"Pe intinderea golasa a unui munte stancos, presarat ici-colo cu smocuri de iarba, un furnicar de persoane, deopotriva ceresti si terestre, se agita in jurul unei pesteri scobite in piatra. Inauntrul acesteia, doua dobitoace - un magar si un bou - il "asista" pe Cel de neincaput, circumscris miraculos in faptura gingasa a unui prunc infasatel. In dreapta, totdeauna in dreapta Pruncului - la fel ca in icoana Theotokos, unde, de aceasta data, Pruncul este Cel zugravit in dreapta Maicii Sale - , prispa pesterii este in intregime ocupata de o perna uriasa de culoare purpurie pe care zace Fecioara lehuza, lungita pe o parte si cu spatele la Prunc. Deasupra pesterii, o droaie de ingeri vegheaza spotul ferm al stelei de la Rasarit, atintit asupra Pruncului din iesle. In stanga lehuzei, premonitia stiintifica, simbolizata de cortegiul regilor magi calari, urmeaza vectorul luminos al astrului; in dreapta, revelatia angelica, simbolizata de taifasul duhovnicesc dintre ingeri si pastori. La poalele pesterii, Satana, in chip de pastor, se straduieste sa intretina dilema si perplexitatea dreptului Iosif; in vecinatatea acestuia, doua femei inconjurate de vase, scalda expert Pruncul divino-uman.
Aceasta este recuzita de componente teologice "impuse", care nu trebuie sa lipseasca din nici o icoana a Nasterii Domnului. Temele au fost culese cu grija si rost din evangheliile lui Matei si Luca, singurele sinoptice care descriu evenimentul. Doar doua motive fac exceptie: muntele si pestera. Niciunul dintre textele veterotestamentare si niciunul dintre evanghelisti nu le semnaleaza ca loc al Nasterii Domnului. Matei, bunaoara, declara ca regii "au intrat in casa" sa se inchine Pruncului, iar Luca informeaza ca Maria a fost nevoita sa aseze Pruncul intr-o iesle, afara, din pricina "ca nu mai era loc in casa de oaspeti". E limpede ca aceasta scorbura transcedentala scobita in munte, bine si ingenios ascunsa in densitatea semantica a textului evanghelic, n-a putut fi reperata decat de perspicacitatea teologica a Bisericii, deprinsa sa redacteze versiunea iconografica finala a icoanelor dincolo de semnificatia literala a faptelor. In acest caz, cum este motivata teologic substituirea staulului prin muntele cu pestera? Ce i-a determinat pe iconari sa centreze geometric si tematic icoana prin acest motiv inexistent in sinoptice? De ce tabloul religios al Bisericii Catolice a pastrat "cu sfintenie" literalitatea staulului din sinoptice, in vreme ce Biserica Ortodoxa, fidela Traditiei Bisericii Una, de dinainte de Schisma, nu numai ca a continuat figurarea neabatuta a pesterii din munte, dar a facut ca in jurul ei sa pivoteze inefabil intreaga rumoare cosmica ce insoteste Intruparea Fiului Omului?
Am subliniat altadata faptul ca niciodata nu trebuie ignorate consecintele pe care le provoaca numirea intr-un fel sau altul a unui eveniment sau fenomen. Numele si numirile atrag realul, au puterea de a se intrupa in realitate. Insasi istoria recenta demonstreaza ca nu este indiferent daca unei mari miscari populare i se da numele de revolutie, contra revolutie sau lovitura de stat; fiecarei numiri ii sta in putinta sa modifice nu numai intelegerea si preluarea evenimentului, ci insasi istoria, motivatia si desfasurarea acestuia. In acest sens, oricat de scandaloasa ar parea apropierea, una inseamna sa praznuiesti Nasterea Domnului ca simpla intrare in viata lui Hristos, si alta sa praznuiesti aceeasi Nastere a Fiului Omului ca Intrupare a Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi, ca implinire a Intruparii voite inainte de Facerea Lumii, Intrupare anuntata de Buna Vestire. Cele doua pespective - una aproape unilateral naturala si cealalta divino-umana - desemneaza in mod vadit doua nasteri radical deosebite calitativ. Lexicul limbii franceze le distinge prin naissance si Nativite, distinctie absenta in lexicul limbii romane. Daca evenimentul Intruparii Domnului este preluat prin conotatiile nasterii Domnului, praznicul va exprima in primul rand jubilatia umanitatii noastre fata de aleasa circumstanta a Intruparii Logosului in istorie. Uriasului eveniment i se va exalta sarbatorescul sub forma bucuriei cu care este intampinata de oameni nasterea Hristosului istoric, a Celui care, recenzat la Betleem in vremea Imparatului Octavianus Augustus, va izbavi lumea, luand trup omenesc si, odata cu aceasta, luand asupra-Si pacatul nostru. Se poate observa ca liniile de fuga ale sarbatorii Nasterii Domnului irump din profunzimile adoratiei umane si focalizeaza in Persoana lui Hristos Intrupat, plasat sarbatoreste in orizontul istoric al evenimentului. Aceasta este perspectiva lineara albertina a teologiei Nasterii Domnului, iar Adoratia magilor reprezinta concentrat imaginea festiva a sarbatorii, forma predilecta a Apusului crestin de "a-l praznui" iconografic. Pe de alta parte, este sarbatorit modul in care proslavesc oamenii Nasterea, iar pe de alta, modul in care este sarbatorita inalta competenta premonitiva a regilor magi - "savantii cerului" in acea vreme. In contrast, potrivit traditiei Bisericii Nedespartite mostenite de Rasaritul crestin, icoana Marelui Praznic al Intruparii - cum s-ar cuveni sa fie numita teologic Nasterea Domnului - nu pe sarbatorire pune accentul, ci, in mod autoritar, pe marturisire, pe modul dumnezeiesc de a marturisi, altul decat corespondentul lui uman. Aici, ca de altfel, in oricare icoana adevarata, liniile fug de aceasta data dinspre divin spre uman, adica dinspre Tatal spre noi.
Pe scurt, icoana Rasaritului crestin arata cum Il marturiseste Tatal pe Fiul. La randul lor, crestinii tot iconic se cuvine sa marturiseasca Intruparea, urmand astfel modului divin in care Tatal Il marturiseste pe Fiul. Acesta este modul ortodox de a marturisi Intruparea: Tatal Insusi, nu adoratia sau cunoasterea stiintifica a oamenilor, este Cel care confirma indexal Intruparea Fiului Sau, si aceasta prin raza increata a stelei de la Rasarit care, intocmai unui picamer divin, penetreaza puternic roca muntelui pana in procimitatea pesterii. Spectaculara marturisire indexala va fi consolidata ulterior de o marturisire verbala, savarsita tot de Tatal, dar la Epifanie - Marele Praznic al Botezului Domnului: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit intru Care am binevoit." (Mat.3,17). Aceasta propozitie divina poate fi socotita "sonorul" icoanei Nasterii Domnului. Este motivul pentru care mai demult se praznuiau impreuna. Pein urmare, Adoratia magilor occidentala se rezuma sa probeze Intruparea doar prin actul cunoasterii, prin stiinta savantilor cerului/regilor magi, in vreme ce icoana Intruparii, proprie Rasaritului crestin, ii arata evidenta prin Tatal. Tot in icoana Marelui Praznic al Intruparii marturisirii Tatalui, din locul cel mai de sus, se adauga jos, la poalele ieslei, marturia fiarelor domestice aflate in imediata vecinatate a Pruncului. Departe de a-L adulmeca sau de a-L incalzi cu respiratia animala, cum comenteaza induiosat pietismul si cum reprezinta dulceag staulele tablourilor religioase apusene, prezenta boului si a asinului in icoana are o tripla motivatie: profetica, marturisitoare si eshatologica. Aceasta marturisire necuvantatoare a celor doua dobitoace langa iesle fusese prorocita cu glas mare si infricosat de Isaia: "Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma pricepe." (Is.1,3)
Marturisirea Intruparii, faptul ca, intr-adevar, Hristos este "Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut Carele din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii", ramane pana la urma, potrivit Sfantului Evanghelist Ioan, conditia suficienta mantuirii neamului omenesc. Mai mult, aceasta conditie constituie criteriul eshatologic al cernerii marturisirilor adevarului, si unicului Dumnezeu. Cu alte cuvinte, marturisirea Intruparii ii vadeste simultan si pe hristosii mincinosi, si pe suporterii sincretismului religios ori confesional. Cernerea a inceput inca de acum, continua si nu va inceta pana la sfarsitul timpurilor, cand va avea loc mare si infricosata cernere de la Judecata din Urma. Iata de ce, aparenta pace a pesterii, vegheata bland si fidel de cele doua animale domestice, este absolut iluzorie. In ea vuiesc groaznicele imprecatii ale Domnului, relatate de Isaia in continuare versetului citat. Ele sunt indreptate nu numai impotriva celor care nu-l mai recunoasc pe Hristos ca unic si adevarat Fiu al lui Dumnezeu, ci, mai cumplit, impotriva celor care nu-l mai pricep! Prin aceasta ultima precizare profetica, proorocia lui Isaia sanctioneaza direct si dur credinta agnostica si crestinismul amnezic de astazi; chiar daca oamenii Il recunosc oarecum pe Domnul ca Fiu al lui Dumnezeu, ei au incetat sa-L priceapa."
citat din cartea NOI SI ICOANA de Sorin Dumitrescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu