Pericopa bunului samarinean (Luca, 10, 25-37) care este a milei si a grijii de nevoile si necazurile semenului ne evoca pe acei falsi idealisti neobositi in a ne spune: Ce va tot plangeti si vaicariti ca nu aveti destula paine si nu mancati pe saturate! Sunteti, nu inceteaza ei a starui si dojeni, sunteti materialisti, robi pantecelui si prea putin crestini. Va tot plangeti si tot cartiti; dar nu painea este esentialul si nu ea va va mantui; oamenii, o stiti doar, nu traiesc numai cu paine.
Predicatorii acestia ai idealismului se recruteaza de cele mai multe ori dintre ghiftuitii si imbuibatii lumii. Pe deplin lamurit este ca nu au citit parabola samarineanului milostiv si ca nu se pricep sa faca distinctie intre necesar si exces. Una este lacomia, alta este strictul necesar vietii. Au dreptate cat priveste jindul dupa delicateturi si rasfaturi, nu insa cand e vorba de paine. Ni se pomeneste de infranare si ascetism, dar se pierde din vedere ca ascetismul e treaba voluntara; cand e impus nu de un imbold launtric, ci de o situatie obiectiva exterioara, el isi pierde orice merit soteriologic. In sfarsit, cei pe care i-as numi falsii idealisti mai dau dovada ca nu cunosc invatatura lui Hristos.
Hristos ce a facut, ce a propovaduit? A inmultit painile si pestii, a prefacut apa in vin. Intotdeauna Domnul si-a manifestat grija pentru nevoia de paine a oamenilor. I-a aparat pe Apostoli cand, fiindca le era foame, au smuls spicele de grau in zi de sabat (Matei, 12, 1 si urm.). A socotit ca bine au facut David si insotitorii lui cand, flamanzind, au intrat in casa lui Dumnezeu, in zilele lui Abiatar arhiereul, si au mancat painile punerii-inainte pe care nu se cuvenea sa le manance decat preotii (Marcu, 2, 25-26). A saturat cu paine o data patru mii de barbati si alta data cinci mii, motivand minunea savirsita astfel: „Mila imi este de multime ca sunt trei zile de cand asteapta langa Mine si n-au ce sa manance; si sa-i slobozesc flamanzi nu voiesc, ca sa nu se istoveasca pe drum" (Matei, 15, 32).
Iata cum graieste si cum faptuieste autenticul Iisus: nu certandu-i pe oameni ca sunt robi pantecelui si se gandesc numai la mancare, nu dandu-le povete idealiste si indemnandu-i sa se multumeasca cu hrana spirituala (si usor l-ar fi venit sa le ceara sa nu uite ca au ascultat cuvinte dumnezeiesti), nu lasandu-i sa se descurce cum vor putea, ci saturandu-i din belsug (de au ramas o data sapte si alta data douasprezece cosuri cu farimituri) si ingrijindu-se ca nu care cumva sa lesine de foame pe drum. Dar la sfarsitul capitolului al 25-lea din Evanghelia Sfantului Matei, unde e vorba de infricosata Judecata, cum ni se spune ca va proceda Fiul Omului intru slava Sa, cum va deosebi oile de capre, pe cei buni de cei rai, pe binecuvantati de osanditi, dupa care criteriu va efectua despartirea? Dupa cum I s-a dat sa manance cand a fost flamand ori nu I s-a dat sa manance cand a fost flamand (criteriu desigur trivial in ochii „idealistilor"). Pentru fiica lui Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum, dupa ce i-a poruncit: „Talita kumi" si a inviat-o, ce dispozitie da acolo pe loc si neintarziat: Sa i se dea sa manancel (Marcu, 5, 43). Pe smochinul neroditor care, atunci cand El a flamanzit si nu I-a dat roade, cum l-a tratat Domnul? Blestemandu-l! (Marcu, 11, 14). Si cum se auto-caracterizeaza Iisus? "Om mancacios si bautor de vin" (Matei, 11, 19; Luca, 7, 34). Domnul e mereu gata si dispus sa primeasca invitatii la masa: cineaza in casa lui Zaheu, a lui Matei-Levi, ba si in a fariseului Simon lepro sul (si probabil ca nu numai in a lui Simon, caci fariseii, iscodindu-L, II vor fi poftit in casele lor si la mesele lor spre a-L prinde mai lesne in cuvant).
Cum se mai numeste Domnul pe Sine? "Painea vietii" si adauga: "Cel ce vine la Mine nu va flamanzi" (Ioan, 6, 35 si 48). Si se mai defineste cu acelasi prilej: „Eu sunt painea ce S-a coborit din cer" (Ioan, 6, 41). Iisus, hotarat lucru, nu Se rusineaza a vorbi pe sleau de foame si de sete si de mancare si nici de a manca. Imparatia cerurilor cu ce o aseamana? Cu o cina, iar celui care Ii va deschide usa ce ii fagaduieste? Ca va intra la el si va cina cu el (Apoc, 3, 20). Dupa inviere, cum ii convinge pe Apostoli, care se spaimanteaza ca e naluca si se tulburasera, ca El este si ca nu-i aratare? Mancand in prezenta lor peste si miere (Luca, 24, 41-43).
Nu, Domnul, binecuvantat fie Numele Sau, nu a fost ceea ce in limbaj curent se cheama „idealist", ci a fost materialist, intrucat a luat fara gres aminte si in mod foarte deschis, foarte participatoriu la problema painii. Sa fie oare aceasta grija pentru paine - care-i si a noastra - marturisire de robie a pantecului, de josnica preocupare animalica, de materialism grosolan?
Problema o rezolva in mod definitiv, cred, Nikolai Berdiaev. Problema painii, spune marele ganditor, problema painii pentru mine, ca ins care, nu ma ascund, sunt lacom si cunosc tendinta de a ma vaicari si a fi nemultumit, este, da, o problema materiala. Dar painea aproapelui meu, continua Berdiaev, nu mai e o problema materiala, ci o datorie spirituala. Sa luam aminte, infiorati de respect, la schimbarea de registru tonal: cand sunt in joc eu, cu nesatul meu, eu, individul carcotas si pofticios, painea e o problema. Cand ma preocupa insa painea aproapelui meu, problema devine datorie, salta de pe taramul material pe cel spiritual. Iata cel mai bun raspuns dat falsilor idealisti. Daca in loc de a ma plange pe mine, ii deplang pe cei lipsiti, carteala se preface in compatimire si ia cu totul alta infatisare.
Si le mai amintim asa-zisilor idealisti ca Domnul nu ni se da noua spre consumare in idealitate si abstractiune, ci la modul materialitatii: ca paine si ca vin. Si ce sunt acestea de nu cele doua elemente consubstantiale vietii: painea (preacuratul Trup) pentru intretinerea vietii, vinul (scumpul Singe) pentru veselirea si indulcirea ei? Caci fiinta omeneasca nu e facuta numai pentru a vietui, a exista (animalic) si a trudi, ci si pentru a se bucura de viata in chip constient, a o gusta si proslavi in ceasuri de odihna si inaltare sufleteasca. Vinul simbolizeaza aceasta caracteristica din urma a fiintei inzestrate cu duh si cu darul cuvantarii. Painea si vinul, laolalta si dual, alcatuiesc cumpana vietii noastre, o metaforizeaza si totodata o explica, o conditioneaza.
Cum isi intituleaza frumosul sau roman scriitorul italian Ignazio Silone? Intocmai chiar: Painea si vinul. Iar fiului ratacitor, inapoiat la vatra parinteasca, ce i se arata mai intai in poezia lui Trakl? Painea si vinul - stralucind in curata lumina - pe masa. Si Domnul cum ne invata sa ne rugam in rugaciunea domneasca (atat de sintetica, de concentrata in esente)? Oare nu cerand sa ne fie data painea cea spre fiinta?
Falsul idealism nu mi se pare nimic altceva decat fatarnicie, nedragoste de aproapele, grandilocventa desarta si necrestinism. Bunul samarinean s-a apropiat de napastuit, i-a legat ranile, i le-a uns cu untdelemn si le-a stropit cu vin, l-a suit pe dobitocul sau si l-a dus la casa de oaspeti ca sa i se dea ingrijiri si sa fie, de buna seama, hranit. Iata idealismul in actiune. Falsul idealism nu-i decat fariseism si se identifica purtarii preotului si levitului care au trecut nepasatori pe langa cel aflat in mare stramtorare.
Hristos ne invata El sa nu dispretuim painea, sa nu facem parada de idealism fariseic si sa nu fim nepasatori - ca preotul si levitul - fata de foamea, setea, nevointele si necazurile fratelui nostru.
Painea, in invatatura Domnului, e sfanta. Si sfanta a fost din stravechime pentru intregul popor, atat cel din orase, cat si cel de la sate. In frumoasele noastre sate mai ales, unde s-au pastrat nestirbite valorile crestinesti si datinele stramosesti, unde se face atat de vadit vazuta continuitatea caracterului national, daca se intimpla ca un dumicat de paine sa cada pe jos e numaidecat ridicat; painea se aseaza numai la loc curat, de cinste; e oferita, odata cu sarea, oaspetilor de vaza; o taie numai capul familiei, avand mereu grija sa cresteze intr-insa semnul Sfintei Cruci cu varful cutitului.
Painea e datatoare si intretinatoare de viata. Prin mijlocirea ei, transsubstantializata, ni se da spre consumare Trupul Domnului. Nu numai cu paine va trai omul, desi¬gur, dar nici fara ea cat timp sufletul nu se va fi slobozit din lut. Hristos nu a binevestit "idealismul" (asa-zisul nerod si mincinos idealism al fatarnicilor), ci, dimpotriva, si-a exprimat grija (atenta, serioasa, parinteasca) pentru painea cea spre fiinta, cea de toate zilele, a fapturilor Sale.
Parintele Nicolae Steinhardt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu