Deprinderea sufletului cu rugaciunea.

"Invatam sa ne rugam dupa cartile de rugaciuni, rugandu-ne prin mijlocirea rugaciunilor gata facute, predanisite noua de catre Domnul si de catre Sfintii Parinti care au sporit in rugaciune. Nu trebuie sa ne oprim insa aici: trebuie sa tindem inainte si, dupa ce am invatat sa ne intoarcem cu mintea si cu inima catre Dumnezeu avand ajutor din afara, trebuie sa facem experiente si ale propriei inaltari catre Dumnezeu, sa ajungem la aceea ca sufletul singur, cu spusele sale, ca sa zic asa, sa intre in impreuna-vorbire cu Dumnezeu prin rugaciune, singur sa se inalte catre Dansul si sa-L descopere si sa-I marturiseasca ce e in el si ce doreste el.
Si cu asta trebuie deprins sufletul. Va voi arata pe scurt ce trebuie facut pentru a spori in aceasta stiinta.
Si deprinderea de a te ruga cu evlavie, cu luare aminte si cu simtire dupa cartile de rugaciuni duce tot la asta - fiindca dupa cum dintr-un vas prea plin se revarsa singura apa, si din inima care prin mijlocirea rugacinilor citite s-a umplut de sfinte simtiri incepe singura sa tasnesca propria rugaciune catre Dumnezeu. Sunt insa si anumite reguli, indreptate numai si numai spre acest scop, a caror implinire sa si-o statorniceasca drept datorie oricine direste sporirea in rugaciune.
"De ce, veti zice, se roaga unii atatia ani dupa cartile de rugaciuni, si tot nu au rugaciunea in inima?" Printre altele, cred eu, de la aceea ca doar in timpul cand savarsesc pravila de rugaciune se incordeaza intrucatva ca sa se inalte spre Dumnezeu, iar in tot restul vremii nici nu-si aduc aminte de El.
De pilda, isi termina rugaciunile de dimineata si li se pare ca fata de Dumnezeu si-au implinit cu asta toate indatoririle; dupa aceea, intreaga zi nu fac decat sa se ocupe de treburi peste treburi, iar catre Dumnezeu nici nu se intorc; poate doar pe seara sa le mai vina gandul ca, iata, in curand trebuie sa stea iarasi la rugaciune si sa-si savarseasca pravila. Asa se intampla ca si atunci cand Domnul le da vreun simtamant bun dimineata, acesta e inabusit de desertaciune si de multele treburi ale zilei. Din aceeasi pricina nu vine seara cheful de rugaciune - omul nu reuseste de loc sa-si inmoaie cat de cat sufletul, si rugaciunea lui, indeobste, sporeste si se maturizeaza greu. Tocmai acest defect (cam al tuturor, nu-i asa?), trebuie indreptat, adica trebuie sa facem in asa fel ca sufletul sa nu se intoarca catre Dumnezeu numai atunci cand stai la rugaciune, ci si de-a lungul intregului rest al zilei sa se inalte spre El si sa ramana cu El fara curmare, pe cat se poate. In acest scop,
Unu: este nevoie ca in tot restul zilei sa strigam din inima cat mai des catre Dumnezeu cu spuse scurte, potrivit cu nevoia sufletului si cu imprejurarile. De pilda, atunci cand incepi ceva, sa zici: "Binecuvanteaza, Doamne!" Termini lucrul? Zi: "Slava Tie, Doamne!" - si nu numai cu limba, ci cu simtirea inimii. Se rascoala vreo patima? Zi: "Mantuieste, Doamne, ca pier!" Navaleste bezna de ganduri tulburatoare? Striga: Scoate din temnita sufletul meu!" Te trage pacatul la lucruri nedrepte? Roaga-te: "Invata-ma, Doamne, in cale!" sau "Nu da spre tulburare picioarele mele!" Pacatele te apasa si te arunca in deznadejde? Striga cu glasul vamesului: "Dumnezeule, milostiv fie mie pacatosului!" Si tot asa, in fiecare imprejurare. Sau pur si simplu zi cat mai des: "Doamne miluieste! Stapana de Dumnezeu Nascatoare, miluieste-ma!" Ingere al lui Dumnezeu, pazitorul meu cel sfant, apara-ma!", ori striga cu alte cuvinte de acest fel, numai sa strigi cat mai des in felul acesta, straduindu-te in tot chipul ca el sa iasa din inima, ca si cum ar fi stoarse din ea. Daca vom face asa, vom savarsi adeseori urcari din inima cu mintea spre Dumnezeu, dese intoarceri spre Dumnezeu, deasa rugaciune - iar indesirea aceasta impartaseste deprinderea impreuna-vorbirii mintii cu Dumnezeu.
Dar pentru ca sufletul sa inceapa a striga astfel, trebuie ca mai inainte sa il silim sa intoarca spre slava lui Dumnezeu totul - fiecare lucru al sau, mic sau mare. Si aceasta este al doilea mijloc de a deprinde sufletul sa se intoarca ziua mai des catre Dumnezeu. Pentru ca daca ne vom statornici ca lege implinirea acestei porunci apostolesti, de a face totul intru slava lui Dumnezeu, chiar daca mancati sau beti (I Cor.10,31), neaparat ne vom aminti de El nu oricum, ci cu teama de a nu proceda gresit in vreo imprejurare si de a nu-L jugni cu ceva. Asta ne va si face sa ne intoarcem spre Dumnezeu cu frica si sa cerem de la El prin rugaciune ajutor si inteptire. Intrucat aproape tot timpul facem ceva, aproape tot timpul ne vom intoarce catre Dumnezeu prin rugaciune si, prin urmare, aproape tot timpul vom studia stiinta inaltarii catre Dumnezeu in suflet prin rugaciune.
Dar pentru ca sufletul sa implineasca precum se cade si asta, adica a face troata intru slava lui Dumnezeu, trebuie sa-i creem dispozitia potrivita dis de dimineata, chiar la inceputul zilei, inainte de a iesi omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara. Aceasta dispozitie este produsa la cugetarea la cele dumnezeiesti (bogomaslie). Si tocmai aceasta este al treilea mijloc de a invata sufletul sa se intoarca des catre Dumnezeu. Cugetarea la cele dumnezeiesti este evlavioasa cugetare la insusirile si lucrarile lui Dumnezeu si la ce ne indatoreaza cunoasterea lor si legatura noastra cu ele; ea este cugetarea la bunatate, dreapta judecata, intelepciunea, atotputernicia, pretutindenea-fiintare, atotstiinta lui Dumnezeu, la facerea lumii de catre El si purtarea Lui de grija pentru ea, la randuirea mantuirii in Domnul Iisus Hristos, la harul si la cuvantul lui Dumnezeu, la Sfintele Taine, la Imparatia cerurilor. La oricare dintre aceste lucruri ai cugeta, cugetarea cu pricina va umple negresit sufletul de simtire evlavioasa fata de Dumnezeu. Cugeta, de pilda, la bunatatea lui Dumnezeu: vei vedea ca esti inconjurat de milele lui Dumnezeu atat trupeste cat si duhovniceste, si poate doar de piatra sa fii ca sa nu cazi inaintea lui Dumnezeu intr-o revarsare a umilelor simtaminte de recunostinta. Cugeta la pretutindenea-fiintare lui Dumnezeu si vei intelege ca peste tot esti inaintea lui Dumnezeu si ca Dumnezeu este inaintea ta si nu vei putea sa nu te umpli de frica evlavioasa. Cugeta la atotstiinta lui Dumnezeu si iti vei da seama ca nimic din tine nu este ascuns de ochiul lui Dumnezeu si negresit vei hotari sa iei aminte cu asprime la miscarile inimii si mintii tale, ca sa nu-L jignesti vreodata pe Atotvazatorul Dumnezeu. Cugeta la dreptatea lui Dumnezeu si te vei incredinta ca nici un lucru rau nu va ramane nepedepsit si negresit vei hotari sa cureti toate pacatele tale prin frangerea inimii inaintea lui Dumnezeu si prin pocainta. Asadar, la orice insusire si lucrare dumnezeiasca ai cugeta, orice asemenea cugetare va umple sufletul tau de simtaminte si dispozitii evlavioase fata de Dumnezeu. Ea face ca toata fiinta omului sa tinda drept catre Dumnezeu, si ca atare este mijlocul cel mai nemijlocit pentru a deprinde sufletul sa se inalte catre El. Cea mai cuviincioasa si mai indemanoasa vreme pentru aceasta este dimineata, cand sufletul nu este inca impovarat cu multimea impresiilor si a grijilor, si anume dupa rugaciunea de dimineata. Cand termini rugaciunea, aseaza-te, si cu gandul sfintit in rugaciune incepe sa cugeti acum la o insusire si lucrare a lui Dumnezeu, maine la alta, si da nastere in sufletul tau unei dispozitii potrivite acesteia. "Vino, zice Sfantul Dimitrie al Rostovului, vino, sfanta cugetare la cele dumnezeiesti, si sa ne cufundam in gandul la marile lucruri ale lui Dumnezeu!", si strabatea cu gandul ori lucrurile facerii si purtarii de grija dumnezeiesti, ori mununile Domnului si Mantuitorului nostru, ori patimirile Lui, ori altceva de felul acesta, isi misca inima prin ele si incepea sa-si reverse sufletul in rugaciune. Asa poate face oricine. Osteneala este putina, trebuie doar dorinta si hotarare - iar rodul este mult.
Asadar iata trei mijloace, in afara pravilei de rugaciune, pentru a deprinde sufletul sa se inalte in rugaciune spre Dumnezeu, si anume: a inchina dimineata un rastimp oarecare cugetarii la cele dumnezeiesti, a intoarce orice faci spre slava lui Dumnezeu si a te intoarce des catre Dumnezeu prin chemari scurte. Cugetarea la Dumnezeu va face sufletul sa faca orice lucrare a sa, dinlauntru si din afara, cu bagare de seama si s-o intoarca spre slava lui Dumnezeu. Iar aceste doua lucruri vor pune sufletul intr-o asemena pozitie, incat din el vor tasni adesea chemari de rugaciune catre Dumnezeu. Acestea trei - cugetarea la cele dumnezeiesti, a face totul spre slava lui Dumnezeu si desele strigari - sunt cele mai eficace unelte ale rugaciunii mintii si inimii. Fiecare din ele inalta sufletul catre Dumnezeu. Cine si-a statornicit randuiala de a exersa in ele va dobandi in scurta vreme deprinderea de a pune suisuri in inima sa catre Dumnezeu. Osteneala aceasta seamana cu un urcus pe munte. Cu cat se suie omul mai sus, cu atat respira mai liber si mai usor. Si aici e la fel: cu cat se deprinde cineva in mai mare masura cu exercitiile amintite, cu atat isi inalta mai mult sufletul, iar cu cat se inalta mai sus sufletul, cu atat mai liber va lucra in el rugaciunea. Sufletul nostru este din firea sa locuitor al dumnezeiestii lumi de Sus. Acolo i s-ar cuveni sa fie neincetat atat cu gandirea, cat si cu inima, insa povara gandurilor si impatimirilor lumesti il apasa si il trage in jos. Mijloacele aratate il rup putin cate putin de pamant, iar la un moment dat il vor rupe cu totul. Cand il vor rupe cu totul, sufletul va intra pe taramul sau si va locui cu dulceata Sus - aici cu inima si cu gandul, iar mai tarziu si cu insasi fiinta sa se va invrednici sa petreaca inaintea fetei lui Dumnezeu impreuna cu cetele ingerilor si sfintilor. Lucru de care sa va invredniceasca pe voi, pe toti, Domnul cu harul sau. Amin!"

Sfantul Teofan Zavoratul

Inceputul stiintei rugaciunii.

"Lucrarea rugaciunii este cea dintai lucrare in viata crestina. Daca in privinta randuielii obisnuite a lucrurilor este intemeiata zicala: , cu atat mai mult poate fi aplicata la rugaciune, a carei lucrare nu trebuie sa cunoasca intrerupere si ale carei trepte nu au hotar.
Imi amintesc de inteleptul obicei al Sfintilor Parinti din vechime, potrivit caruia ei, dandu-si binete unul altuia cand se intalneau, nu intrebau de sanatate si de nimic altceva, fara numai de rugaciune, zicand: sau Lucrarea rugaciunii in ei era semnul vietii duhovnicesti si ei o numeau "suflare (respiratie) a duhului". Este respiratie in trup? Trupul traieste. In ceteaza respiratia? Inceteaza viata. Asa si in duh. Este rugaciune> Duhul traieste. Nu este rugaciune? Nu este viata in duh.
Totusi, nu orice rostire de rugaciune este rugaciune cu adevarat. A sta inaintea icoanei, acasa ori in biserica, si a bate metanii nu este inca rugaciune ci ceva ce tine de rugaciune; a spune rugaciune pe dinafara, sau a le citi din carte, sau a le asculta rostite de altul, inca nu este rugaciune, ci doar o unealta sau mijloc de descoperire si de intetire a ei. Rugacinea in sine este ivirea in inima noastra, unul dupa altul, a simtamintelor evlavioase catre Dumnezeu - simtamintelor defaimarilor de sine, devotamentului, recunostintei, slavoslovirii, iertarii, caderii cu osardie inaintea Lui, frangerii inimii, supunerii fata de voia dumnezeiasca si asa mai departe. Toata grija noastra trebuie sa fie pentru aceea ca in vremea rostirii rugaciunii aceste simtamine si cele asemenea lor sa umple sufletul nostru, asa incat atunci cand limba rosteste rugaciuni sau urechea le asculta, iar trupul bate metanii, inima sa nu fie pustie, ci in ea sa domneasca vreun simtamant care tinde spre Dumnezeu. Cand aceste simtaminte exista, ceea ce rostim este rugaciune; cand nu exista, nu este inca rugaciune.
Pare ca nu-i nimic mai simplu si mai firesc pentru noi decat rugaciunea, altfel spus tinderea inimii catre Dumnezeu. Si totusi ea nu se gaseste la toti si intodeauna.Ea trebuie starnita, iar odata starnita trebuie intarita - altfel spus, trebuie sa educam in noi insine duhul rugaciunii. Cel dintai mijloc pentru aceasta este citirea sau ascultarea cuvintelor de rugaciune. Savarseste asa cum se cuvine aceasta citire sau ascultare, si negresit vei starni si vei intari suis in inima ta catre Dumnezeu, altfel spus vei intra in duhul rugaciunii.
In cartile noastre de rugaciuni se afla rugaciuni ale Sfintilor Parinti: Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si ale altor mari rugatori. Fiind plini de duhul rugaciunii, ei au infatisat in cuvinte cele insuflate lor de duhul acesta si le-au predanisit noua. In rugaciunile lor se misca marea putere a rugaciunii si cine patrunde in ele cu toata luarea aminte si ravna, acela, in virtutea legii actiunii si reactiunii, gusta negresit din puterea rugaciunii, pe masura apripierii asezarii sale leuntrice de asezarea potrivita rugaciunii. Pentru ca citirea sau ascultarea rugaciunii sa ni se faca mijloc eficace de aducare a rugaciunii, trebuie sa o savarsim in asa fel ca gandul si inima se recepteze continutul rugaciuilor care o alcatuiesc. Voi arata in acest scop, cele mai simple 3 metode:
1. nu purcede la rugaciune fara pregatire, fie ea si scurta;
2. nu o savarsi la nimereala, ci cu luare aminte si cu simtire;
3. sa nu treci la indeletnicirile obisnuite indata ce ai terminat rugaciunea.
Sa zicem ca citirea sau ascultarea rugaciunilor este pentru noi o treaba cat se poate de obisnuita, dar nu se poate nicidecum ca ea sa nu ceara o pregatire. Ce este mai obisnuit decat cititul sau scrisul pentru cei ce stiu sa citeasca si sa scrie? Si totusi, apucandu-ne sa scriem sau sa citim, nu incepem deodata, ci zabovim putin, macar atat cat avem nevoie pentru a ne aseza intr-o pozitie potrivita. Cu cat mai mult este nevoie, inainte de rugaciune, de actiuni pregatitoare pentru rugaciune, de actiuni pregatitoare pentru rugaciune, mai ales atunci cand indeletnicirea premergatoare tinea de un cu totul alt domeniu decat cel caruia ii apartine rugaciunii.
Asadar, cand purcezi la citirea rugaciunilor dimineata ori seara, stai sau sezi, sau plimba-te putin, si in acest rastimp sa-ti osteneala sa-ti trezvesti gandul, desfacandu-l de toate treburile si lucrurile lumesti/ Dupa aceea cugeta: cine este Cel spre Care te intorci in rugaciune si cine esti tu, care ai sa incepi acum aceasta intoarcere prin rugaciune catre El, si in potrivire cu aceasta, desteapta in sufletul tau dispozitia starii inaintea lui Dumnezeu in inima, stare defaimatoare de sine si patrunsa de frica evlavioasa. In asta consta toata pregatirea si anume in a sta cu evlavie inaintea lui Dumnezeu: pregatire mica dar nicidecum neinsemnata. Aici se pune inceputul rugaciunii, iar inceputul bun inseamna jumatate din lucrare.
Dupa ce te-ai randuit launtric in acest fel, stai inaintea icoanei si, dupa ce ai facut cateva metanii, incepe obisnuitele rugaciuni: "Slava Tie, Dumnezeul nostru, Duhul adevarului... vino si Te salastuieste intru noi..." si celelalte. Rosteste fara graba, patrunde cu mintea in fiecare cuvant si du pana la inima ideea fiecarui cuvant", adica "intelege ce citesti si simte ceea ce ai inteles". Nu e nevoie de alte reguli. Acestea doua - "intelege" si "simte" - , implinite asa cum trebuie, impodobesc orice rostire de rugaciune cu vrednicie adevarata si ii impartasesc toata lucrarea cea roditoare. Citesti: "Si ne curateste pe noi de toata intinaciunea"? Sa iti simti intinarea, sa doresti curatia si sa o cauti cu nadejede de la Domnul. Citesti: "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri?" Si in sufletul tau sa ierti, si cu inima care a iertat toate tuturor sa ceri pentru tine de la Domnul iertare. Citesti "Faca-se voia Ta"? Si in inima ta sa incredintezi pe de-a-ntregul Domnului soarta ta si sa te arati gata a intampina fara cartire, cu seninatate, tot ce Ii va placea Domnului sa trimita asupra ta. Daca vai lucra astfel la fiecare stih al rugaciunii tale, vei avea o rugaciune adevarata.
Pentru a o putea savarsi cu mai mult spor in felul acesta, iata ce sa faci:
1. sa ai pravila de rugaciune, cu binecuvantarea parintelui tau duhovnicesc, nu mare, ci de asa fel incat sa o piti indeplini fara graba in conditiile unei zile de lucru obisnuite;
2. inainte de a te ruga, in timpul liber citeste cu luare aminte rugaciunile care intra in pravila ta, intelege pe deplin fiecare cuvant si patrunde-l cu simtirea, asa incat sa stii dinainte ce trebuie sa ai in suflet la fiecare cuvant, iar si mai bine este sa inveti pe dinafara rugaciunile randuite. Daca vei face asa, in timpul rostirii rugaciunii iti va fi usor sa intelegi si sa simti. Mai ramane o singura greutate: gandul zburator va tot fugi la alte lucruri. In aceasta privinta iata ce este de facut:
3. trebuie sfortare pentru pastrarea luarii aminte, stiind dinainte ca gandul va fugi. Dupa aceea, cand in timpul rugaciunii el va fugi, adu-l inapoi. Iarasi va fugi? Iar adu-l inapoi, si tot asa de fiecare data. Insa de fiecare data sa nu uiti sa citesti iarasi ceea ce citeai atunci cand a fugit gandul, prin urmare, fara luare aminte si fara simtire; si chiar daca gandul tau fuce de cateva ori in timpul rostirii aceluiasi loc, citeste locul cu pricina de cateva ori, pana ce vei ajunge sa o faci cu intelegere si simtire. Daca vei birui o data aceasta piedica, poate ca alta data nu se va mai repeta cu aceeasi putere. Asa trebuie sa faci cand gandul fuge si se imprastie. Poate insa ca un anumit cuvant lucreaza cu asemenea putere asupra sufletului, incat acesta nu vrea sa mearga mai departe cu rostirea rugaciunilor, si cu toate ca limba zice rugaciuni, gandul tot fuge inapoi, la locul care a lucrat astfel asupra lui. In acest caz,
4. opreste-te, nu citi mai departe, ci opreste-te cu luare aminte si cu simtire asupra acelui loc, hraneste-ti sufletul cu el sau cu acele cugetari carora el le da nastere. Si nu te grabi sa te rupi de starea aceasta, asa incat, daca vremea te stramtoreaza, mai bine lasi neterminata pravila decat sa strici o asemenea stare. Ea te va adumbri, poate, intreaga zi, ca un inger pazitor!
Asemenea lucrari harice asupra sufletului in timpul rugaciunii arata ca duhul rugaciunii incepe sa prinda radacini si prin urmare, pastrarea acestei stari este mijlocul cel mai de nadejde pentru educarea si intarirea in noi a duhului de rugaciune.
In cele din urma, ai terminat rugaciunea, nu treci indata la alte indeletniciri, oricare ar fi ele, ci stai si cugeta macar un pic, la ce ai savarsit si la ce te indatoreaza, straduindu-te, daca ti-a fost dat sa simti ceva in timpul rugaciunii, sa pastrezi lucrurl cu pricina si dupa incheierea ei. De altfel daca cineva isi face rugaciunile cum se cade, nu va mai avea chef sa se ocupe grabnic de treburi. Asa e felul rugaciunii! Ceea ce spuneau stramosii nostri cand s-au intors de la Tarigrad, ca cine a gustat dulce nu mai voieste amaraciune, se implineste cu oricine s-a rugat bine in vremea pravilei. Si se cuvine a sti ca tocmai gustarea acestei dulceti a rugaciunii e scopul pravilei si ca pravila educa duhul rugaciunii tocmai prin aceasta gustare.
Daca veti respecta aceste putine reguli, veti vedea in curand rodul ostenelii rugaciunii. Iar cine le implineste si fara indicatiile acestea deja gusta, bineinteles, rodul despre care vorbim. Orice pravila lasa urma rugaciunii in suflet, continuarea ei statornica dupa aceeasi randuiala face aceasta urma sa prinda radacini, iar rabdarea in osteneala aceasta va altoi pe ea si duhul rugaciunii. Pe care sa vi-l daruiasca Domnul, pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoare!"

Sfantul Teofan Zavoratul - Stiinta rugaciunii.

Cuvinte de folos in Postul Mare.

Suntem in Marele Post al anului, Postul Pastelui, zile cand este necesar sa ne regasim, sa ne analizam interiorul sufletului nostru, sa luptam sa indepartam de acolo ce este rau si raul sa-l inlocuim cu binele.
Am cumparat o carte de ceva vreme si , inca o data imi dau seama ca nimic nu este intamplator din tot ce facem noi in aceasta viata, o carte care se numeste "Stiinta rugaciunii" de Teofan Zavoratul. Am cumparat-o si am rasfoit-o, nu prea mi s-a parut ca este ceea ce cautam eu la vremea aia asa ca a ajuns alaturi de altele in biblioteca. De cand a inceput acest Post ma gandeam sa-mi imbunatatesc rugaciunea si am ajuns la acesta carte care acum mi s-a parut o adevarata comoara!
Am gasit exact ce ma preocupa pe mine, cum sa-mi imbunatatesc rugaciunea, foarte multe cuvinte de folos!
"Cat de felurite sunt caile pe care Domnul duce la desavarsire crestina sufletele ce Ii sunt devotate! Pe unul il duce prin necazuri, iar pe altul prin bunastare; pe unul prin carti, care sunt in afara, iar pe altul prin insuflarile cele launtrice; unele se vad, celelalte sunt tainuite. In aceasta idee va voi spune ce a fost cu Sfantul Herma, barbat apostolic. Veti vedea cat de grijulie si cat de inventiva este dragostea lui Dumnezeu, care ne calauzeste spre mantuire, si totodata veti primi nu putine lectii de judecare corecta a felului in care alergati" scrie in Inainte-cuvantarea acestei carti ceea ce mie mi s-a parut extraordinar de interesant, ceea ce nu am vazut si in clipa cand am cumparat-o!

Sfantul Teofan Zavoratul incepe cu exemple din viata sf.Herma.

Herma a trait pe vremea Apostolilor la Roma. El ii era cunoscut Apostolului Pavel si este laudat de el in "Epistola catre romani" ca unul dintre cei mai buni crestini ai Romei (Rom.16,14). Insusirea caracteristica a sufletului sau era alcatuita din simplitatea foarte sincera a credintei si supunerea fara cartire fata de insuflarile dumnezeiesti. Aceste calitati ale inimii au atras asupra lui un deosebit har de la Dumnezeu si Domnul l-a invrednicit de vedenii si descoperiri neobisnuite, din care este alcatuita toata viata lui. Intrucat aceste minunate semne dumnezeiesti, ziditoare in sine, au fost insotite si de lamuriri la fel de ziditoare, Herma a primit porunca sa descrie tot ce i-a fost descoperit, spre folosul intregii Sfinte Biserici a lui Dumnezeu. Herma a implinit porunca si a alcatuit o carte pe care a numit-o Pastorul si care in vremurile dintai ale crestinismului se citea in biserici alaturi de scrierile apostolesti.
Pastorul este alcatuita din trei parti:
1. vedenii;
2. porunci;
3. parabole.

Vedeniile au fost patru la numar:
- prima priveste cu precadere persoana lui Herma,
- a doua mai mult familia lui,
- a treia intocmirea launtrica a Bisericii lui Dumnezeu,
- a patra destinul extrerior al acestei Biserici si al tuturor celor ce se mantuiesc.

Cartea aceasta o putem citi si pe internet, am gasit-o aici:
http://www.scribd.com/doc/3895719/Evanghelii-apocrife-Pstorul-lui-Herma

Sfantul Teofan Zavoratul vrea sa ne invete in cartea sa cum sa ne rugam si extrage din aceasta carte Pastorul invataturi legate de rugaciune foarte folositoare.
In cartea a doua a sf.Herma, Poruncile, Sf. Herma vorbeste cu Ingerul sau pazitor care ii infatiseaza 12 porunci:
1- Sa crezi in Unul Dumnezeu, in Treimea Cea inchinata, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute, Care dintru nimic a chemat la fiinta toate fapturile si le-a daruit atatea desavarsiri cate poate incapea fiecare.
2- Sa traiesti in curatie si neprihanire, sa nu-ti vatami aproapele nici macar cu cuvantul, ci, dimpotriva, sa ii ajuti pe toti in nevoile lor, fara sa faci deosebire cine cere si cui dai.
3- Cuvant putred sa nu iasa din gura ta: sa iubesti adevarul si sa fugi de minciuna.
4- Ca pe lumina ochilor sa pazesti credinta in casnicie, pentru ca aceasta este lege nestramutata a Fcatorului - a fi curat si fara de prihana inaintea fetei Lui fie in feciorie, fie in casnicia pazita cu cinste. Te-ai insurat? Nu cauta dezlegare sau alta sotie. Ai imbratisat randuiala de a petrece in feciorie? Nu cauta sotie. Cand moare sotul sau sotia, jumatatea ramasa in viata nu pacatuieste daca se casatoreste a doua oara, dar se invredniceste de mai mare cinste de la Dumnezeu daca hotaraste sa isi pastreze vaduvia in curatie si in neprihanire.
5- Mergand pe calea poruncilor, nu poti sa ocolesti piedicile si ostenelile. Imbarbateaza-te si sa se intareasca inima ta; fii rabdator in lucrarea faptelor cele bune si in suferirea tuturor neplacerilor care apar pe aceasta cale.
6- Adu-ti aminte ca pe langa fiecare om sunt doi ingeri: unul bun si unul rau. Unul il trage la fapte bune, iar celalalt la pacate si patimi. Deci ia aminte la sine-ti, si catre cel dintai sa te pleci, iar pe cel de-al doilea sa-l indepartezi, dandu-ti seama dupa gandurile launtrice ale inimii care dintre ei iti da sfaturi in acea clipa si vrea sa stapaneasca asupra ta.
7- Numai de Dumnezeu, Facatorul si Purtatorul de grija si Mantuitorul tau sa te temi, si cu temerea cea desarta de duhurile intunericului sa nu injosesti credinciosia prunceasca fata de El si nadejdea cea tare catre Dansul.
8- Ai grija sa te arati implinitor plin de ravna al tuturor poruncilor lui Dumnezeu, fara deosebire si lucrator osarduitor al tutror faptelor pecare ingerul le insufla inimii tale sau le arata trebuincioase imprejurarile vietii tale, si vei fi fiu al Imparatiei, nu rob.
9- Roaga-te, osteneste-te cu prisosinta in rugaciune, neaincetat roaga-te, ca de fiecare data, asa cum trebuie, sa se pogoare de Sus asupra ta puterea de a face binele si ajutorul de a te abate de la rau. Rugaciunea il face pe pamantean locuitor al cerului si il imbraca in curatia si in sfintenia cereasca.
10- Fugi de mincinosii proroci-ghicitori si vrajitori, prin care vrasmasul ii trage in pierzare pe robii lui Dumnezeu. Cei slabi in credinta merg la amagitorii acestia, iar ei, raspunzandu-le dupa pofta inimii lor, le umple capetele de nadejdi inchipuite. Amestecand cu o picatura de adevar o mare minciuna, ei ii insala si ii trag iarasi la paganism. Cine crede cu adevarat in Dumnezeu si s-a incredintat Lui nu se va duce la ei, unul ca acesta cauta cerul, iar ghicitorii ghicesc de obicei doar despre cele pamantesti.
11- Invatatoare, singura invatatoare sa-ti fie Biserica lui Dumnezeu Celui Viu, stalpul si intarirea adevarului. In ea este lumina cunostintei celei nestramutat adevarate. In afara ei este bezna si intuneric, unde stapanitorul acestei lumi a pus scaunul sau invatatoresc si orbeste intelegerea celor ce iau aminte la el si nu vor sa asculte glasul Bisericii, din pricina ca sunt lumesti. Iata piatra de incercare; ce nu potriveste cu invatatura Bisericii, e glasul parintelui minciunii. Ia aminte si pazeste-te curat de caderea aceasta. Iata inca un semn: cuvantul adevarului instapaneste pace adanca, tihna si dulceata in inima credincioasa, pe cand cuvantul celor mincinosi staneste inchipuiri si indoieli si la fel ca apa sarata, aprinde setea de cunoastere, ferecand mintea, ca pe un rob, intr-i pustie intunecata, unde nimic nu este sigur.
12- Fara povatuitori foarte apropiati este cu neputinta a trai in sfintenie pe pamant. Pe acestia ii vei gasi in Biserica, unde Duhul Sfant ii pune sa pasca turma lui Hristos. Roaga-L pe Domnul sa-ti daruiasca ceea ce este de buna treaba. In ceasul cand va fi nevoie, El iti va grai cuvant de mangaiere chiar si fara sa I-o ceri tu. Duhul lui Dumnezeu te va invata ce se cuvine sa spui, si vei auzi de la El ce vrea de la tine Dumnezeu. Ferete-te, totusi, si in acesta privinta de duhurile amagitoare. Smerenia si obiceiurile line il impodobesc pe povatuitorul adevarat, iar unde este pompa in cuvant si in viata, acolo este amagire. Ia aminte la aceasta si te vei mantui!"

La fel ca si Sf Herma si noi ne intrebam daca exista cineva care poate implini asa cum se cade toate aceste porunci?
La care Ingerul Pazitor raspunde:
"Primeste-le intru simplitatea inimii, fara sa despici firul in patru, si nu vei intampina in implinirea lor nici o greutate - dar indata ce vei incepe sa chibzuiesti in inima ta daca poti si cum poti sa implinesti una si alta si daca nu e chip sa te slobozesti cumva de sub acest jug, vrajmasul se va strecura, va vari moleseala in inima ta si te va face neinstare de nici un bine. Dar ce sa mai intindem vorba! Sa stii ca daca nu vei implini ceva din toate acestea, nu veti avea parte de mantuire, nici tu, nici copiii tai, nici restul familiei tale".
In partea a treia a cartii lui Herma, in continuare ii vorbeste Ingerul Pazitor:
"... infraneaza-te de la desertaciune, de la grija de multe, de la multele intreprinderi. Incurcandu-te intr-o gramada de treburi, vei uita cu usurinta de Dumnezeu si de lucrurile placute Lui. Si gandul tau si inima ta vor fi prinse de cu totul alte lucruri. Si atunci nu vei scapa de pacate multe si grele. Sa traiesti intr-o asemenea lepadare de lume, sa ravnesti doar implinirea cu strictete a poruncilor lui Dumnezeu, in care este toata nadejdea de mantuire. Daca ai nevoie sau doresti sa meriti o mai mare bunavointa dumnezeiasca, adauga nevointa, mai ales nevointa postului, care are mare pret inaintea ochilor lui Dumnezeu. Atunci cand postesti insa, iata cum sa postesti: sa nu-ti ingadui nici o nedreptate, sa savarsesti din inima curata slujirea lui Dumnezeu, sa nu ingadui sa apara in suflet dorinte rele si sa petreci cu gandul Sus, de unde fara indoiala se vor pogoti toata bunatatile fagaduite celor ce se ostenesc. Facand aceasta, sa nu gusti nimic altceva, fara numai paine si apa, iar banii pe care ar trebui sa-i cheltuiesti pentru o masa intreaga obisnuita pune-i deoparte si sa-i unei vaduve, unui orfan sau unui sarac. Pentru a implini mai usor toate acestea, cel ce posteste trebuie sa se insingureze de dimineata si sa se dedice rugaciunii. Aceste nevoine ale postirii ne sunt neaparat trebuincioase pentru a ne curati prin pocainta pacatele. Sa nu crezi ca se sterg indata pacatele celor ce au pacatuit si acum aduc prinos de pocainta! Cel ce se pocaieste trebuie sa-si potoleasca pornirile patimase prin toate mijloacele smeritoare si sa poarte tot felul de osteneli. Si cand va rabda tot ce ii e randuit, atunci se ca milostivi de el Ziditorul si ii va da inapoi mila Sa, si cu dulceata pacii va tamadui constiinta intaratata, care ii sfasie inima. A pacatui este usor, dar a plati pentru pacat nu este usor. Inca e o dovada de mila faptul ca se da putinta de a indupleca spre milostivire dreapta judecata dumnezeiasca."

Parintele Petroniu Tanase.

Parintele Petroniu Tanase, fostul egumen al Schitului romanesc Prodromu din Muntele Athos, a trecut la cele vesnice, marti, 22 februarie, in jurul orelor 16.00.

Parintele protosinghel Petroniu Tanase s-a nascut in anul 1914, in comuna Farcasa, in judetul Neamt. Ravna monahala, ce i-a cuprins sufletul inca din tinerete, l-a dus pe acesta in obstea Manastirii Neamt, unde se va si calugari. Parintele va ajunge apoi in Manastirea Antim, din Bucuresti. Cu toate ca a renuntat la lume, tanarul monah a urmat cursurile Facultatii de Teologie, alaturi de alte studii in Matematica si Filosofie
Parintele Adrian Fageteanu, intrebat despre Parintele Petroniu Tanase, va spune: "Avva Petroniu Prodromitul? Cel mai smerit. Cel mai smerit. Cel mai smerit." Tot el nu va spune ca, in anul 1937, perioada in care obstea Manastirii Antim a fost cea mai numeroasa, numarand 38 de monahi, cel mai smerit dintre ei si singurul care nu se indreptatea pe sine era Parintele Petroniu Tanase; la acea data, Parintele Petroniu avea doar 23 de ani."Toata actuala randuiala a bibliotecii i se datoreaza. Poate de aceea, desi e staret, continua sa se ocupe tot el de ea, aceasta fiind parte din viata sa, din ascultarea sa."

Dorul pentru o viata imbunatatita, asemeni marilor parinti nevoitori, i-au indrumat pasii spre Gradina Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos. Parintele Petroniu Tanase va ajunge in Sfantul Munte in anul 1978, el facand parte din a doua generatie de monahi trimisa de Patriarhia Romana spre a revigora obstea Schitul romanesc Prodromu.
Din anul 1984, parintele Petroniu Tanase a fost si protosinghel, si duhovnic, si bibliotecar. Nicolae Baciut, vizitand si admirand ordinea din biblioteca, va spune: "simt din nou ca sunt roman, cu tot cu pamantul pe care-l calc. Chiar daca e, administrativ vorbind, pamant grecesc, deasupra lui e duh romanesc. Si biserica, si curtea, si trapeza, chiliile, gradina - toate respira romaneste", iar acest lucru se datoreaza, atat cat tine de om, Parintelui Petroniu Tanase."Mare teolog si mare ascet!" Cand Placide Deseille l-a rugat pe parintele Macarios Simonopetritul (bibliotecar si autor al cartii "Triodul explicat") sa-l duca la un parinte dupa cuvant de folos, au venit, impreuna cu egumenul Elisei si toata sinaxa manastirii, la Avva Petroniu!"Merg pe jos, aceasta e bucuria mea, pentru ca multi Sfinti Parinti au sfintit pietrele acestea cu sudorile lor." Calcand pe urmele sfintilor de odinioara, parintele simte bucuria comuniunii si a rugaciunii neincetate."

Din gandurile unui parinte isihast - Avva Petroniu Tanase Prodromitul

"Chemarea Sfintei Ortodoxii pentru Parintele Petroniu poarta chipul chemarii la vietuirea monahala. Sunt emotionante paginile in care acesta relateaza primii sai pasi in manastire sau in scolile monahale si intalnirea sa cu colegii de generatie si de vocatie. Parintele Petroniu apartine unei generatii de monahi romani, cu adevarat binecuvantate de Dumnezeu, chemate sa traverseze una dintre cele mai grele perioade din istoria neamului si a Bisericii romanesti, cu ascultari si raspunderi bisericesti importante."

Calcand pamantul athonit al Prodromului, Nicolae Baciut scria: "In scurt timp, Parintele Petroniu Tanase va ajunge sa fie indragit si cautat pentru sfat de catre romani si greci, deopotriva.

Parintele Ioanichie de la Manastirea athonita Simonos Petra, il va numi: "Parintele Petroniu de la Prodromu imbina perfect dragostea cu asceza si nevointa cu blandetea. Pana acum cativa ani parintele Petroniu se ruga la priveghere stand toata noaptea in picioare, de seara pana dimineata. Sa ingenunchezi era o adevarata binecuvantare."

Nimeni, dintre cei ce au pasit in Schitul Prodromu, nu poate uita chipul luminos al Parintelui Petroniu Tanase si cuvintele duhovnicesti ale batranului, oferite pe cale, pe o banca, in lumina rasaritului sau in amurg.

Parintele Petroniu Tanase - carti publicate din dragostea fata de ucenici

1. "Chemarea Sfintei Ortodoxii" - Editura Bizantina, 2006

2. "Icoane Smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca" - Schitul Prodromu, 2002

"Sfantul Isaac Sirul ne da aceasta minunata invatatura: "Cand te intalnesti cu aproapele tau, sileste-te sa-l cinstesti mai presus de masura lui.. Lauda-l chiar si pentru cele ce nu le are.. Spune-i tot binele si tot ce este spre cinstirea lui." Si lucrul este firesc: asa cum cinstind icoana, cinstea se urca la chipul infatisat in icoana, tot asa cinstirea omului, a chipului lui Dumnezeu, se urca la cinstirea insasi a lui Dumnezeu. Traindu-mi viata smerita in lumea celor multi, anonimi, smeriti, am avut bucuria sufleteasca sa surprind unele din aceste frumuseti ale confratilor, pe care le-am insemnat aici spre, slava lui Dumnezeu. Cel minunat intru Sfintii Sai, si cu dorul de a bucura si pe altii din intalnirea cu ele." (Ieromonah Petroniu Tanase)

3. "Bine esti cuvantat, Doamne - Meditatii, Editura Bizantina 2004

"Bine esti cuvantat, Doamne!". Cand chipul senin al unui frate si cuvantul lui iubitor ma intampina si inima tresalta de duhovniceasca bucurie, un glas tainic dinlauntru murmur: "Bine esti cuvantat, Doamne!". In fata sfantului Prestol cand inima se topeste inaintea milostivirii celei negraite a Stapanului, un fior adanc suspina: "Bine esti cuvantat, Doamne!"."Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Cand piciorul sovaie si este amenintat cu alunecare in prapastie, un strigat de ajutor izbucneste: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Cand vrajmasul imi da tarcoale, sa ma inghita, inima infricosata cauta pe Domnul: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Si asa, adeseori: in chilie, la biserica, la lucru, la masa, pe cale, ma vad ca la spovedania cea de taina din fata Stapanului si in inima rasuna cele doua refrenuri: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!"


4. "Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului" - Editura Trinitas

"Este gresit sa se creada ca Biserica e inapoiata, retrograda, ca s-au schimbat vremurile si ca trebuie si ea sa se modernizeze. Biserica este traditionalista tocmai pentru ca are niste valori de aparat. Nu e vorba de inchistare, ci de consecventa in sfintele randuieli."Romanii nu au venit la Muntele Athos si nu au facut donatii ca sa aiba o manastire. Au facut-o pentru desavarsirea lor sufleteasca. Am avut, candva, multi calugari la manastiri precum Marea Lavra, Karakalu si Dionisiu. Sunt si acum multi calugari romani, raspanditi in Sfantul Munte."Sunt lucruri foarte interesante si frumoase in ortodoxia noastra romaneasca. Fiecare tara isi are amprenta si specificul ei crestin ortodox. Nu putea sa se intample altfel cu poporul roman. Sunt lucruri ce tin de evlavia credinciosilor nostri simpli.

De exemplu, ducandu-ma odata acasa de Pasti, in Joia Mare, o batrana se intorcea tarziu acasa si mama a intrebat-o de unde vine. A raspuns ca vine de la o vecina care este bolnava. - Domnul Hristos a spalat astazi picioarele ucenicilor, eu sa nu fac nimic? M-am dus si am spalat picioarele la o femeie bolnava, in pat. - O femeie fara carte!"Luxul, facilitatile tehnice nu se potrivesc cu spiritul manastiresc. Unele lacasuri primesc fonduri de la Uniunea Europeana, dar confortul nu este facut pentru duh, ci pentru trup. Prin navala lumescului, trairea athonita se dilueaza."Ce spune Mantuitorul? - Iar voi fiti desavarsiti, ca Tatal vostru desavarsit este. Fiti sfinti, ca Tatal vostru Sfant este. - Chemarea omului este desavarsirea, este sfintenia. Dumnezeu i-a dat putere omului sa fie desavarsit, iar omul e obligat sa se desavarseasca.

Desavarsirea e interesul nostru. Orice si oriunde ar fi, omul are posibilitatea sa se desavarseasca si sa fie fericit. Suntem datori sa inmultim talantul pe care ni-l da Dumnezeu. Ne mantuim prin Har, dar trebuie si noi sa punem straduinta." "Mai ieri ne ingrijoram la vestea sosirii luptelor celor duhovnicesti, de la inceputul Postului. Cateva zile doar ne despart de cutremurul si tanguirea Golgotei. (...) Dar, pana sa ajungem aici, a trebuit sa calatorim pe o cale stramta, insa foarte sigura, bine batatorita, pentru ca pe ea au calatorit multi inaintea noastra; aceea pe care ne-a aratat-o pas cu pas Sfantul si marele Post. (...) Va veni insa vremea cand calatoria pe calea cea stramta se va fi sfarsit pentru totdeauna. Cand va fi trecut putina osteneala si vom fi ancorat in limanul odihnei celei vesnice. Cu ochii mintii atintiti necontenit spre acest tarm, sa ne ducem mai departe calatoria. Putina este osteneala.. Gandurile de fata, un tovaras smerit pe aceasta cale." (Parintele Constantin Coman)

Lucrarea, constituindu-se intr-o meditatie asupra perioadei Postului Mare, subliniaza de fapt principalele coordonate ale vietii crestinului ce cauta calea spre Imparatia lui Dumnezeu. "Asadar, Usile pocaintei sunt usile cerului deschise in inimi. De aceea, perioada Triodului, ca scoala a eliberarii de pacat si nevointa pentru mantuire, este un urcus spre Sfintele Pasti, o ridicare a sufletului din pacat pentru a-L intalni pe Hristos, Cel Inviat, caci Invierea lui Hristos este cu adevarat viata imparatiei lui Dumnezeu, impartasita oamenilor". (P.F. Parinte Patriarh Daniel).

Dumnezeu sa il odihneasca in pace.


http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-petroniu-tanase-69757.html

Mitropolitul BARTOLOMEU ANANIA

BANCHERUL

Sfanta Xenia, cea nebuna pentru Hristos.

Acatistul Sfintei Xenia

Condacul 1
Ţie celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu şi nebunei pentru Hristos, sfântă şi fericită maică Xenia, care ai ales nevoinţa răbdării şi relei pătimiri, cântare de laudă îţi aducem toţi cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie:
Bucură-te sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Icosul 1
Vieţii îngereşti ai râvnit maică fericită, căci după moartea soţului tău ai lepădat frumuseţea lumii acesteia şi toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului şi trufia vieţii, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viaţa ta sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soţului tău Andrei ;
Bucură-te, căci numindu-te cu nume bărbătesc neputinţa femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuţia ta ai împărţit-o oamenilor buni şi săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învăţat să lepădăm cugetarea cea deşartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 2-lea
Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna şi bogăţia lumească, rudeniile tale cele după trup te-au crezut ieşită din minţi; dar locuitorii cetăţii lui Petru văzând neagonisirea şi sărăcia ta cea de bună voie au cântat lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 2-lea
Înţelepciunea cea dată ţie de Dumnezeu ai cunoscut-o, sfântă Xenia sub nebunia cea părută, în deşertăciunea marelui oraş vieţuind ca o locuitoare a pustiei şi înălţând neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta îţi aducem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată ţie de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea aurului prin nebunia cea părută;
Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie şi prin nevoinţa rugăciunii;
Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele şi mântuirea celor în suferinţe;
Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferinţele omeneşti în necuprinse depărtări;
Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre naşterea fiului ei;
Bucură-te, că pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai învăţat pe toţi să alerge la Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 3-lea
Cu puterea cea dăruită de sus ţie de la Dumnezeu, bărbăteşte ai răbdat arşiţa şi gerul cumplit, răstignindu-ţi trupul cu patimile şi poftele lui. Pentru aceasta, luminată fiind de Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având o, fericito, cerul ca acoperământ şi pământul aşternut trupului, ai lepădat plăcerile trupeşti de dragul împărăţiei lui Dumnezeu; iar noi văzând o asemenea minunată vieţuire, cu străpungere de inimă strigăm ţie:
Bucură-te, că ţi-ai dăruit oamenilor locuinţa ta pământească;
Bucură-te, ceea ce ai căutat şi ai primit acoperământ ceresc;
Bucură-te, ceea ce neavând nimic pe pământ, pe toţi îi îmbogăţeşti duhovniceşte;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi răbdarea prin vieţuirea ta;
Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei;
Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea şi nerăutatea;
Bucură-te, calda nostră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Prea Înalt;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bine primită pentru sufletele noastre!


Condacul al 4-lea
Prin blândeţe şi nerăutate biruit-ai, fericită maică, viforul vieţii lumeşti ce tulbura cetatea lui Petru şi ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea şi cânţi acum lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Auzind despre tine că – pătimind pentru Hristos – dai mângâiere celor necăjiţi, întăreşti pe cei neputincioşi, şi îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei rătăciţi, oamenii aflaţi în suferinţă alergau la tine strigând:
Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului şi diavolului;
Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelşugare darurile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele;
Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflaţi în suferinţă,
Bucură-te, ceea ce ai şters lacrimile celor ce plângeau;
Bucură-te, cea încălzită în chip minunat de harul Sfântului Duh;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 5-lea
Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfinţenia ta, fericită Xenia, luminând zarea cetăţii lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea mântuirii, chemând pe toţi la pocăinţă, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul şi arşiţa, oamenii binecinstitori se străduiau să micşoreze patimile tale, aducându-ţi îmbrăcăminte şi hrană. Dar tu pe toate le împărţeai săracilor, voind a-ţi păstra nevoinţa. Iar noi, minunându-ne de sărăcia ta cea de bună voie, îţi spunem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai suferit de bună voie arşiţa şi gerul pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit;
Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin priveghe-rile de toată noaptea;
Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce nopţile le petreceai pe câmp în rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceaţa Raiului prin sărăcia duhovni-cească;
Bucură-te, că prin această dulceaţă, toate cele lumeşti le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 6-lea
Sfinţenia vieţii tale, de Dumnezeu fericito, o propovăduiesc bogaţi şi săraci, bătrâni şi tineri, toţi cei izbăviţi prin tine din felurite boli, nevoi şi necazuri. Pentru aceasta şi noi, preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Strălucită slava nevoinţelor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, uşurând astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea, şi noi păcătoşii, îţi grăim:
Bucură-te, ceea ce ne înveţi să săvârşim în taină fapte bune;
Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toţi să se nevoiască pentru dreapta credinţă;
Bucură-te, ceea ce ajuţi celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sfinţenia bisericilor;
Bucură-te, ceea ce uşurezi strădaniile noastre pe calea mântuirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, buna mângâietoare a celor scârbiţi;
Bucură-te, cereasca ocrotire a cetăţii lui Petru;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 7-lea
Voind a izbăvi de suferinţă pe doctorul care îşi plângea soţia răposată, ai poruncit unei oarecare fecioare să alerge la Ohta şi aflându-şi acolo soţul, să-l mângâie. Şi făcându-se precum ai zis, mai apoi şi ei bucurându-se au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Minune nouă ai arătat prin rugăciune ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii celei bine cinstitoare: ’’Ia bănuţul, are să se stingă’’, proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei: iar prin rugăciune ta stingându-se văpaia şi noi cunoscând aceasta, te lăudăm aşa:
Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai îndrăznire către Dumnezeu pentru cei aflaţi în suferinţă;
Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi ca lumină puternică în rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi şi în necazuri;
Bucură-te, ceea ce scoţi din groapa pierzării pe cei stăpâniţi de patimi;
Bucură-te, ceea ce fereşti pe fecioarele cele binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiţii;
Bucură-te, ceea ce izbăveşti din deznădejde pe cei răniţi de defăimări;
Bucură-te, grabnică ajutătoare celor târâţi, prin judecăţi nedrepte;
Bucură-te, sfântă Xenia rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 8-lea
Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieţii în cetatea de scaun a patriei tale pământeşti suferind cu mare răbdare necazurile şi defăimările; iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiţi mângâiere, celor neputincioşi acoperământ şi ocrotire, celor întristaţi bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi tămăduire, pentru aceasta noi toţi grăim către tine:
Bucură-te, că locuieşti în sălaşurile cele de sus;
Bucură-te, că te rogi pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiţi şi prigoniţi;
Bucură-te, ceea ce ajuţi cu rugăciunile tale poporul drept măritor;
Bucură-te, că acoperi pe cei asupriţi care se roagă ţie;
Bucură-te, ceea ce înţelepţeşti pe asupritori;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe cei necredincioşi şi batjocoritori;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 9-lea
Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea şi setea, încă şi defăimarea de la oamenii cei nelegiuiţi, care te socoteau ieşită din minţi. Ci tu rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, şi prin neputinţa ta părută ai ruşinat pe cei puternici şi înţelepţi, care nu au cunoscut puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tău îţi vom aduce unele ca acestea:
Bucură-te, purtătoarea de dumnezeiescul Duh;
Bucură-te, ceea ce împreună cu apostolul Pavel te lauzi cu neputinţa ta;
Bucură-te, ceea ce ai mustarat lumea cu păruta ta nebunie;
Bucură-te, cea ce ai iubit din toată inima bunătăţile cele cereşti;
Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;
Bucură-te, înfricoşătoare mustrătoare a păcatului beţiei;
Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginţi;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 10-lea
Vrând să-ţi mântuieşti sufletul, ţi-ai răstignit patimile şi poftele trupului şi lepădându-te de sineţi pentru totdeauna, ţi-ai luat pe umerii tăi crucea şi ai urmat cu toată inima lui Hristos, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Zid tare şi liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ţie, maică Xenia. Pentru aceasta şi pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie:
Bucură-te, ceea ce ne îndemi la osteneală duhovnicească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de cursele vrăjmaşilor;
Bucură-te, tămâie duhovnicească, adusă prinos lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutăţii în inimile celor înverşunaţi;
Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;
Bucură-te, ceea ce tămăduieşti de boli prin tainica ta rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai arătat înţelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 11-lea
Cântare de laudă îţi aduc, fericită Xenia, cei izbăviţi din nevoi, din necazuri şi din toată ispita prin rugăciunile tale şi împreună cu tine strigă lui Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Lumină strălucitoare s-a arătat viaţa ta, sfântă maică, luminând oamenilor în întunericul acestei vieţi, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuţi şi spre lumina lui Hristos i-ai povăţuit. Pentru aceasta după datorie auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, bineplăcuto a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuţi mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mult har;
Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii;
Bucură-te, ceea ce întăreşti în credinţă pe cei neputincioşi;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi duhurile răutăţii;
Bucură-te, că ai uimit şi pe îngeri cu vieţuirea ta;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 12-lea
Har îmbelşugat izvorăşti, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta şi aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăşte-ne cu îmbelşugare tămăduiri de la Dumnezeu şi nouă, care ne rugăm ţie, ca să cântăm cu toţii: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Cinstind fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm şi cu toată osârdia ţie ne rugăm: nu ne lăsa pe noi, păcătoşii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă pe Domnul puterilor ca să nu cădem din credinţa noastră ortodoxă, în care prin tine fiind întăriţi, cu bună nădejde să-ţi strigăm:
Bucură-te, ceea ce ne înveţi să suferim alături de cei necăjiţi;
Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijeşti în suferinţele noastre;
Bucură-te, ceea ce ne înveţi a ne răstigni patimile şi poftele trupeşti;
Bucură-te, mijlocitoarea şi acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală;
Bucură-te că prin aceasta ai dobândit veşnica mântuire;
Bucură-te, cea care veseleşti pe cei ce aleargă la mormântul tău; Bucură-te, ceea ce mijloceşti pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmăritor;
Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!


Condacul al 13-lea
O, Sfântă maică Xenia, care în viaţa ta ai purtat – pentru dragostea Mântuitorului tău – o cruce atât de grea. Primeşte de la noi, păcătoşii, această rugăciune adusă ţie. Îngrădeşte-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului şi ale tuturor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere şi virtute, ca fiecare din noi luându-şi crucea şi urmând lui Hristos să-I cânte în vecii nesfârşiţi împreună cu tine: Aliluia !

(Acest condac se citeşte de trei ori, apoi din nou icosul 1 şi condacul 1).



Rugăciune

către Sfânta şi Fericita maica noastră Xenia,

cea nebună pentru Hristos

O, sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Prea Înalt, şi întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum ca pe o floare bineânmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia ce eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, deci petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii şi păcătoşii. Ajută, sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi cu credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi în nevoinţa cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul şi ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îţi aducem mulţumire şi slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi minunat întru Sfinţii Săi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Viata Sfintei Xenia.

Sfanta Xenia a trait in Sankt Petersburg, in timpul domniei imparateselor Elisabeta Petrovna si Ecaterina a II-a, fiind casatorita cu Andrei Theodorovici Petrov, capelmaistru imperial.
Se presupune ca in primii ani Xenia a dus o viata obisnuita, destul de confortabila, prestand servicii ce nu aveau nevoie de nici o remuneratie sau rasplatire. Se pare de asemenea ca a fost fericita in casnicie, fiind cu totul devotata sotului ei, care traia insa putin cam lumeste. Desi tanar ca varsta si cu o sanatate robusta, acesta a murit subit in timpul unei petreceri de noapte.
Moartea fulgeratoare a iubitului ei sot a zdruncinat-o profund pe Xenia Grigorievna, schimbandu-i cu desavarsire viata. Pe atunci avea doar 26 ani, nu se bucurase de urmasi, iar sotul ei trecuse la cele vesnice total nepregatit. Adanc afectata de moartea sa, ea a ajuns sa se cerceteze cu luare-aminte si sa inteleaga toata trufia si desertaciunea placerilor si bogatiilor lumesti. Si-a dat seama ca adevarata valoare se afla numai in bogatia duhovniceasca, iar adevarata bucurie n-o gasim decat in Hristos.
Spre surprinderea rudelor si a prietenilor, Xenia Grigorievna a inceput sa renunte la tot ce avea. Banii si toate bunurile le-a impartit saracilor, chiar si casa i-a daruit-o dragei sale prietene Parascheva Antonova.
Rudele, considerand-o iresponsabila, au dat-o in judecata, spre a impiedica instrainarea totala a averii fostului ei sot, motivand ca moartea acestuia a dezechilibrat-o mintal. Dar in urma unui minutios examen medical, la care a fost supusa, s-a constatat ca era deplin sanatoasa, avand dreptul de a dispune in exclusivitate asupra proprietatilor sale.
Dupa inlaturarea tuturor obstacolelor lumesti, Xenia a disparut din Petersburg vreme de vreo 8 ani. Se spune ca in acest timp a trait retrasa impreuna cu o sfanta pustnica, povatuindu-se in ale rugaciunii si ale vietii duhovnicesti de catre un staret luminat.
Spre sfarsitul vietii ea s-a intors in Petersburg imbracata intr-o uniforma veche a sotului ei, de atunci refuzand sa mai raspunda la numele de Xenia Grigorievna, pe care l-a inlocuit cu cel al sotului, Andrei Theodorovici. Poate ca in devotamentul profund fata de sotul ei nadajduia ca astfel ar putea prelua din povara pacatelor lui si a nefericitei sale morti ce il surprinsese total nepregatit. Indurerata si plina de cainta pentru propriile pacate si ale sotului, si-a parasit casa, incepand sa cutreiere pe strazile marginase ale Petersburgului, cunoscute drept Storona (periferia) Petersburgului.La inceput locuitorii Storonei credeau ca este vorba despre o cersetoare cu mintea ratacita, iar vagabonzii strazii o insultau si radeau de ea. Dar ea indura totul cu umilinta, pastrand in fata ochilor imaginea suferintei cumplite a Celui fara de pacat, a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a rabdat ocari, batjocuri, chinuri si rastignire, putand fi vazuta adesea in vecinatatea parohiei Sfantul Matei, unde se aflau cele mai nevoiase locuinte.
Cu vremea, oamenii au inceput sa-si dea seama ca Xenia era mai mult decat o simpla cersetoare.Au ajuns chiar s-o invite in casele lor, oferindu-i hrana si imbracamintea necesare pentru a rezista iernilor grele ale Petersburgului. Ea insa nu le accepta niciodata imbracamintea, ci lua de la ei doar cateva copeici, cunoscute sub numele de "regele din spinarea calului", dupa infatisarea calaretului imprimat pe ele. Le impartea apoi saracilor, uneori chiar si cu o anumita proorocie.
Sfanta Xenia era intotdeauna gata sa-i ajute pe toti, in orice imprejurare. In timpul zilei ratacea pe strazi, chipul reflectandu-i starea de spirit launtrica, plina de evlavie si smerenie, de bunatate si bunavointa. Noaptea insa, pe orice anotimp, se retragea pe camp si intra in convorbire cu Dumnezeu.
Intotdeauna plina de impreuna patimire si cautand sa-i ajute pe toti in timpul calatoriei sale pamantesti, Xenia nu a uitat lumea cea pacatoasa nici dupa ce a adormit intru Domnul. Cu adevarat, Xenia, dupa ce s-a apropiat mai mult de Mantuitorul, continua sa se roage pentru cei care Il iubesc pe Dumnezeu.

Boboteaza la Curtea Domneasca.

Sarbatoarea Bobotezei tinea trei zile la Curtea Domneasca din Iasi. In condica de ceremonii de la 1762, Logofatul Gheorgachi mentioneaza ca la 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, veneau la Curtea Domneasca din Iasi, toti egumenii manastirilor din tara. Slujba de sfintire a apei era savarsita de Episcopul de Roman.

In ziua de 6 ianuarie, de Boboteaza, domnitorul era primit la slujba cu doua faclii aprinse. Dupa doxologie, domnitorul pleca impreuna cu mitropolitul si credinciosii, spre malul raului Bahlui, locul in care se savarsea sfintirea apei. Erau scoase in procesiune icoanele facatoare de minuni si moastele unor sfinti.

Potrivit documentelor, daca iernile erau mai aspre, slujba se oficia in piata din fata Portii Domnesti.

La slujba de sfintire a apei erau prezenti atat sotia domnitorului, cat si curtenii, ostenii, domnitele, jupanesele si fetele de casa. Era sfintita apa dintr-un vas mare de argint si din doua cazi inconjurate de sfetnice cu lumanari aprinse.

In momentul in care mitropolitul atingea busuiocul de fruntea domnitorului, erau trase trei salve de tun. Dupa ce era stropit cu agheasma, domnitorul saruta moastele aduse in procesiune. Dupa el, veneau toti credinciosii sa fie "botezati".

Slujba de sfintire a apei se incheia cu botezul copiilor orfani, carora domnitorul le daruia imbracaminte si bani. Urma Sfanta Liturghie savarsita in Biserica Domneasca, de mitropolitul Moldovei.

A doua zi dupa Boboteaza, dascalii veneau la Spatarie pentru a-l ovationa pe domnitor.

In a treia zi de la Boboteaza, domnitorul statea de vorba cu egumenii prezenti la sfintirea apei. Era momentul in care domnitorul le oferea veniturile de la ocnele de sare, pentru manastirile in care acestia se nevoiau.

"Boboteaza cailor"

In ziua de Boboteaza caii din grajdurile Curtii Domnesti, erau stropiti cu agheasma. Se credea ca toti caii stropiti cu apa sfintita, vor fi sanatosi pe parcursul intregului an. Originea acestei traditii este in parte de sorginte tatareasca.

Primii care erau stropiti erau telegarii, caii care trageau trasurile domnesti. Urmau povodnicii, caii pur-sange arab, primiti in dar de la sultan cu ocazia investiturii domnului si apoi armasarii grajdurilor domnesti. Calul imparatesc era adus la final, de comis, conducatorul grajdurilor domnesti si al cavaleriei moldovenesti.


http://www.crestinortodox.ro/diverse/boboteaza-curtea-domneasca-98639.html

Ajunul Bobotezei, zi de post negru.

In Ajunul Bobotezei se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.

Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.

Slujba de la Agheasma Mare

Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza o singura data pe an, pe 6 ianuarie, in ziua Botezului Domnului in Iordan.

In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire..."). Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ("Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta") si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ("Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant"), pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".


http://www.crestinortodox.ro/diverse/ajunul-bobotezei-de-post-negru-69743.html

Cuvant la Taierea Imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos.

Prima zi din an are pentru crestinii ortodocsi o intreita semnificatie: mai intai este praznicul imparatesc al "taierii imprejur" a Pruncului nascut in ieslea Betleemului, apoi este ziua Sfantului Vasile cel Mare, arhiepiscopul orasului Cezareea Capadociei, precum si inceputul Noului An ( noul an civil, caci inceputul anului bisericesc incepe la 1 septembrie). Dintre toate, cea mai mare importanta o are, desigur, Taierea imprejur. Cand pruncul Iisus s-a facut de opt zile, a fost taiat imprejur, pe de o parte pentru ca sa implineasca legea, pentru ca "n-am venit sa stric legea, ci s-o implinesc", iar pe de alta parte pentru a astupa gura ereticilor care ar fi putut spune mai tarziu ca Domnul nu a luat fire omeneasca. La implinirea celor opt zile se punea si numele copilului.


Implinindu-se opt zile de la Nastere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi taierea imprejur, pe de o parte ca sa implineasca legea, cum spune in Evanghelie: N-am venit sa stric legea, ci s-o implinesc, pentru ca El se supunea legii, ca pe cei vinovati si robiti de dansa sa-i faca liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Sau, Care S-a nascut sub lege, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere; iar pe de alta ca sa se arate ca a luat trup adevarat si sa astupe gurile eretice, care ziceau ca Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nalucire S-ar fi nascut.


Drept aceea, S-a taiat imprejur, ca sa fie aratat omenirii; pentru ca de nu S-ar fi imbracat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putinta sa se taie imprejur nalucirea, iar nu trupul, fiindca graieste Sfantul Efrem Sirul: "Daca n-a fost trup, pe cine a taiat Iosif imprejur? Cel ce a fost cu trup adevarat S-a si taiat imprejur ca un om, si cu sangele Sau S-a rosit Pruncul, ca un fiu omenesc si, durandu-L, plangea, precum se cadea firii omenesti".


Pentru aceea S-a taiat imprejur la trup, ca sa ne aduca noua duhovniceasca taiere imprejur; pentru ca, sfarsindu-se legea cea veche, care era dupa trup, a inceput cea noua, duhovniceasca. Precum omul cel vechi, trupesc, taia imprejur pe omul cel simtit, asa si cel duhovnicesc este dator a-si taia imprejur patimile cele sufletesti: iutimea, mania, zavistia, mindria, necuratia si alte pacate. Iar a opta zi S-a taiat imprejur, scriindu-ne noua cu sangele Sau viata cea viitoare, care de invatatori se socoteste a fi a opta zi. Astfel, Stefan, facatorul canonului din aceasta zi, in cantarea a patra, zice: "Inchipuieste viata cea neincetata a veacului al optulea ce va sa fie, in care Stapanul S-a taiat imprejur". Sfantul Grigorie de Nissa graieste asa: "Cea de a opta zi s-a asezat prin lege, ca veacul al optulea, ce va sa fie prin optime, sa mi-l insemneze mie".


Se cuvine a sti si aceasta: ca taierea imprejur in Asezamantul cel vechi era randuita in chipul Botezului si al curatirii pacatului stramosesc, macar ca acela nu se curata cu totul prin taierea imprejur, pana la sangele lui Hristos cel de voie varsat pentru noi, pentru ca taierea imprejur era numai inchipuire a inainte curatirii celei adevarate, iar nu adevarata curatire, pe care a savarsit-o Domnul nostru, scotind pacatul din mijlocul lumii si pironindu-l pe Cruce. Iar in loc de taierea imprejur din legea cea veche, a legiuit Botezul darului celui nou, care este din apa si duh. Taierea imprejur a fost atunci ca o pedeapsa pentru pacatul cel intai facut si spre semnul acesta, cum ca pruncul ce se taie imprejur este zamislit intru faradelegi, dupa cuvantul lui David: ...in pacate m-a nascut maica mea; pentru care rana ramane pe trupul pruncului.


Dar Domnul nostru era fara de pacat, desi in toate S-a asemanat noua, in afara de pacat; precum sarpele de arama facut de Moise in pustie era sarpe numai cu asemanarea, dar fara veninul sarpelui, asa si Hristos era om adevarat, dar nepartas pacatului omenesc si S-a nascut din Maica fara de prihana si fara de barbat, mai presus de fire.


Nu se cadea Lui sa rabde acea rana a pacatului, adica a taierii imprejur, dupa lege, ca unul Care era fara de pacat si datator de lege, dar de vreme ce a venit sa ia asupra Sa pacatele a toata lumea, dupa cum graieste Apostolul: Nestiind de pacat, pentru noi s-a facut pacat; deci ca si cum ar fi fost pacatos, a suferit taierea imprejur, fiind fara de pacat. Apoi mai mare smerenie a aratat Stapanul nostru in taierea imprejur decat in nasterea Sa.


Pentru ca prin nastere a luat asupra Sa numai chipul omenesc, dupa cum graieste Apostolul: Intru asemanarea omeneasca facandu-Se si cu chipul S-a aflat ca omul, iar prin taierea imprejur a luat asupra Sa chipul pacatosului, suferind ca si un pacatos rana cea randuita pentru pacat. Pentru ceea ce nu era vinovat a patimit ca un vinovat, cum graieste David: Cele ce n-am jefuit, atunci am platit; de care pacat nu sunt partas, pentru acela am suferit durerea taierii imprejur.


Deci, a voit ca sa primeasca taiere imprejur, incepand inainte de a patimi pentru noi, si gustand acel pahar, pe care voia sa-l bea pana in sfarsit, graind pe Cruce: Savarsitu-s-a. Varsa picaturi de sange dintr-o parte a trupului, pana ce din tot trupul va curge sangele paraie; in pruncie incepe a rabda si la patimire se deprindea; ca, atunci cand va fi barbat desavarsit cu varsta, sa rabde cu inlesnire patimile cele mai cumplite: pentru ca din tinerete se cuvine omului a se deprinde la nevointele cele barbatesti. Viata omeneasca este plina de osteneli, fiind ca o zi, avand nasterea dimineata, iar seara sfarsitul; ca de dimineata, adica din scutece, Omul - Dumnezeu Hristos iese la lucrul Sau prin osteneli, fiind in osteneli din tinerete si spre lucrarea Sa pina in seara aceea cand soarele s-a intunecat si s-a facut intuneric pe tot pamantul pana la al noualea ceas; caci graieste catre iudei: Tatal Meu pana acum lucreaza si Eu lucrez.


Dar ce lucreaza Domnul nostru? Mantuirea noastra; caci mantuire a lucrat in mijlocul pamantului. Iar ca s-o lucreze desavarsit, se apuca de dimineata, adica din tinerete de lucru, incepand a rabda durere trupeasca si cu inima suferind pentru noi ca pentru fiii Sai, pana ce se va inchipui intru noi Hristos. De dimineata, cu sangele Sau incepe a semana, ca spre seara sa adune rodul cel frumos al rascumpararii noastre.


Apoi s-a pus numele fericitului prunc "Iisus", nume care s-a dat din cer de Arhanghelul Gavriil in vremea cand a binevestit Preacuratei Fecioare zamislirea Lui si mai inainte pana a nu se zamisli in pantece, adica mai inainte pana a nu se invoi Preasfanta Fecioara cu cuvintele binevestitorului, sau mai inainte pana a nu zice: Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau. Pentru ca la acele cuvinte ale ei, indata Cuvantul lui Dumnezeu trup s-a facut, salasluindu-Se in preacuratul si preasfantul Ei pantece.


Deci, acest preasfant nume, Iisus, care s-a spus de inger mai inainte de zamislire, I s-a dat la taierea imprejur Domnului Hristos, ca o incredintare despre mantuirea noastra; pentru ca "Iisus" inseamna "Mantuitor", precum mai inainte a talmacit acelasi inger lui Iosif, in vis, aratandu-se si zicandu-i: Vei da numele Lui "Iisus", pentru ca Acela va mintui pe poporul Sau din pacate. Inca si Sfantul Apostol Petru, marturisind despre numele lui Iisus, zicea: Nu este intru nimeni altul mantuire, pentru ca nu este nici un alt nume sub cer, dat intre oameni, intru care se cade a ne mantui.


Acest mantuitor nume, Iisus, mai inainte de toti vecii era pregatit in sfatul Sfintei Treimi, si pana acum pazit spre a noastra mantuire; iar acum ca un margaritar de mult pret s-a adus spre rascumpararea neamului omenesc din vistieriile cele ceresti si s-a dat prin Iosif, intru adeverirea tuturor; apoi cele nestiute si cele tainuite ale intelepciunii lui Dumnezeu, intru numele acesta s-au aratat. Acest nume ca un soare a stralucit lumii, dupa cum graieste proorocul: Va rasari voua, celor ce va temeti de numele Meu, soarele dreptatii.


Ca un mir bine mirositor a umplut lumea de buna mireasma. Ca un mir este varsat numele Sau, nu tinut in vas, ci varsat; caci pana cand mirul este in vas, pana atunci mireasma lui este inauntru; iar cand se varsa, indata buna lui mireasma umple vazduhul. Puterea numelui lui Iisus era tainuita in sfatul cel mai inainte de veci, acoperindu-se ca intr-un vas; iar dupa ce din cer s-a varsat pe pamant acest nume, indata ca niste mir plin de aromate, prin buna mirosire a darului, de la varsarea pruncescului sange la taierea imprejur, a umplut lumea. Si toata lumea acum marturiseste ca Domnul Iisus Hristos este intru slava lui Dumnezeu Tatal.


Aratata s-a facut puterea numelui lui Iisus, caci acest minunat nume a mirat pe ingeri, a bucurat pe oameni si a infricosat pe diavoli, pentru ca si diavolii cred in El si se cutremura. Apoi de numele acesta tremura iadul, tremura cele dedesubt, se scutura puterea intunericului, cad cei ciopliti, se goneste intunericul idolestii indraciri; iar lumina dreptei credinte rasare si lumineaza pe tot omul ce vine in lume.


La acest nume preamare al lui Iisus tot genunchiul se pleaca, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt. Acest nume al lui Iisus este arma tare asupra potrivnicilor, precum zice Sfantul Ioan Scararul: "Totdeauna cu numele lui Iisus sa bati pe cei potrivnici, pentru ca arma mai tare decat aceasta nu vei afla nici in cer, nici pe pamant". Acest nume preascump, Iisus, O cat de dulce este inimilor celor ce iubesc pe Iisus Hristos! O cat este de dorit celui ce-L are pe El! Caci Iisus este iubire si dulceata. Acest preasfant nume Iisus, O cat este de iubit robului si legatului pentru Iisus, celui robit pentru dragostea Lui!


In minte sa fie Iisus, pe limba Iisus; Iisus se crede cu inima intru dreptate, Iisus se marturiseste cu gura spre mantuire. Ori umbland, ori sezand, ori ceva lucrand, Iisus sa fie pururea inaintea ochilor. N-am crezut - zice Apostolul -, a sti ceva intre voi, fara numai pe Iisus; caci Iisus, celui ce se plange catre Dansul, ii este luminare a mintii, frumusete a sufletului, sanatate a trupului, veselie a inimii, ajutor intru necazuri, bucurie intru mahnire, iar iubitorului Sau, plata si rasplatire.



S-a scris candva numele cel nespus al lui Dumnezeu - dupa cum povesteste Ieronim - pe o tablita de aur, ce se purta pe capul arhiereului celui mare. Se scrie acum dumnezeiescul nume al lui Iisus cu sangele cel varsat la a Lui taiere imprejur, si se scrie nu in aur, materialnic, ci duhovnicesc, adica in inimile si in gurile robilor lui Iisus, precum s-a scris intru a Apostolului Pavel, despre care s-a zis: Vas ales Imi este acesta, ca sa poarte numele Meu. Apoi ca o preadulce bautura, preadulcele Iisus doreste sa fie purtat numele Sau in vas; caci cu adevarat dulce este celor ce-l gusta cu dragoste, despre care se graieste in psalmi: Gustati si vedeti ca bun este Domnul. Pe acela gustandu-l proorocul, striga: Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea.



Pe Acesta gustandu-l Apostolul Petru, zice: Iata, noi am lasat toate si in urma Ta am mers, caci catre cine altul sa mergem? Tu ai cuvintele vietii vesnice. Prin aceasta dulceata li s-au indulcit sfintilor patimitori chinurile cele amare, incat si de cea mai amara moarte nu s-au temut, ci strigau, zicand: Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, primejdia sau sabia? Nici moartea, nici viata, fiindca dragostea este mai tare ca moartea.


Deci in care vas doreste sa se poarte cu adevarat acea dulceata a numelui lui Iisus? In cel de aur, ca aurul lamurit in ulceaua primejdiilor si a necazurilor, care ca si cu niste pietre scumpe se impodobeste cu ranile cele suferite pentru Iisus, strigand: Eu ranile Domnului Iisus pe corpul meu le port. Un vas ca acesta trebuie acelei dulceti.


In unul ca acesta numele lui Iisus doreste sa fie purtat. Nu in zadar Iisus, la luarea numelui Sau, varsa sange in taierea imprejur, voind aceasta, ca vasul, ce va purta numele Sau, sa se roseasca cu sange. Ca dupa ce Domnul a castigat vas ales numelui Sau pe Apostolul Pavel, indata a adaugat, zicand: Eu ii voi spune, cate i se cade lui sa patimeasca pentru numele Meu. Cauta la vasul Meu, cel sangerat si ranit. Asa se scrie numele lui Iisus, cu roseala singelui, cu durerile si chinurile celor ce pana la sange sufera, nevoindu-se impotriva pacatului.


Deci, te sarutam, cu dragoste, o, preadulce nume al lui Iisus, ne inchinam cu osardie preasfintului Tau nume, o! preadulce si intru tot indurate Iisuse, laudam numele Tau cel preamare, Mantuitorule Iisuse, umilindu-ne fata de sangele cel varsat in taierea imprejur! Pruncule cel fara de rautate si Doamne cel desavarsit! Si ne rugam bunatatii Tale celei mari, pentru preasfint numele Tau, pentru preascump sangele Tau ce s-a varsat, si pentru Maica Ta cea fara de prihana, care fara stricaciune Te-a nascut, sa reversi asupra noastra mila Ta cea bogata, sa indulcesti inimile noastre prin Tine insuti Iisuse, sa aperi si sa ne ingradesti de pretutindeni cu numele Tau!


Insemneaza-ne si ne pecetluieste pe noi robii Tai cu acest nume, Iisuse, ca si in veacul ce are sa fie, ai Tai sa fim si cu ingerii sa slavim preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, Iisuse, si sa-l cantam in veci. Amin.



http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/taierea-imprejur-domnului/cuvant-taierea-imprejur-domnului-68417.html

Icoana Marelui Praznic al Intruparii Mantuitorului Iisus Hristos.

"Pe intinderea golasa a unui munte stancos, presarat ici-colo cu smocuri de iarba, un furnicar de persoane, deopotriva ceresti si terestre, se agita in jurul unei pesteri scobite in piatra. Inauntrul acesteia, doua dobitoace - un magar si un bou - il "asista" pe Cel de neincaput, circumscris miraculos in faptura gingasa a unui prunc infasatel. In dreapta, totdeauna in dreapta Pruncului - la fel ca in icoana Theotokos, unde, de aceasta data, Pruncul este Cel zugravit in dreapta Maicii Sale - , prispa pesterii este in intregime ocupata de o perna uriasa de culoare purpurie pe care zace Fecioara lehuza, lungita pe o parte si cu spatele la Prunc. Deasupra pesterii, o droaie de ingeri vegheaza spotul ferm al stelei de la Rasarit, atintit asupra Pruncului din iesle. In stanga lehuzei, premonitia stiintifica, simbolizata de cortegiul regilor magi calari, urmeaza vectorul luminos al astrului; in dreapta, revelatia angelica, simbolizata de taifasul duhovnicesc dintre ingeri si pastori. La poalele pesterii, Satana, in chip de pastor, se straduieste sa intretina dilema si perplexitatea dreptului Iosif; in vecinatatea acestuia, doua femei inconjurate de vase, scalda expert Pruncul divino-uman.
Aceasta este recuzita de componente teologice "impuse", care nu trebuie sa lipseasca din nici o icoana a Nasterii Domnului. Temele au fost culese cu grija si rost din evangheliile lui Matei si Luca, singurele sinoptice care descriu evenimentul. Doar doua motive fac exceptie: muntele si pestera. Niciunul dintre textele veterotestamentare si niciunul dintre evanghelisti nu le semnaleaza ca loc al Nasterii Domnului. Matei, bunaoara, declara ca regii "au intrat in casa" sa se inchine Pruncului, iar Luca informeaza ca Maria a fost nevoita sa aseze Pruncul intr-o iesle, afara, din pricina "ca nu mai era loc in casa de oaspeti". E limpede ca aceasta scorbura transcedentala scobita in munte, bine si ingenios ascunsa in densitatea semantica a textului evanghelic, n-a putut fi reperata decat de perspicacitatea teologica a Bisericii, deprinsa sa redacteze versiunea iconografica finala a icoanelor dincolo de semnificatia literala a faptelor. In acest caz, cum este motivata teologic substituirea staulului prin muntele cu pestera? Ce i-a determinat pe iconari sa centreze geometric si tematic icoana prin acest motiv inexistent in sinoptice? De ce tabloul religios al Bisericii Catolice a pastrat "cu sfintenie" literalitatea staulului din sinoptice, in vreme ce Biserica Ortodoxa, fidela Traditiei Bisericii Una, de dinainte de Schisma, nu numai ca a continuat figurarea neabatuta a pesterii din munte, dar a facut ca in jurul ei sa pivoteze inefabil intreaga rumoare cosmica ce insoteste Intruparea Fiului Omului?

Am subliniat altadata faptul ca niciodata nu trebuie ignorate consecintele pe care le provoaca numirea intr-un fel sau altul a unui eveniment sau fenomen. Numele si numirile atrag realul, au puterea de a se intrupa in realitate. Insasi istoria recenta demonstreaza ca nu este indiferent daca unei mari miscari populare i se da numele de revolutie, contra revolutie sau lovitura de stat; fiecarei numiri ii sta in putinta sa modifice nu numai intelegerea si preluarea evenimentului, ci insasi istoria, motivatia si desfasurarea acestuia. In acest sens, oricat de scandaloasa ar parea apropierea, una inseamna sa praznuiesti Nasterea Domnului ca simpla intrare in viata lui Hristos, si alta sa praznuiesti aceeasi Nastere a Fiului Omului ca Intrupare a Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi, ca implinire a Intruparii voite inainte de Facerea Lumii, Intrupare anuntata de Buna Vestire. Cele doua pespective - una aproape unilateral naturala si cealalta divino-umana - desemneaza in mod vadit doua nasteri radical deosebite calitativ. Lexicul limbii franceze le distinge prin naissance si Nativite, distinctie absenta in lexicul limbii romane. Daca evenimentul Intruparii Domnului este preluat prin conotatiile nasterii Domnului, praznicul va exprima in primul rand jubilatia umanitatii noastre fata de aleasa circumstanta a Intruparii Logosului in istorie. Uriasului eveniment i se va exalta sarbatorescul sub forma bucuriei cu care este intampinata de oameni nasterea Hristosului istoric, a Celui care, recenzat la Betleem in vremea Imparatului Octavianus Augustus, va izbavi lumea, luand trup omenesc si, odata cu aceasta, luand asupra-Si pacatul nostru. Se poate observa ca liniile de fuga ale sarbatorii Nasterii Domnului irump din profunzimile adoratiei umane si focalizeaza in Persoana lui Hristos Intrupat, plasat sarbatoreste in orizontul istoric al evenimentului. Aceasta este perspectiva lineara albertina a teologiei Nasterii Domnului, iar Adoratia magilor reprezinta concentrat imaginea festiva a sarbatorii, forma predilecta a Apusului crestin de "a-l praznui" iconografic. Pe de alta parte, este sarbatorit modul in care proslavesc oamenii Nasterea, iar pe de alta, modul in care este sarbatorita inalta competenta premonitiva a regilor magi - "savantii cerului" in acea vreme. In contrast, potrivit traditiei Bisericii Nedespartite mostenite de Rasaritul crestin, icoana Marelui Praznic al Intruparii - cum s-ar cuveni sa fie numita teologic Nasterea Domnului - nu pe sarbatorire pune accentul, ci, in mod autoritar, pe marturisire, pe modul dumnezeiesc de a marturisi, altul decat corespondentul lui uman. Aici, ca de altfel, in oricare icoana adevarata, liniile fug de aceasta data dinspre divin spre uman, adica dinspre Tatal spre noi.
Pe scurt, icoana Rasaritului crestin arata cum Il marturiseste Tatal pe Fiul. La randul lor, crestinii tot iconic se cuvine sa marturiseasca Intruparea, urmand astfel modului divin in care Tatal Il marturiseste pe Fiul. Acesta este modul ortodox de a marturisi Intruparea: Tatal Insusi, nu adoratia sau cunoasterea stiintifica a oamenilor, este Cel care confirma indexal Intruparea Fiului Sau, si aceasta prin raza increata a stelei de la Rasarit care, intocmai unui picamer divin, penetreaza puternic roca muntelui pana in procimitatea pesterii. Spectaculara marturisire indexala va fi consolidata ulterior de o marturisire verbala, savarsita tot de Tatal, dar la Epifanie - Marele Praznic al Botezului Domnului: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit intru Care am binevoit." (Mat.3,17). Aceasta propozitie divina poate fi socotita "sonorul" icoanei Nasterii Domnului. Este motivul pentru care mai demult se praznuiau impreuna. Pein urmare, Adoratia magilor occidentala se rezuma sa probeze Intruparea doar prin actul cunoasterii, prin stiinta savantilor cerului/regilor magi, in vreme ce icoana Intruparii, proprie Rasaritului crestin, ii arata evidenta prin Tatal. Tot in icoana Marelui Praznic al Intruparii marturisirii Tatalui, din locul cel mai de sus, se adauga jos, la poalele ieslei, marturia fiarelor domestice aflate in imediata vecinatate a Pruncului. Departe de a-L adulmeca sau de a-L incalzi cu respiratia animala, cum comenteaza induiosat pietismul si cum reprezinta dulceag staulele tablourilor religioase apusene, prezenta boului si a asinului in icoana are o tripla motivatie: profetica, marturisitoare si eshatologica. Aceasta marturisire necuvantatoare a celor doua dobitoace langa iesle fusese prorocita cu glas mare si infricosat de Isaia: "Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma pricepe." (Is.1,3)
Marturisirea Intruparii, faptul ca, intr-adevar, Hristos este "Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut Carele din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii", ramane pana la urma, potrivit Sfantului Evanghelist Ioan, conditia suficienta mantuirii neamului omenesc. Mai mult, aceasta conditie constituie criteriul eshatologic al cernerii marturisirilor adevarului, si unicului Dumnezeu. Cu alte cuvinte, marturisirea Intruparii ii vadeste simultan si pe hristosii mincinosi, si pe suporterii sincretismului religios ori confesional. Cernerea a inceput inca de acum, continua si nu va inceta pana la sfarsitul timpurilor, cand va avea loc mare si infricosata cernere de la Judecata din Urma. Iata de ce, aparenta pace a pesterii, vegheata bland si fidel de cele doua animale domestice, este absolut iluzorie. In ea vuiesc groaznicele imprecatii ale Domnului, relatate de Isaia in continuare versetului citat. Ele sunt indreptate nu numai impotriva celor care nu-l mai recunoasc pe Hristos ca unic si adevarat Fiu al lui Dumnezeu, ci, mai cumplit, impotriva celor care nu-l mai pricep! Prin aceasta ultima precizare profetica, proorocia lui Isaia sanctioneaza direct si dur credinta agnostica si crestinismul amnezic de astazi; chiar daca oamenii Il recunosc oarecum pe Domnul ca Fiu al lui Dumnezeu, ei au incetat sa-L priceapa."



citat din cartea NOI SI ICOANA de Sorin Dumitrescu

Sa facem rugaciunea mintii la aceeasi ora! (Sfantul Porfirie)

In fiecare seara, intre ora zece si zece si un sfert, Parintele Porfirie stabilise ora de intalnire intre fiii sai duhovnicesti. El spunea ca, oriunde ne-am afla, sa facem rugaciunea mintii, deoarece, cand unii sunt in Creta, altii in Peloponez, iar altii in Salonic ori in diverse parti ale Greciei si ale lumii si se toaga, se intalnesc cu totii, prin rugaciune, cuprinzandu-i si pe cei care nu se roaga.
Dupa despartirea, doar fizica, fireste, de Bunicutul nostru, fie ca noi fiii sai duhovnicesti, si nu numai, sa continuam aceasta frumoasa traditie pe care ne-a lasat-o cand era inca printre noi, iar sfintia sa din Ceruri de unde ne urmareste, ne va darui tot ajutorul duhovnicesc si material de care avem nevoie, caci a castigat mare indrazneala inaintea lui Dumnezeu.

Rugaciunea mintii:
"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

Iubirea Lui Hristos.

Viata fara Hristos nu este viata. Daca nu vezi pe Hristos in toate lucrarile si gandurile tale, inseamna ca esti fara Hristos. Ai priceput?
Imi amintesc si un cantecel: "Cu Hristos pretutindeni, n-am teama de nimic!" L-ati auzit auzit vreodata? Il canta copiii, nu mi-l amintesc in intregime. Asa trebuie sa-L vedem pe Hristos. Ca pe prietenul, fratele nostru. El este tot ce e mai bun si mai frumos, e totul. Ne striga mereu: "Sunteti prietenii Mei, oameni buni, de ce nu pricepeti? Suntem frati! Eu nu va amenint cu iadul, nu va inspaimant, ci va iubesc! Vreau sa va bucurati impreuna cu Mine de viata!"
Asa este Hristos! Nu imbufnat, nici suparat, cum e omul chinuit de ganduri si presiuni ce l-au ranit de-a lungul vietii.
Hristos este viata noastra. Cum sa spun? Hristos e totul. Bucuria, viata, lumina cea adevarata care-l veseleste pe om si-l face sa zboare, sa-i priveasca pe toti, sa sufere pentru toti, sa-i doreasca pe toti, , impreuna cu el, aproape de Hristos.
Atunci cand gasim o comoara sau orice altceva, nu vrem sa dam de stire numanui. Crestinul, insa, cand il afla pe Hristos, cand il cunoaste si il simte inlauntrul sufletului sau, vrea sa strige si sa-l marturiseasca pretutindeni si tuturor. Iubiti-L pe Hristos si nu ravniti nimic decat dragostea Lui. Hristos este totul, e izvorul vietii, marginea doririlor. Toate cele frumoase sunt in Hristos.
Departe de Hristos, nu e decat mahnire, melancolie, furie, suparare, amintiri alea loviturilor vietii, ale presiunilor si greutatilor de tot felul. Doar de acestea avem parte fara Hristos. Orbecaim incoace si incolo si nu ne oprim nicaieri. Oriunde Il aflam pe El, fie si intr-o pestera, ne oprim si zabovim acolo si ne temem sa plecam, ca nu cumva sa-L perdem. Cititi si veti vedea cum ascetii care L-au cunoscut pe Hristos nu au mai vrut sa-si paraseasca pesterile, ci au dorit sa raamana acolo, unde L-au simtit aproape.
Hristos este totul. E izvorul vietii, al bucuriei. Totul.
La fel trebuie sa si vietuim. Cand spunem ca suntem crestini, intelegem ca suntem ai lui Hristos. Orice s-ar intampla. Chiar si in clipele de slabiciune, de indata ce-l avem pe Hristos, ne schimbam dispozitia si ne dorim sa fim cu El...
Cand il iubesti pe Hristos, atunci in ciuda sentimentului pacatoseniei si slabiciunii tale, dobandesti certitudinea ca ai biruit moartea, caci te gasesti in comuniune de iubire cu Hristos. Sa ne invredniceasca Domnul sa-I vedem fata Sa inca de pe pamant, oriunde ne-am indrepta.

Parintele Porfirie

"Cunoaste-te pe tine insuti" prin rugaciunea isihasta.

Daca cineva incepe sa se cerceteze pe sine incepe sa-si dea seama de niste lucruri, de multe ori lucruri negative, pe care le poarta in suflet. Cineva care se ocupa de el insusi, cineva care se cerceteaza in fata lui Dumnezeu, are posibilitatea sa-si dea seama de anumite laturi ale fiintei sale, pe care nu le cunoaste decat atunci cand ia aminte la el insusi. Cata vreme suntem preocupati de lucrurile lumii acesteia nu ne putem da seama de unele laturi ale sufletului nostru, de unele compartimente ale fiintei noastre. Daca insa incepem sa ne tinem sub observatie, de pilda, prin "rugaciunea de toata vremea" (cata putem face) "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", daca ne anfajam la aceasta lucrare, atunci, ainainte de a ne intalni cu Dumnezeu ne intalnim cu noi insine. In masura in care ne cunoastem, cunoastem si laturile negative ale sufletului nostru si dorim sa le depasim, ne stinghereste faptul ca purtam in sufletul nostru o mizerie intreaga. Avem fiecare dintre noi o incarcatura negativa, adusa din strafunduri de existenta , Dumnezeu stie de unde... Omul este, totusi, o sinteza in cele din urma si isi reprezinta parintii, isi reprezinta bunicii, reprezinta pe inaintasii sai. E o sinteza a celor ce i-au pregatit existenta.
Ne asemanam cu parintii nostri dupa figura noastra, dar nu numai dupa figura noastra, ci si dupa structura noastra. Si pe langa acestea, pe langa ceea ce avem in noi, de dinafara de noi mai adaugam si negative ale existentei noastre; influente de tot felul, influente negative care se adauga la cele negative din sufletul nostru si continua cumva mizeria din sufletul nostru. Sigur ca cea dintai grija pe care trebuie sa o aiba cineva in astfel de imprejurari, cunoscandu-se pe sine insusi, este sa scape de aceasta incarcatura, sa scape de teroarea aceasta. Fie ca povara aceasta este din strafunduri de existenta, fie ca este adaugata prin negrija pe care am avut-o si in care ne gasim si in momentul de fata, cand ne cercetam pe noi insine si stim ca lucrurile acestea le purtam in suflet, grija noastra ar fi sa scapam de ele. Nu putem sa scapam printr-o metoda oarecare, nu putem sa scapam numai prin puterile noastre, ci avem trebuinta de darul lui Dumnezeu. Si constiinta aceasta ca avem trebuinta de darul lui Dumnezeu o exprimam si prin faptul ca suntem angajati prin rugaciune si cerem de la Mantuitorul nostru Iisus Hristos ajutorul, cand zicem: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".


Arhim.Teofil Paraian

Despre Spovedanie.

"Se pune intrebarea: care este cel mai mare pacat? Si la intrebarea aceasta se raspunde diferit. De pilda, unul dintre cele mai mari pacate si , poate, cel mai mare pacat este necredinta in Dumnezeu. Stiti ca in Scriptura se spune: "Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui iar cel ce nu va crede se va osandi". Sfantul Antonie cel Mare, in Filocalie, are cuvantul: "Nu exista o boala mai rea decat necredinta in Dumnezeu si necunostinta lui Dumnezeu". Fara indoiala ca pacatul necredintei e un pacat mare pentru ca daca nu ai o legatura cu Dumnezeu esti in situatia de a face multe feluri de pacate, n-as ice toate pacatele. Vin unii la mine la spovedit si ic: "Parinte toate pacatele le-am facut". Eu le raspund la fiecare din cei care imi raspund asa: "Sa stii ca nu poate face nimeni toate pacatele!" Ii intreb: "Bani cu camata ai dat?" si omul zice: "Nu"! vezi ca nu le-ai facut pe toate? Atunci spune pe cele care le-ai facut!
Aceasta inseamna pocainta: sa-ti marturisesti pacatele, sa spui pe acelea care le-ai facut. Nu sa gasesti o formula din aceasta cuprinzatoare, sa spui formula aceea si restul sa nu-l mai spui. Important este sa spui pacatele pe care nu vrei sa le mai faci, care nu tin de o viata seperioara. Trebuie sa le spui, sa le marturisesti ca pacate si marturisindu-le ca pacate, e o dovada ca nu vrei sa le ai in continuare si e o dovada de pocainta, ca-ti recunosti neputinta si nestiinta si ca ai vrea sa fii altfel decat esti, ai vrea sa parasesti pacatul.
Sunt crestini care nu cred in Spovedanie, bineinteles nu crestini ortodocsi. Sunt si crestini care zic ca sunt ortodocsi, dar care nu cred in Spovedanie pentru ca se spovedesc foarte rar sau nu se spovedesc deloc. Eu nu am incredere in spovedania celor care se spovedesc o singura data pe an, in Postul Pastilor. Cei mai multi dintre credinciosii nostri vin la spovedit in Postul Pastilor. Or, porunca Bisericii este sa te spovedesti in toate posturile, in cele patru posturi si beneinteles ca te poti spovedi si mai des. Cand doresti sa te spovedesti, te poti spovedi, daca ai la indemana un preot care sa te asculte si care sa iti dea dezlegarea pacatelor. Bineinteles ca nu trebuie sa facem nici parada din spovedanie, dar oricum sa fim cu mai multa grija si sa folosim acest dar de la Dumnezeu.
E foarte curios cum pot ei (crestinii eterodocsi, neortodocsi) sa afirme ca iertarea pacatelor o da Dumnezeu si fara spovedanie. Bineinteles ca Dumnezeu poate sa ierte pacatele, dar Dumnezeu care poate sa ierte pacatele si pe care nu-l impiedica nimic sa ierte pacatele, a dat o randuiala in Biserica, a dat oamenilor puterea aceasta iertatoare de pacate. Si atunci ei zic: "Bine, dar a dat apostolilor aceasta putere, nu si altora, nu si urmasilor apostolilor". Nu stiu ce temei ar fi existat in aceasta ca sa le dea apostolilor, dar altora sa nu le dea. Adica Mantuitorul, care si-a inceput propavaduirea cu indemnul "Pocaiti-va", a hotarat ca, dupa ce mor apostolii, acest ajutor spre mantuire sa dispara?! Eu cred ca Domnul Hristos, cand le-a dat ucenicilor Sai puterea iertarii pacatelor, a lasat o lucrare in Biserica pana la sfarsitul veacurilor. N-avea de ce pe vremea apostolilor sa dea aceasta putere si, dupa aceea, sa opreasca aceasta putere si aceasta lucrare. Sfanta noastra Biserica a randuit Sfanta Taina a Spovedaniei in privinta aceasta, ca credinciosii sa aiba posibilitatea sa se marturiseasca lui Dumnezeu, in fata unui om al lui Dumnezeu, care avand o constiinta superioara celui ce se spovedeste, sa-i poata randui si mijloace de indreptare pentru imbunatatirea lui.
In Evanghelie se spune ca pacatele ce se vor face impotriva Fiului Omului se vor oerta, dar celui care va gresi impotriva Duhului Sfant nu i se vor ierta nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa fie.
Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt mai mult stari de pacatosenie, sau niste stari pe care oamenii nu le considera ca pacate. Contextul in care apare cuvantul acesta este acela ca Domnul Hristos a facut o minune vindecand un indracit si oamenii au zis: "Cu domnul dracilor scoate draci", deci au interpretat gresit un lucru pe care l-a facut Domnul Hristos. Si Domnul Hristos in aceasta imprejurare a spus ca ceea ce vor zice oamenii, daca va huli cineva impotriva Fiului Omului i se va ierta, iar daca va huli impotriva Duhului Sfant, adica va avea o interpretare de felul acesta care e deviata de la adevar, nu se va ierta nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa fie. Cuvantul acesta: "nici in cel ce va sa fie" este de fapt datator de nadejde pentru noi, inseamna ca se vor ierta unele pacate si in veacul viitor. De aceea facem noi rugaciuni pentru morti in ssperanta ca Domnul Hristos iarta pacatele si ale celor morti pentru rugaciunile celor vii. Noi ne rugam pentru cei morti cum ne rugam si pentru cei vii.
Pacatele impotriva Duhului Sfant nu se iarta pentru ca omul nu le paraseste, in sensul acesta nu se iarta. Pacate impotriva Duhului Sfant se considera: prea mare nadejde in bunatatea lui Dumnezeu - cand zic oamenii: "lasa ca ma spovedesc si ma iarta Dumnezeu", "nu-i nimic a fac lucrul asta rau ca Dumnezeu e bun si ma iarta". Sau deznadejdea, cand ai facut multe pacate si zici ca pe tine Dumnezeu nu te iarta; sau iti spun cei din jur: "crezi ca pe tine Dumnezeu te mai iarta? Cate ai facut tu nu te mai iarta Dumnezeu! Cand ajungi la deznadejde, aceasta se socoteste cel mai mare pacat care duce si la sinucidere.

Daca cineva a uitat sa marturiseasca anumite pacate si totusi s-a impartasit, pacatele ascunse nu se pot ierta. Daca ai uitat nu trebuie sa te mai preocupe, dar la urmatoarea spovedanie spui ca randul trecut ai uitat sa spui cutare lucru. Nu trebuie sa facem din credinta noastra un prilej de impovarare. Credinta noastra este despovaratoare.
Duhovnicul are datoria de a-i deschide omului mintea sa inteleaga niste lucruri pe care din puterea lui omul nu le intelege. Cei mai multi oameni nu au un duhovnic in intelesul ca se spovedesc foarte rar si atunci in mare graba si atunci nu se stabileste legatura cu un duhovnic. De obicei oamenii la spovedit spun lucruri de suprafata, spun lucruri care le-ar spune oriunde si oricand, nu spun lucruri care ii preocupa, care au insemnat ceva in viata lor.
Duhovnicii trebuie sa le spuna credinciosilor, macar ca stiu lucrul acesta, ca tainuirea pacatelor la Spovedanie inseamna inmultirea pacatelor".

Arhim. Teofil Paraian