Alunga pacatul, si boli nu vor mai fi, caci ele se intampla in noi de pe urma pacatului, cum zice Sfantul Vasile cel Mare. "De unde este boala? De unde sunt vatamarile trupesti? Domnul a zidit trupul, nu boala; sufletul, nu pacatul". Care este lucrul cel mai folositor si mai trebuincios? Unirea cu Dumnezeu si impartasirea cu El prin mijlocirea dragostei. Pierzand aceasta dragoste, cadem de la El; cazand, ne supunem multelor si feluritelor boli.
Cine indura boala cu rabdare si cu recunostinta, aceluia i se socoteste intru nevointa sau chiar mai mult.
Un Batran suferind de hidropica le spunea fratilor care veneau la el cu dorinta de a-l doftorici: "Parintilor, rugati-va sa nu fie supus unei boli ca aceasta omul meu cel launtric; iar cat priveset patimirea trupeasca, eu rog pe Dumnezeu sa nu ma sloboada dintr-o data de ea, caci pe cat se strica omul nostru cel dinafara, pe atat cel dinauntru se innoieste". (2 Cor.4,16)" - Din povetele scrise ale Cuviosului Serafim din Sarov.
"In vremea bolii simtim ca viata omeneasca este asemenea unei flori care se ofileste aproape indata ce isi desface petalele si unui nor care se risipeste fara sa lase urme; ca zilele noastre pier ca umbra; ca trupul nostru se usuca aidoma florii campului, ca viata celui mai tare om este numai o adiere, ca ea se scurteaza cu fiece rasuflare si ca bataia pulsului il apropie, ca bataile unui ornic, de ceasul cel din urma, care aproape intotdeauna bate tocmai in clipa cand omul crede ca pana la ea mai este multa vreme.
O, boala, doctorie amara dar aducatoare de sanatate! Cum fereste sarea pestele sau carnea de putrezire, asa si orice boala pazeste duhul nostru de putreziciunea si de stricaciunea pacatului, neaingaduind patimilor, viermilor sufletesti, sa se zamisleasca in noi.
Prin nerabdare nu scapam de suferinta pe care ne-a randuit-o Pronia lui Dumnezeu; dintr-insa nu urmeaza altceva, fara numai vatamare si pierzare. Prin rabdare orice suferinta se usureaza. Uita-te la cei aflati in boala de multa vreme sau care sed mult timp in temnita: asa s-au obisnuit cu nenorocirea lor prin rabdare, ca parca n-ar simti. "Ca necazul rabdare lucreaza" (Rom.5,3). Dimpotriva, prin nerabdare durerea se inmulteste..." - Sfantul Tihon de Zadonsk.
"Totul e de la Dumnezeu: si bolile si sanatatea, iar tot ce e la Dumnezeu ni se da spre a noastra mantuire. Deci primeste si tu boala ta si da multumita Domnului ca Se ingrijeste de mantuirea ta. Cum anume slujeste la mantuire ceea ce trimite Dumnezeu, poti sa nu cercetezi, ca poate nici nu vei afla. Dumnezeu trimite unele spre pedeapsa, ca pe o epitimie, altele spre invatatura de minte, ca omul sa-si vina in fire, altele ca omul sa scape de un necaz in care ar fi picat daca ar fi fost sanatos, altele ca omul sa dovedeasca rabdare si prin aceasta sa merite mai multa plata, altele care sa-l curateasca de toata patima, ca si din alte pricini... Iar tu, cand iti amintesti de pacatele tale, zi: "Slava Tie, Doamne, ca ai pus asupra mea epitimie spre pedepsire!" Cand iti amintesti ca inainte nu-ti aduceai aminte intotdeauna de Dumnezeu, zi: "Slava Tie Doamne ca mi-ai dat prilej si invatatura sa-mi amintesc mai des de Tine!" Cand iti vine gandul ca, daca ai fi fost sanatoasa, ai fi facut rautati, zi: "Slava Tie Doamne ca nu ingadui sa pacatuiesc!", si asa mai departe... Asadar sa fii cu inima buna!...
Pentru toate dati multumita lui Dumnezeu; si pentru boala dati multumita. Stiu, mie imi vine usor sa vorbesc asa, dar dumneavoastra poate ca nu va vine usor sa simtiti asa. Oricum, vorbind despre rabdare eu ma rog ca Domnul sa va dea sa rabdati cu inima buna boala si sa trageti din ea o invatatura. Cine stie de ce v-a legat Domnul? Neindoielnic e insa faptul ca lucrul acesta s-a intamplat in ajutorul vietuirii pe care v-ati ales-o si in care va straduiti sa ramaneti macar cat de cat. Din aceasta latura, puteti sa nici nu mai iscoditi rosturile bolii voastre. In clipele cand suferinta este mai grea, cautati barbatie spre rabdare cu inima buna si in amintirea patimirilor cu care au patimit toti sfintii, mai ales mucenicii. Cat si cum au rabdat?! E greu sa ne inchipuim. De altfel, tuturor "prin multe necazuri se cade noua a intra intru Imparatia Cerurilor" (Fapte 14,22).
Si ceea ce ne-a fagaduit Domnul se numeste "cununa". De ce? Fiindca acolo nu se poate intra fara patimiri. Un singur drum duce intr-acolo: crucea de voie sau fara voie.
Ingerul Pazitor sa va aduca mangaiere si inima buna! De faptul ca zgomotul din cap nu va lasa sa va adunati gandurile sa nu va plangeti. Dumnezeu judeca sufletul dupa ceea ce depinde de el, nu dupa cele asupra caruia n-are stapanire. In inima sa pastrati hotararea de a nu va departa de Domnul si El va primi aceasta.
Acum trebuie sa lasati randuiala de postire de dinainte. O sa recuperati pe urma, daca va placea inaintea lui Dumnezeu sa va ridice din boala; dar acum, cat sunteti bolnavi, puteti manca orice spre intremare, la sfatul medicului,
Exista boli asupra vindecarii carora Domnul pune opreliste cand vede ca boala e mai de trebuinta pentru mantuire ca sanatatea". - Din scrisorile Sf.Ierarh Teofan Zavoratul.
"De la Atotbunul Dumnezeu vine doar binele nu si raul. Si boala ta este un bine, iar tu cartesti, te imputinezi cu sufletul, te trandavesti; rabda, multumeste; pentru placerile de voie din tinerete vin bolile fara voie la batranete.
"Cel ce patimeste cu trupul inceteaza de la pacat". Iata de ce este neaparata nevoie de suferinte, de cruce pentru crestin: fara suferinte, fara apasare trupul nostru se prosteste, se indraceste, pacatuieste, Il manie pe Dumnezeu, isi face necazuri siesi si sufletului. O, trup nenorocit, multpatimas, din pricina caruia vin toate necazurile in omenire! O, inima multpatimasa, spurcata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu