manastire. Au facut-o pentru desavarsirea lor sufleteasca. Am avut, candva, multi calugari la manastiri precum Marea Lavra, Karakalu si Dionisiu. Sunt si acum multi calugari romani, raspanditi in Sfantul Munte."Sunt lucruri foarte interesante si frumoase in ortodoxia noastra romaneasca. Fiecare tara isi are amprenta si specificul ei crestin ortodox. Nu putea sa se intample altfel cu poporul roman. Sunt lucruri ce tin de evlavia credinciosilor nostri simpli.
De exemplu, ducandu-ma odata acasa de Pasti, in Joia Mare, o batrana se intorcea tarziu acasa si mama a intrebat-o de unde vine. A raspuns ca vine de la o vecina care este bolnava. - Domnul Hristos a spalat astazi picioarele ucenicilor, eu sa nu fac nimic? M-am dus si am spalat picioarele la o femeie bolnava, in pat. - O femeie fara carte!"Luxul, facilitatile tehnice nu se potrivesc cu spiritul manastiresc. Unele lacasuri primesc fonduri de la Uniunea Europeana, dar confortul nu este facut pentru duh, ci pentru trup. Prin navala lumescului, trairea athonita se dilueaza."Ce spune Mantuitorul? - Iar voi fiti desavarsiti, ca Tatal vostru desavarsit este. Fiti sfinti, ca Tatal vostru Sfant este. - Chemarea omului este desavarsirea, este sfintenia. Dumnezeu i-a dat putere omului sa fie desavarsit, iar omul e obligat sa se desavarseasca.
Desavarsirea e interesul nostru. Orice si oriunde ar fi, omul are posibilitatea sa se desavarseasca si sa fie fericit. Suntem datori sa inmultim talantul pe care ni-l da Dumnezeu. Ne mantuim prin Har, dar trebuie si noi sa punem straduinta." "Mai ieri ne ingrijoram la vestea sosirii luptelor celor duhovnicesti, de la inceputul Postului. Cateva zile doar ne despart de cutremurul si tanguirea Golgotei. (...) Dar, pana sa ajungem aici, a trebuit sa calatorim pe o cale stramta, insa foarte sigura, bine batatorita, pentru ca pe ea au calatorit multi inaintea noastra; aceea pe care ne-a aratat-o pas cu pas Sfantul si marele Post. (...) Va veni insa vremea cand calatoria pe calea cea stramta se va fi sfarsit pentru totdeauna. Cand va fi trecut putina osteneala si vom fi ancorat in limanul odihnei celei vesnice. Cu ochii mintii atintiti necontenit spre acest tarm, sa ne ducem mai departe calatoria. Putina este osteneala.. Gandurile de fata, un tovaras smerit pe aceasta cale." (Parintele Constantin Coman)
Lucrarea, constituindu-se intr-o meditatie asupra perioadei Postului Mare, subliniaza de fapt principalele coordonate ale vietii crestinului ce cauta calea spre Imparatia lui Dumnezeu. "Asadar, Usile pocaintei sunt usile cerului deschise in inimi. De aceea, perioada Triodului, ca scoala a eliberarii de pacat si nevointa pentru mantuire, este un urcus spre Sfintele Pasti, o ridicare a sufletului din pacat pentru a-L intalni pe Hristos, Cel Inviat, caci Invierea lui Hristos este cu adevarat viata imparatiei lui Dumnezeu, impartasita oamenilor". (P.F. Parinte Patriarh Daniel).
Dumnezeu sa il odihneasca in pace.
http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-petroniu-tanase-69757.html
joi, 3 februarie 2011
marți, 25 ianuarie 2011
duminică, 23 ianuarie 2011
Sfanta Xenia, cea nebuna pentru Hristos.
Acatistul Sfintei Xenia
Condacul 1
Ţie celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu şi nebunei pentru Hristos, sfântă şi fericită maică Xenia, care ai ales nevoinţa răbdării şi relei pătimiri, cântare de laudă îţi aducem toţi cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie:
Bucură-te sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Icosul 1
Vieţii îngereşti ai râvnit maică fericită, căci după moartea soţului tău ai lepădat frumuseţea lumii acesteia şi toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului şi trufia vieţii, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viaţa ta sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soţului tău Andrei ;
Bucură-te, căci numindu-te cu nume bărbătesc neputinţa femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuţia ta ai împărţit-o oamenilor buni şi săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învăţat să lepădăm cugetarea cea deşartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 2-lea
Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna şi bogăţia lumească, rudeniile tale cele după trup te-au crezut ieşită din minţi; dar locuitorii cetăţii lui Petru văzând neagonisirea şi sărăcia ta cea de bună voie au cântat lui Dumnezeu : Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelepciunea cea dată ţie de Dumnezeu ai cunoscut-o, sfântă Xenia sub nebunia cea părută, în deşertăciunea marelui oraş vieţuind ca o locuitoare a pustiei şi înălţând neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta îţi aducem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată ţie de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea aurului prin nebunia cea părută;
Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie şi prin nevoinţa rugăciunii;
Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele şi mântuirea celor în suferinţe;
Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferinţele omeneşti în necuprinse depărtări;
Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre naşterea fiului ei;
Bucură-te, că pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai învăţat pe toţi să alerge la Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 3-lea
Cu puterea cea dăruită de sus ţie de la Dumnezeu, bărbăteşte ai răbdat arşiţa şi gerul cumplit, răstignindu-ţi trupul cu patimile şi poftele lui. Pentru aceasta, luminată fiind de Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având o, fericito, cerul ca acoperământ şi pământul aşternut trupului, ai lepădat plăcerile trupeşti de dragul împărăţiei lui Dumnezeu; iar noi văzând o asemenea minunată vieţuire, cu străpungere de inimă strigăm ţie:
Bucură-te, că ţi-ai dăruit oamenilor locuinţa ta pământească;
Bucură-te, ceea ce ai căutat şi ai primit acoperământ ceresc;
Bucură-te, ceea ce neavând nimic pe pământ, pe toţi îi îmbogăţeşti duhovniceşte;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi răbdarea prin vieţuirea ta;
Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei;
Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea şi nerăutatea;
Bucură-te, calda nostră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Prea Înalt;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bine primită pentru sufletele noastre!
Condacul al 4-lea
Prin blândeţe şi nerăutate biruit-ai, fericită maică, viforul vieţii lumeşti ce tulbura cetatea lui Petru şi ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea şi cânţi acum lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind despre tine că – pătimind pentru Hristos – dai mângâiere celor necăjiţi, întăreşti pe cei neputincioşi, şi îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei rătăciţi, oamenii aflaţi în suferinţă alergau la tine strigând:
Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului şi diavolului;
Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelşugare darurile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele;
Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflaţi în suferinţă,
Bucură-te, ceea ce ai şters lacrimile celor ce plângeau;
Bucură-te, cea încălzită în chip minunat de harul Sfântului Duh;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 5-lea
Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfinţenia ta, fericită Xenia, luminând zarea cetăţii lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea mântuirii, chemând pe toţi la pocăinţă, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul şi arşiţa, oamenii binecinstitori se străduiau să micşoreze patimile tale, aducându-ţi îmbrăcăminte şi hrană. Dar tu pe toate le împărţeai săracilor, voind a-ţi păstra nevoinţa. Iar noi, minunându-ne de sărăcia ta cea de bună voie, îţi spunem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai suferit de bună voie arşiţa şi gerul pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit;
Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin priveghe-rile de toată noaptea;
Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce nopţile le petreceai pe câmp în rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceaţa Raiului prin sărăcia duhovni-cească;
Bucură-te, că prin această dulceaţă, toate cele lumeşti le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 6-lea
Sfinţenia vieţii tale, de Dumnezeu fericito, o propovăduiesc bogaţi şi săraci, bătrâni şi tineri, toţi cei izbăviţi prin tine din felurite boli, nevoi şi necazuri. Pentru aceasta şi noi, preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucită slava nevoinţelor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, uşurând astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea, şi noi păcătoşii, îţi grăim:
Bucură-te, ceea ce ne înveţi să săvârşim în taină fapte bune;
Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toţi să se nevoiască pentru dreapta credinţă;
Bucură-te, ceea ce ajuţi celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sfinţenia bisericilor;
Bucură-te, ceea ce uşurezi strădaniile noastre pe calea mântuirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, buna mângâietoare a celor scârbiţi;
Bucură-te, cereasca ocrotire a cetăţii lui Petru;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 7-lea
Voind a izbăvi de suferinţă pe doctorul care îşi plângea soţia răposată, ai poruncit unei oarecare fecioare să alerge la Ohta şi aflându-şi acolo soţul, să-l mângâie. Şi făcându-se precum ai zis, mai apoi şi ei bucurându-se au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Minune nouă ai arătat prin rugăciune ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii celei bine cinstitoare: ’’Ia bănuţul, are să se stingă’’, proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei: iar prin rugăciune ta stingându-se văpaia şi noi cunoscând aceasta, te lăudăm aşa:
Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai îndrăznire către Dumnezeu pentru cei aflaţi în suferinţă;
Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi ca lumină puternică în rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi şi în necazuri;
Bucură-te, ceea ce scoţi din groapa pierzării pe cei stăpâniţi de patimi;
Bucură-te, ceea ce fereşti pe fecioarele cele binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiţii;
Bucură-te, ceea ce izbăveşti din deznădejde pe cei răniţi de defăimări;
Bucură-te, grabnică ajutătoare celor târâţi, prin judecăţi nedrepte;
Bucură-te, sfântă Xenia rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 8-lea
Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieţii în cetatea de scaun a patriei tale pământeşti suferind cu mare răbdare necazurile şi defăimările; iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiţi mângâiere, celor neputincioşi acoperământ şi ocrotire, celor întristaţi bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi tămăduire, pentru aceasta noi toţi grăim către tine:
Bucură-te, că locuieşti în sălaşurile cele de sus;
Bucură-te, că te rogi pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiţi şi prigoniţi;
Bucură-te, ceea ce ajuţi cu rugăciunile tale poporul drept măritor;
Bucură-te, că acoperi pe cei asupriţi care se roagă ţie;
Bucură-te, ceea ce înţelepţeşti pe asupritori;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe cei necredincioşi şi batjocoritori;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 9-lea
Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea şi setea, încă şi defăimarea de la oamenii cei nelegiuiţi, care te socoteau ieşită din minţi. Ci tu rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, şi prin neputinţa ta părută ai ruşinat pe cei puternici şi înţelepţi, care nu au cunoscut puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tău îţi vom aduce unele ca acestea:
Bucură-te, purtătoarea de dumnezeiescul Duh;
Bucură-te, ceea ce împreună cu apostolul Pavel te lauzi cu neputinţa ta;
Bucură-te, ceea ce ai mustarat lumea cu păruta ta nebunie;
Bucură-te, cea ce ai iubit din toată inima bunătăţile cele cereşti;
Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;
Bucură-te, înfricoşătoare mustrătoare a păcatului beţiei;
Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginţi;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 10-lea
Vrând să-ţi mântuieşti sufletul, ţi-ai răstignit patimile şi poftele trupului şi lepădându-te de sineţi pentru totdeauna, ţi-ai luat pe umerii tăi crucea şi ai urmat cu toată inima lui Hristos, cântându-i: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid tare şi liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ţie, maică Xenia. Pentru aceasta şi pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie:
Bucură-te, ceea ce ne îndemi la osteneală duhovnicească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de cursele vrăjmaşilor;
Bucură-te, tămâie duhovnicească, adusă prinos lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutăţii în inimile celor înverşunaţi;
Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;
Bucură-te, ceea ce tămăduieşti de boli prin tainica ta rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai arătat înţelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 11-lea
Cântare de laudă îţi aduc, fericită Xenia, cei izbăviţi din nevoi, din necazuri şi din toată ispita prin rugăciunile tale şi împreună cu tine strigă lui Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Lumină strălucitoare s-a arătat viaţa ta, sfântă maică, luminând oamenilor în întunericul acestei vieţi, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuţi şi spre lumina lui Hristos i-ai povăţuit. Pentru aceasta după datorie auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, bineplăcuto a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuţi mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mult har;
Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii;
Bucură-te, ceea ce întăreşti în credinţă pe cei neputincioşi;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi duhurile răutăţii;
Bucură-te, că ai uimit şi pe îngeri cu vieţuirea ta;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 12-lea
Har îmbelşugat izvorăşti, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta şi aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăşte-ne cu îmbelşugare tămăduiri de la Dumnezeu şi nouă, care ne rugăm ţie, ca să cântăm cu toţii: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cinstind fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm şi cu toată osârdia ţie ne rugăm: nu ne lăsa pe noi, păcătoşii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă pe Domnul puterilor ca să nu cădem din credinţa noastră ortodoxă, în care prin tine fiind întăriţi, cu bună nădejde să-ţi strigăm:
Bucură-te, ceea ce ne înveţi să suferim alături de cei necăjiţi;
Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijeşti în suferinţele noastre;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi a ne răstigni patimile şi poftele trupeşti;
Bucură-te, mijlocitoarea şi acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală;
Bucură-te că prin aceasta ai dobândit veşnica mântuire;
Bucură-te, cea care veseleşti pe cei ce aleargă la mormântul tău; Bucură-te, ceea ce mijloceşti pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmăritor;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 13-lea
O, Sfântă maică Xenia, care în viaţa ta ai purtat – pentru dragostea Mântuitorului tău – o cruce atât de grea. Primeşte de la noi, păcătoşii, această rugăciune adusă ţie. Îngrădeşte-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului şi ale tuturor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere şi virtute, ca fiecare din noi luându-şi crucea şi urmând lui Hristos să-I cânte în vecii nesfârşiţi împreună cu tine: Aliluia !
(Acest condac se citeşte de trei ori, apoi din nou icosul 1 şi condacul 1).
Rugăciune
către Sfânta şi Fericita maica noastră Xenia,
cea nebună pentru Hristos
O, sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Prea Înalt, şi întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum ca pe o floare bineânmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia ce eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, deci petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii şi păcătoşii. Ajută, sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi cu credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi în nevoinţa cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul şi ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îţi aducem mulţumire şi slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi minunat întru Sfinţii Săi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Viata Sfintei Xenia.
Sfanta Xenia a trait in Sankt Petersburg, in timpul domniei imparateselor Elisabeta Petrovna si Ecaterina a II-a, fiind casatorita cu Andrei Theodorovici Petrov, capelmaistru imperial.
Se presupune ca in primii ani Xenia a dus o viata obisnuita, destul de confortabila, prestand servicii ce nu aveau nevoie de nici o remuneratie sau rasplatire. Se pare de asemenea ca a fost fericita in casnicie, fiind cu totul devotata sotului ei, care traia insa putin cam lumeste. Desi tanar ca varsta si cu o sanatate robusta, acesta a murit subit in timpul unei petreceri de noapte.
Moartea fulgeratoare a iubitului ei sot a zdruncinat-o profund pe Xenia Grigorievna, schimbandu-i cu desavarsire viata. Pe atunci avea doar 26 ani, nu se bucurase de urmasi, iar sotul ei trecuse la cele vesnice total nepregatit. Adanc afectata de moartea sa, ea a ajuns sa se cerceteze cu luare-aminte si sa inteleaga toata trufia si desertaciunea placerilor si bogatiilor lumesti. Si-a dat seama ca adevarata valoare se afla numai in bogatia duhovniceasca, iar adevarata bucurie n-o gasim decat in Hristos.
Spre surprinderea rudelor si a prietenilor, Xenia Grigorievna a inceput sa renunte la tot ce avea. Banii si toate bunurile le-a impartit saracilor, chiar si casa i-a daruit-o dragei sale prietene Parascheva Antonova.
Rudele, considerand-o iresponsabila, au dat-o in judecata, spre a impiedica instrainarea totala a averii fostului ei sot, motivand ca moartea acestuia a dezechilibrat-o mintal. Dar in urma unui minutios examen medical, la care a fost supusa, s-a constatat ca era deplin sanatoasa, avand dreptul de a dispune in exclusivitate asupra proprietatilor sale.
Dupa inlaturarea tuturor obstacolelor lumesti, Xenia a disparut din Petersburg vreme de vreo 8 ani. Se spune ca in acest timp a trait retrasa impreuna cu o sfanta pustnica, povatuindu-se in ale rugaciunii si ale vietii duhovnicesti de catre un staret luminat.
Spre sfarsitul vietii ea s-a intors in Petersburg imbracata intr-o uniforma veche a sotului ei, de atunci refuzand sa mai raspunda la numele de Xenia Grigorievna, pe care l-a inlocuit cu cel al sotului, Andrei Theodorovici. Poate ca in devotamentul profund fata de sotul ei nadajduia ca astfel ar putea prelua din povara pacatelor lui si a nefericitei sale morti ce il surprinsese total nepregatit. Indurerata si plina de cainta pentru propriile pacate si ale sotului, si-a parasit casa, incepand sa cutreiere pe strazile marginase ale Petersburgului, cunoscute drept Storona (periferia) Petersburgului.La inceput locuitorii Storonei credeau ca este vorba despre o cersetoare cu mintea ratacita, iar vagabonzii strazii o insultau si radeau de ea. Dar ea indura totul cu umilinta, pastrand in fata ochilor imaginea suferintei cumplite a Celui fara de pacat, a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a rabdat ocari, batjocuri, chinuri si rastignire, putand fi vazuta adesea in vecinatatea parohiei Sfantul Matei, unde se aflau cele mai nevoiase locuinte.
Cu vremea, oamenii au inceput sa-si dea seama ca Xenia era mai mult decat o simpla cersetoare.Au ajuns chiar s-o invite in casele lor, oferindu-i hrana si imbracamintea necesare pentru a rezista iernilor grele ale Petersburgului. Ea insa nu le accepta niciodata imbracamintea, ci lua de la ei doar cateva copeici, cunoscute sub numele de "regele din spinarea calului", dupa infatisarea calaretului imprimat pe ele. Le impartea apoi saracilor, uneori chiar si cu o anumita proorocie.
Sfanta Xenia era intotdeauna gata sa-i ajute pe toti, in orice imprejurare. In timpul zilei ratacea pe strazi, chipul reflectandu-i starea de spirit launtrica, plina de evlavie si smerenie, de bunatate si bunavointa. Noaptea insa, pe orice anotimp, se retragea pe camp si intra in convorbire cu Dumnezeu.
Intotdeauna plina de impreuna patimire si cautand sa-i ajute pe toti in timpul calatoriei sale pamantesti, Xenia nu a uitat lumea cea pacatoasa nici dupa ce a adormit intru Domnul. Cu adevarat, Xenia, dupa ce s-a apropiat mai mult de Mantuitorul, continua sa se roage pentru cei care Il iubesc pe Dumnezeu.
Condacul 1
Ţie celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu şi nebunei pentru Hristos, sfântă şi fericită maică Xenia, care ai ales nevoinţa răbdării şi relei pătimiri, cântare de laudă îţi aducem toţi cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie:
Bucură-te sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Icosul 1
Vieţii îngereşti ai râvnit maică fericită, căci după moartea soţului tău ai lepădat frumuseţea lumii acesteia şi toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului şi trufia vieţii, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viaţa ta sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soţului tău Andrei ;
Bucură-te, căci numindu-te cu nume bărbătesc neputinţa femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuţia ta ai împărţit-o oamenilor buni şi săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învăţat să lepădăm cugetarea cea deşartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 2-lea
Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna şi bogăţia lumească, rudeniile tale cele după trup te-au crezut ieşită din minţi; dar locuitorii cetăţii lui Petru văzând neagonisirea şi sărăcia ta cea de bună voie au cântat lui Dumnezeu : Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelepciunea cea dată ţie de Dumnezeu ai cunoscut-o, sfântă Xenia sub nebunia cea părută, în deşertăciunea marelui oraş vieţuind ca o locuitoare a pustiei şi înălţând neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta îţi aducem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată ţie de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea aurului prin nebunia cea părută;
Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie şi prin nevoinţa rugăciunii;
Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele şi mântuirea celor în suferinţe;
Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferinţele omeneşti în necuprinse depărtări;
Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre naşterea fiului ei;
Bucură-te, că pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai învăţat pe toţi să alerge la Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 3-lea
Cu puterea cea dăruită de sus ţie de la Dumnezeu, bărbăteşte ai răbdat arşiţa şi gerul cumplit, răstignindu-ţi trupul cu patimile şi poftele lui. Pentru aceasta, luminată fiind de Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având o, fericito, cerul ca acoperământ şi pământul aşternut trupului, ai lepădat plăcerile trupeşti de dragul împărăţiei lui Dumnezeu; iar noi văzând o asemenea minunată vieţuire, cu străpungere de inimă strigăm ţie:
Bucură-te, că ţi-ai dăruit oamenilor locuinţa ta pământească;
Bucură-te, ceea ce ai căutat şi ai primit acoperământ ceresc;
Bucură-te, ceea ce neavând nimic pe pământ, pe toţi îi îmbogăţeşti duhovniceşte;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi răbdarea prin vieţuirea ta;
Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei;
Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea şi nerăutatea;
Bucură-te, calda nostră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Prea Înalt;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bine primită pentru sufletele noastre!
Condacul al 4-lea
Prin blândeţe şi nerăutate biruit-ai, fericită maică, viforul vieţii lumeşti ce tulbura cetatea lui Petru şi ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea şi cânţi acum lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind despre tine că – pătimind pentru Hristos – dai mângâiere celor necăjiţi, întăreşti pe cei neputincioşi, şi îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei rătăciţi, oamenii aflaţi în suferinţă alergau la tine strigând:
Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului şi diavolului;
Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelşugare darurile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele;
Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflaţi în suferinţă,
Bucură-te, ceea ce ai şters lacrimile celor ce plângeau;
Bucură-te, cea încălzită în chip minunat de harul Sfântului Duh;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 5-lea
Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfinţenia ta, fericită Xenia, luminând zarea cetăţii lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea mântuirii, chemând pe toţi la pocăinţă, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul şi arşiţa, oamenii binecinstitori se străduiau să micşoreze patimile tale, aducându-ţi îmbrăcăminte şi hrană. Dar tu pe toate le împărţeai săracilor, voind a-ţi păstra nevoinţa. Iar noi, minunându-ne de sărăcia ta cea de bună voie, îţi spunem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai suferit de bună voie arşiţa şi gerul pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit;
Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin priveghe-rile de toată noaptea;
Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce nopţile le petreceai pe câmp în rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceaţa Raiului prin sărăcia duhovni-cească;
Bucură-te, că prin această dulceaţă, toate cele lumeşti le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 6-lea
Sfinţenia vieţii tale, de Dumnezeu fericito, o propovăduiesc bogaţi şi săraci, bătrâni şi tineri, toţi cei izbăviţi prin tine din felurite boli, nevoi şi necazuri. Pentru aceasta şi noi, preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucită slava nevoinţelor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, uşurând astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea, şi noi păcătoşii, îţi grăim:
Bucură-te, ceea ce ne înveţi să săvârşim în taină fapte bune;
Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toţi să se nevoiască pentru dreapta credinţă;
Bucură-te, ceea ce ajuţi celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sfinţenia bisericilor;
Bucură-te, ceea ce uşurezi strădaniile noastre pe calea mântuirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, buna mângâietoare a celor scârbiţi;
Bucură-te, cereasca ocrotire a cetăţii lui Petru;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 7-lea
Voind a izbăvi de suferinţă pe doctorul care îşi plângea soţia răposată, ai poruncit unei oarecare fecioare să alerge la Ohta şi aflându-şi acolo soţul, să-l mângâie. Şi făcându-se precum ai zis, mai apoi şi ei bucurându-se au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Minune nouă ai arătat prin rugăciune ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii celei bine cinstitoare: ’’Ia bănuţul, are să se stingă’’, proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei: iar prin rugăciune ta stingându-se văpaia şi noi cunoscând aceasta, te lăudăm aşa:
Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai îndrăznire către Dumnezeu pentru cei aflaţi în suferinţă;
Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi ca lumină puternică în rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi şi în necazuri;
Bucură-te, ceea ce scoţi din groapa pierzării pe cei stăpâniţi de patimi;
Bucură-te, ceea ce fereşti pe fecioarele cele binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiţii;
Bucură-te, ceea ce izbăveşti din deznădejde pe cei răniţi de defăimări;
Bucură-te, grabnică ajutătoare celor târâţi, prin judecăţi nedrepte;
Bucură-te, sfântă Xenia rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 8-lea
Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieţii în cetatea de scaun a patriei tale pământeşti suferind cu mare răbdare necazurile şi defăimările; iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiţi mângâiere, celor neputincioşi acoperământ şi ocrotire, celor întristaţi bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi tămăduire, pentru aceasta noi toţi grăim către tine:
Bucură-te, că locuieşti în sălaşurile cele de sus;
Bucură-te, că te rogi pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiţi şi prigoniţi;
Bucură-te, ceea ce ajuţi cu rugăciunile tale poporul drept măritor;
Bucură-te, că acoperi pe cei asupriţi care se roagă ţie;
Bucură-te, ceea ce înţelepţeşti pe asupritori;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe cei necredincioşi şi batjocoritori;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 9-lea
Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea şi setea, încă şi defăimarea de la oamenii cei nelegiuiţi, care te socoteau ieşită din minţi. Ci tu rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, şi prin neputinţa ta părută ai ruşinat pe cei puternici şi înţelepţi, care nu au cunoscut puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tău îţi vom aduce unele ca acestea:
Bucură-te, purtătoarea de dumnezeiescul Duh;
Bucură-te, ceea ce împreună cu apostolul Pavel te lauzi cu neputinţa ta;
Bucură-te, ceea ce ai mustarat lumea cu păruta ta nebunie;
Bucură-te, cea ce ai iubit din toată inima bunătăţile cele cereşti;
Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;
Bucură-te, înfricoşătoare mustrătoare a păcatului beţiei;
Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginţi;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 10-lea
Vrând să-ţi mântuieşti sufletul, ţi-ai răstignit patimile şi poftele trupului şi lepădându-te de sineţi pentru totdeauna, ţi-ai luat pe umerii tăi crucea şi ai urmat cu toată inima lui Hristos, cântându-i: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid tare şi liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ţie, maică Xenia. Pentru aceasta şi pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie:
Bucură-te, ceea ce ne îndemi la osteneală duhovnicească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de cursele vrăjmaşilor;
Bucură-te, tămâie duhovnicească, adusă prinos lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutăţii în inimile celor înverşunaţi;
Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;
Bucură-te, ceea ce tămăduieşti de boli prin tainica ta rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai arătat înţelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 11-lea
Cântare de laudă îţi aduc, fericită Xenia, cei izbăviţi din nevoi, din necazuri şi din toată ispita prin rugăciunile tale şi împreună cu tine strigă lui Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Lumină strălucitoare s-a arătat viaţa ta, sfântă maică, luminând oamenilor în întunericul acestei vieţi, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuţi şi spre lumina lui Hristos i-ai povăţuit. Pentru aceasta după datorie auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, bineplăcuto a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuţi mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mult har;
Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii;
Bucură-te, ceea ce întăreşti în credinţă pe cei neputincioşi;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi duhurile răutăţii;
Bucură-te, că ai uimit şi pe îngeri cu vieţuirea ta;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 12-lea
Har îmbelşugat izvorăşti, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta şi aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăşte-ne cu îmbelşugare tămăduiri de la Dumnezeu şi nouă, care ne rugăm ţie, ca să cântăm cu toţii: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cinstind fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm şi cu toată osârdia ţie ne rugăm: nu ne lăsa pe noi, păcătoşii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă pe Domnul puterilor ca să nu cădem din credinţa noastră ortodoxă, în care prin tine fiind întăriţi, cu bună nădejde să-ţi strigăm:
Bucură-te, ceea ce ne înveţi să suferim alături de cei necăjiţi;
Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijeşti în suferinţele noastre;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi a ne răstigni patimile şi poftele trupeşti;
Bucură-te, mijlocitoarea şi acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală;
Bucură-te că prin aceasta ai dobândit veşnica mântuire;
Bucură-te, cea care veseleşti pe cei ce aleargă la mormântul tău; Bucură-te, ceea ce mijloceşti pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmăritor;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 13-lea
O, Sfântă maică Xenia, care în viaţa ta ai purtat – pentru dragostea Mântuitorului tău – o cruce atât de grea. Primeşte de la noi, păcătoşii, această rugăciune adusă ţie. Îngrădeşte-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului şi ale tuturor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere şi virtute, ca fiecare din noi luându-şi crucea şi urmând lui Hristos să-I cânte în vecii nesfârşiţi împreună cu tine: Aliluia !
(Acest condac se citeşte de trei ori, apoi din nou icosul 1 şi condacul 1).
Rugăciune
către Sfânta şi Fericita maica noastră Xenia,
cea nebună pentru Hristos
O, sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Prea Înalt, şi întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum ca pe o floare bineânmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia ce eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, deci petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii şi păcătoşii. Ajută, sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi cu credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi în nevoinţa cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul şi ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îţi aducem mulţumire şi slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi minunat întru Sfinţii Săi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Viata Sfintei Xenia.
Sfanta Xenia a trait in Sankt Petersburg, in timpul domniei imparateselor Elisabeta Petrovna si Ecaterina a II-a, fiind casatorita cu Andrei Theodorovici Petrov, capelmaistru imperial.
Se presupune ca in primii ani Xenia a dus o viata obisnuita, destul de confortabila, prestand servicii ce nu aveau nevoie de nici o remuneratie sau rasplatire. Se pare de asemenea ca a fost fericita in casnicie, fiind cu totul devotata sotului ei, care traia insa putin cam lumeste. Desi tanar ca varsta si cu o sanatate robusta, acesta a murit subit in timpul unei petreceri de noapte.
Moartea fulgeratoare a iubitului ei sot a zdruncinat-o profund pe Xenia Grigorievna, schimbandu-i cu desavarsire viata. Pe atunci avea doar 26 ani, nu se bucurase de urmasi, iar sotul ei trecuse la cele vesnice total nepregatit. Adanc afectata de moartea sa, ea a ajuns sa se cerceteze cu luare-aminte si sa inteleaga toata trufia si desertaciunea placerilor si bogatiilor lumesti. Si-a dat seama ca adevarata valoare se afla numai in bogatia duhovniceasca, iar adevarata bucurie n-o gasim decat in Hristos.
Spre surprinderea rudelor si a prietenilor, Xenia Grigorievna a inceput sa renunte la tot ce avea. Banii si toate bunurile le-a impartit saracilor, chiar si casa i-a daruit-o dragei sale prietene Parascheva Antonova.
Rudele, considerand-o iresponsabila, au dat-o in judecata, spre a impiedica instrainarea totala a averii fostului ei sot, motivand ca moartea acestuia a dezechilibrat-o mintal. Dar in urma unui minutios examen medical, la care a fost supusa, s-a constatat ca era deplin sanatoasa, avand dreptul de a dispune in exclusivitate asupra proprietatilor sale.
Dupa inlaturarea tuturor obstacolelor lumesti, Xenia a disparut din Petersburg vreme de vreo 8 ani. Se spune ca in acest timp a trait retrasa impreuna cu o sfanta pustnica, povatuindu-se in ale rugaciunii si ale vietii duhovnicesti de catre un staret luminat.
Spre sfarsitul vietii ea s-a intors in Petersburg imbracata intr-o uniforma veche a sotului ei, de atunci refuzand sa mai raspunda la numele de Xenia Grigorievna, pe care l-a inlocuit cu cel al sotului, Andrei Theodorovici. Poate ca in devotamentul profund fata de sotul ei nadajduia ca astfel ar putea prelua din povara pacatelor lui si a nefericitei sale morti ce il surprinsese total nepregatit. Indurerata si plina de cainta pentru propriile pacate si ale sotului, si-a parasit casa, incepand sa cutreiere pe strazile marginase ale Petersburgului, cunoscute drept Storona (periferia) Petersburgului.La inceput locuitorii Storonei credeau ca este vorba despre o cersetoare cu mintea ratacita, iar vagabonzii strazii o insultau si radeau de ea. Dar ea indura totul cu umilinta, pastrand in fata ochilor imaginea suferintei cumplite a Celui fara de pacat, a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a rabdat ocari, batjocuri, chinuri si rastignire, putand fi vazuta adesea in vecinatatea parohiei Sfantul Matei, unde se aflau cele mai nevoiase locuinte.
Cu vremea, oamenii au inceput sa-si dea seama ca Xenia era mai mult decat o simpla cersetoare.Au ajuns chiar s-o invite in casele lor, oferindu-i hrana si imbracamintea necesare pentru a rezista iernilor grele ale Petersburgului. Ea insa nu le accepta niciodata imbracamintea, ci lua de la ei doar cateva copeici, cunoscute sub numele de "regele din spinarea calului", dupa infatisarea calaretului imprimat pe ele. Le impartea apoi saracilor, uneori chiar si cu o anumita proorocie.
Sfanta Xenia era intotdeauna gata sa-i ajute pe toti, in orice imprejurare. In timpul zilei ratacea pe strazi, chipul reflectandu-i starea de spirit launtrica, plina de evlavie si smerenie, de bunatate si bunavointa. Noaptea insa, pe orice anotimp, se retragea pe camp si intra in convorbire cu Dumnezeu.
Intotdeauna plina de impreuna patimire si cautand sa-i ajute pe toti in timpul calatoriei sale pamantesti, Xenia nu a uitat lumea cea pacatoasa nici dupa ce a adormit intru Domnul. Cu adevarat, Xenia, dupa ce s-a apropiat mai mult de Mantuitorul, continua sa se roage pentru cei care Il iubesc pe Dumnezeu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
